Grecia: Manolis Glezos, veşnic în rezistenţă

Manolis Glezos la Parlamentul grec de la Atena, în 12 februarie 2012.
Manolis Glezos la Parlamentul grec de la Atena, în 12 februarie 2012.
22 februarie 2012 – El Mundo (Madrid)

La 89 de ani, este o figură constantă a manifestaţiilor anti-austeritate. Membru al Partidului comunist timp de 70 de ani, el este de asemenea un simbol naţional din ziua în care, în 1941, s-a urcat pe Acropole noaptea pentru a da jos steagul nazist.

Există mai multe puncte în comun pentru toate protestele grecești. Toate au loc în piața Syntagma. Majoritatea sunt cetățeni pașnici, scandalizați de austeritate și de lipsa unei conduceri politice în fața unuia dintre cele grave dezastre financiare din istorie.

Și mai este un fapt care se repetă. Un bătrân agitat este mereu în prim plan: în față, în centru. Dar nu este un lider. Este o figură proeminentă, e clar, dar este acolo ca oricare altul. Bătrân, da, fragil, dar la fel de implicat precum ceilalți. Mereu intră în încurcături.

În martie 2010, un polițist l-a gazat în fața Parlamentului și a fost nevoie să fie târât spre un loc sigur. Luna aceasta, a fost din nou gazat în același loc, a leșinat și a trebuit să fie dus la infirmieria Parlamentului. Poliția în consideră un agitator. Numele lui este Manolis Glezos. De 70 de ani luptă așa. Are acum 89 de ani.

Se pot semnala patru mari evenimente în istoria modernă a Greciei: ocupația nazistă, războiul civil, dictatura militară și colapsul financiar. Glezos a participat la toate patru.

Faptul care l-a marcat pentru totdeauna s-a întâmplat la începutul vieții sale. În noaptea din 30 mai 1941, când naziștii ocupaseră total țara, s-a strecurat în înălțimile Acropolelor, printr-o grotă, împreună cu Lakis Santas, un prieten și tovarăș. Împreună, au reușit să smulgă steagul nazist din catarg și să se strecoare fără să-i vadă paznicii.

Valoarea simbolică a gestului său a fost enormă. Acest simplu act de sfidare într-una dintre cele mai obscure perioade din vremea războiului s-a transformat într-un motiv de speranță pentru națiunile asediate ale planetei.

"Simbolul conștiinței colective grecești"

Sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial nu a adus sfârșitul suferinței în Grecia. A început un război civil de patru ani între armata noii republici grecești și gherilele comuniste, cele mai eficiente în rezistența față de naziști, care a lăsat țara și mai divizată, și mai zdrobită.

Manolis Glezos era un membru de marcă al partidului comunist și directorul ziarului său oficial. Astfel, a fost închis de multe ori. A primit de două ori sentința de pedeapsă cu moartea și a fost ales deputat în Parlament în timp ce era în închisoare. În total și-a petrecut 16 ani din viață în închisoare sau în exil.

"Glezos este simbolul conștiinței colective grecești", spune Nilos Marantzidis, profesor de Științe politice la Universitatea Macedonia din Salonic. "Acțiunea sa revoluționară din timpul războiului a fost momentul crucial al carierei sale. Dar ideile sale politice au variat. Glezos din anii 1950 este foarte diferit de Glezos din anii 1980. Dar dacă există o constantă în cariera sa, aceea este noțiunea că Grecia este o națiune unită care mereu luptă împotriva dușmanilor externi".

În anii 1980, Glezos, membru al mișcării de stânga EDA, a participat la trei alegeri drept candidat al PASOK, partidul socialist condus de Andreas Papandreu care a condus Grecia în cea mai mare parte a anilor 1980 și care a pus bazele imensei acumulării a datoriei de către un stat corupt.

"Singura soluție sunt alegerile generale"

"În anii '80, țara a dezvoltat o nouă istorie pentru a explica forma în care se vede pe sine și își înfruntă trecutul", spune Marantzidis. "Glezos era într-o poziție bună pentru a deveni centrul acestei povești."

Acest lucru poate fi o explicație pentru inedita supraviețuire a lui Glezos ca figură politică. Puțini au reușit să fie prezenți în toate momentele cruciale ale Greciei moderne. Și, deşi ideologia sa s-a schimbat pe drum, un lucru a rămas mereu clar. Pentru Glezos nu era vorba de bătălii distincte. Era aceeași bătălie. Și o susține fără oprire.

Criza financiară grecească a atins un moment crucial. Ultimii doi ani au fost o ploaie de măsuri de austeritate care au fărâmițat economia aproape la fel de mult ca răbdarea cetățeanului. Inevitabil, oamenii ies în stradă. Și Manolis Glezos este mereu cu ei alături de colegul său de indignare, Mikis Theodorakis, un compozitor legendar de 87 de ani.

Glezos este un om bătrân, dar nimic nu indică împlinirea celor 90 de ani în septembrie. Vorbim despre ce vorbesc toți grecii: criza financiară. "Astăzi, singura soluție sunt alegerile generale", asigură el. "Sistemul nostru electoral este în haos. Guvernul este complet străin de dorințele oamenilor. Avem nevoie de alegeri și să se unească partidele de stânga, să lase deoparte diferențele și să reușească să guverneze."

"Eu le-am supraviețuit tuturor"

Glezos are idei foarte clare despre viitorul țării și știe să le explice. Crede că Grecia ar trebui să refuze să plătească fie şi un euro din datoria sa "odioasă". Are un plan în cinci puncte pentru a reforma economia. Știe exact ce trebuie făcut pentru a resuscita industria grea, are propuneri pentru restructurarea infrastructurii energetice… Și crede că Grecia trebuie să ceară compensațiile pe care Germania i le datorează de la război.

O altă constantă a carierei sale este credința în democrația absolută, în drepul oamenilor de a se guverna singuri. Ca primar al satului său natal Apiranthos, în Naxos, a dezvoltat un sistem de autoguvernare de scurtă durată în 1986.

Am putea disprețui unele din ideile sale ca pe niște bălmăjeli ale unui om bătrân (unii o fac), dar nimeni nu poate nega puterea a ceea ce reprezintă, sau forma în care și-a folosit (și onorat) propriul simbolism timp de 70 de ani.

Îl întreb ce îl motivează, ce alimentează pasiunea sa de-a lungul tuturor acestor zeci de ani de luptă. "118 prieteni", zice. "Mi-am pierdut 118 camarazi. Au fost executați în timpul războiului civil. În acea epocă, înainte de orice bătălie spuneam ce doream să obținem, ne spuneam visele și obiectivele, pentru că știam că nu toți vom supraviețui. Doream ca supraviețuitorii să ducă la bun sfârșit unele din aceste vise. Eu le-am supraviețuit tuturor."

Factual or translation error? Tell us.