Motivele de discordie dintre Suedia şi Israel s-au succedat toamna aceasta. Totul a început cu un articol senzaţional semnat Donald Bostrom [jurnalist şi scriitor suedez] în Aftonbladet, despre un presupus trafic de organe palestiniene orchestrat de către Israel. O acuzare pripită şi profund necinstită, cert, dar faptul că Israel a încercat să o folosească în politica sa externă a reflectat de asemenea o lipsă de măsură şi de bun-simţ din partea statului ebraic.

Carl Bildt [ministrul suedez de Externe] a adăugat apoi gaz pe foc exprimându-şi sprijinul faţă deraportul Goldstone asupra crimelor de război comise în timpul luptelor din iarna trecută în Gaza. Vice-ministrul israelian de Externe, Danny Ayalon, a umflat imediat subiectul ameninţând să retragă ambasadorul Israelului din Suedia. În ultimele săptămâni, o a treia criză a apărut în relaţiile Suedia-Israel : acesta îl acuză pe Carl Bildt de a încerca să impună UE o nouă politică asupra chestiunii Ierusalimului.

A rupe cu tăcerea

De fapt, acuzaţia este fondată. În timpul preşedinţiei suedeze a UE aceasta a declarat pentru prima dată cu voce tare că Ierusalimul va trebui să devină capitala a două state. Şi din moment ce nici o ţară europeană nu cedează intensei campanii de lobby desfăşurată de Israel, această cerere revine în discuţie la întâlnirea miniştrilor de externe de la Bruxelles [Decembrie 8]. Dintre toate punctele de fricţiune dintre Carl Bildt şi adversarii săi israelieni, acesta este pe departe cel mai important. Soluţia celor două state depinde de Ierusalim. Iar situaţia din Ierusalimul de Est este de ce în ce mai critică.

Israelul consideră că noua politică a Uniunii Europene anticipă tratativele care ar trebui să urmeze. În realitate, Israelul este cel care anticipă. De la ocuparea Ierusalimului de Est în 1967 şi anexarea care a urmat în 1980, el a făcut totul pentru a consolida imaginea Ierusalimului de "veşnică şi indivizibilă capitală a Israelului". Un număr tot mai mare de israelieni, că fac parte sau nu din "establishment", îşi dau seama că această poziţie nu ţine şi că o împărţire a oraşului este inevitabilă.

Dar, în aşteptarea unui acord de pace care nu vine, încercuirea Ierusalimului de Est continuă. Iată de ce restul lumii trebuie să protesteze. Nu avem nevoie de noi tratative, care nu vor fi în continuare decât diversiuni, atâta timp cât dreapta va guverna Israelul şi palestinienii vor rămâne divizaţi. Ceea ce este necesar, este ca lumea să îndrăznească să pună piciorul în prag cu privire la problema Ierusalimului.

Faptul că Israelul a îngheţat construirea de noi colonii este lipsită de sens cât acest îngheţ exclude regiunea cea mai importantă dintre toate. Uniunea Europeană ar trebui să ridice secretul privind rapoartele sale anuale [pregătite de consulatele europene din Israel] asupra situaţiei alarmante în Ierusalimul de Est, şi să rupă tăcerea. Dacă Carl Bildt reuşeşte să convingă ţările europene de a solicita cu voce tare o divizare a Ierusalimului, el îşi va fi semnat astfel principala contribuţie în calitate de ministru de Externe.