De ceva vreme încoace, am asistat la fabricarea fulminantă a unei imagologii obsedante referitoare la europeanul din sudul continentului, portretizat ca leneş, deşănţat şi necumpănit. Aceste caracteristici sunt proiectate asupra indivizilor, dar şi asupra guvernelor unor state precum Italia, Grecia sau Spania. Conform mitologiei, aceste vicii naţionale se afla la originea răului – a crizei în care au ajuns ţările respective, criză care a antrenat ulterior întregul construct european. Filmuleţe cu grecul puturos au început deja să circule voioase pe youtube, iar reprezentarea sudicului tolănit cu burta la soare s-au întipărit bine în imaginarul colectiv european şi a devenit un soi de automatism cerebral care se declanşează de fiecare dată când e nevoie de o explicaţie pentru felul în care s-a ajuns la criza euro.

Pentru Victoria Stoiciu, autoarea textului publicat de CriticAtac, “speculaţiile contemporanilor noştri despre lenea şi nesăbuinţa europenilor din sudul continentului sunt doar obnubilaţii care îi fac să nu întrezărească valurile istoriei care se agită ameninţător”.

Ea îl citează mai departe pe Costi Rogozanu, care atrăgea atenţia asupra demonizării populismului economic prin contrast cu pozitivarea populismului naţionalist, înţelegând prin populismul economic orice formă de opoziţie vis a vis de politicile neoliberale. “Există însă – şi trebuie să o spunem – şi o formă de populism economic neoliberal, oricât de bizar ar părea la prima vedere. În măsura în care populismul opune, fundamental, masele virtuoase unei minorităţi defecte, discursul neoliberal românesc, dar şi cel european, este o formă de populism”.

Dacă populismul economic obişnuit foloseşte ca materie primă animozităţile aproape naturale dintre săraci şi bogaţi şi aversiunea cumva firească a săracului faţă de cel avut, populismul economic neoliberal este mai pervers: el lucrează prin modelarea impulsurilor şi pornirilor umane, pe care le canalizează conform necesităţilor dictate de regula pieţei. În mod normal orice sărman inspiră milă semenilor săi, dar populismul economic neoliberal reuşeşte performanţa de a dezrădăcina acest sentiment, scoţând la iveală un amestec de dispreţ, furie şi revoltă justiţiară elitistă, reductibil la o simplă sintagmă: marş la muncă, nevrednicule! (...) Aşa cum populismul economic anti-neoliberal ne spune ca speculatorul de pe Wall Street sau bancherul nu îşi merită huzurul, fiind un parazit social, tot aşa şi populismul neoliberal susţine că săracul, bugetarul, pensionarul comit un abuz atunci când se lăfăiesc pe banii celor ce muncesc în sudoarea frunţii.

Citiţi articolul în întregime pe site-ul CriticAtac.