Eoliene şi maci la Nauen, în landul Brandebourg, Germania. (AFP)

Reînnoirea sau moartea

Pentru a limita emisiile de CO2 şi a reduce încălzirea globală, sistemul energetic trebuie neapărat schimbat. În ajunul conferinţei de la Copenhaga asupra climatului (COP 15), Uniunea Europeană a anunţat că intenţionează să producă 20% din energia ei din surse regenerabile.

Publicat pe 10 decembrie 2009 la 15:34
Eoliene şi maci la Nauen, în landul Brandebourg, Germania. (AFP)

Ianuarie 2009, a doua zi după Anul Nou. Un val de frig din Arctica coboară asupra Europei. La ora 7 dimineaţa, în timp ce europenii nu au recuperat încă oboseala de după chef, Gazprom a anunţat că aprovizionarea cu gaz a fost întreruptă. Tensiunile dintre Moscova şi Kiev asupra preţurilor gazelor naturale a condus Rusia la închiderea conductei care traversează Ucraina şi care furnizează de asemenea Europa Centrală şi de Est. Pauza a durat 20 de zile, împiedicând ţări ca Slovacia, Bulgaria sau Bulgaria de a alimenta cu gaze naturale o parte a populaţiei, în momentul în care iarna este cea mai grea. Conform ultimelor date ale Comisiei Europene, UE îşi importă aproape 50% din combustibilii fosili. Şi se estimează că această cifră ar putea ajunge la 70% în 2030. La o primă vedere, s-ar putea crede că securitatea energetică şi schimbările climatice sunt două probleme diferite, dar ele sunt legate mult mai strâns decât par la prima vedere.

Sectorul energetic este responsabil de 64% din emisiile globale de gaze cu efect de seră şi de 85% din emisiile de CO2. "Energia este în centrul problemei, şi trebuie să fie şi în centrul soluţiei", afirmă directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energie (AIE), Nobuo Tanaka. În acest sens, energiile regenerabile ar trebui să joace un rol fundamental, în special pentru a reduce emisiile de gaze cu efect de seră şi de a limita dependenţa de energie de import. Energiile curate nu numai că nu generează emisii, dar mai ales nu se bazează pe importul nici unui tip de materie primă. Acestea nu utilizează decât resurse din mediu (soare, vânt), sau combustibili indigeni (biomasă). UE s-a angajat, înaintea summit-ului de la Copenhaga, să reducă cu 20% emisiile sale de gaze cu efect de seră - o cifră care ar putea ajunge la 30% dacă ar exista angajamente similare din partea altor ţări - şi să treacă energiile regenerabile la 20% din consumul ei total până în 2020. Această cifră include energia utilizată pentru transport, ceea ce înseamnă că procentul de electricitate din surse regenerabile de energie trebuie să fie în jur de 40% din total, cu vârfuri ajungând la 80 sau 90%.

A frâna emisiile legate de transport

Comunitatea ştiinţifică este de părere că temperatura nu trebuie să crească cu mai mult de 2°C peste nivelul erei pre-industriale, dacă vrem să evităm o catastrofă climatică, iar pentru asta concentraţia de CO2 din atmosferă nu trebuie să depăşească 450 părţi pe milion (ppm), ştiind că în prezent suntem la 378 ppm. După recomandările adresate de AIE negociatorilor summit-ului de la Copenhaga, pentru a atinge acest obiectiv, trebuie folosită captarea de carbon emis de centralele cu gaz şi cu cărbune, ca şi energia nucleară. Agenţia consideră că ar trebui o investiţie de 6.6 miliarde de dolari în schimbarea modelului energetic, dintre care 72% ar merge spre energiile regenerabile, 19% în investiţii în energia nucleară şi 9% în captarea de CO2. Proliferarea centralelor termice şi previziunile de creştere ale ţărilor supra-populate precum China sau India fac necesară integrarea acestor tehnologii ne-regenerabile, crede AIE. Cercetarea şi transferul de tehnologie de la ţările dezvoltate către ţările în curs de dezvoltare sunt fundamentale pentru a limita emisiile de CO2. Acest aspect va fi în centrul negocierilor asupra climatului.

Newsletter în limba română

Dar ţări precum China sau India în mod logic nu vor să-şi frâneze creşterea economică şi doresc să obţină unele avantaje tehnologice în cazul în care s-ar angaja pentru o reducere a emisiilor lor de gaze cu efect de seră. Şi cum vom putea reduce emisiile legate de transport ? Maşina electrică poate fi un bun aliat în lupta împotriva încălzirii globale. "Nu mai puţin de 60% dintre vehicule vor trebui să fie electrice până în 2030", afirmă directorul economic al AIE, Fatih Birol. În plus, ar permite responsabililor cu politica energetică de a crea un tandem perfect pentru prezervarea mediului: maşini electrice şi energii regenerabile. Unele surse curate, precum cea eoliană, au o capacitate mai mare de generare în timpul nopţii când cererea de energie electrică este mai mică. "Vehiculele electrice trebuind să fie reîncărcate dimineaţa, este posibil ca acestea să faciliteze integrarea în reţeaua electrică a unui procent mai mare de energie din surse regenerabile", asigură Luis Atienza, preşedintele Red Eléctrica de España [proprietar al reţelei electrice].

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect