Cele mai recente extinderi ale UE au fost însoţite de o teamă puternică de hoardele din Est care încearcă să invadeze Europa. Măsurile de restricţie a accesului cetăţenilor noilor state membre ale UE la piaţa muncii sunt un perfect exemplu. Spectrul "instalatorului polonez" a funcţionat până când Comisia a făcut unele calcule şi a constatat că în cele din urmă numărul de instalatori polonezi în Franţa era de 147. Dar unele ţări din UE încă nu au deschis pieţele muncii noilor membri. Austria şi Germania doresc să-şi menţină măsurile de tranziţie până în 2011. Pentru Bulgaria şi România, cele mai mari pieţe europene, cum ar fi piaţa britanică, franceză sau germană, rămân închise.

PNUD (Programul naţiunilor unite pentru dezvoltare) a examinat zeci de mii de date privind forţa de muncă şi fluxurile migratorii între 14 ţări bogate ale OCDE (ţări de migrare) şi 74 de ţări de emigrare, pentru perioada 1980-2005. Studiul arată că imigraţia creşte rata ocupării forţei de muncă, fără să aducă vreun prejudiciu lucrătorilor locali, şi consolidează fluxurile de investiţii. Binefacerile imigrării se reflectă de asemenea în sprijinul pentru comerţul internaţional şi în transferul de tehnologie şi de cunoştinţe.

Pentru germanii Klaus Zimmermann şi Martin KAHANEC, autorii cărţii "Pieţele muncii după migraţiile post-extindere" [EU Labor Markets after Post-Enlargement Migration], migraţia are un pur caracter de redistribuire. Dacă imigraţii sunt bine instruiţi, migraţia lor beneficiază în primul rând populaţiei mai puţin formată în ţările gazdă şi vice-versa. În orice caz, migraţia reduce inegalităţile şi umple anumite nişe pe piaţa muncii. Datorită imigranţilor din noile state membre, UE a câştigat 24 miliarde de euro.

Problema migraţiei este în prezent obiectul unui studiu al Grupului de reflecţie asupra viitorului Europei, prezidat de fostul prim-ministru spaniol Felipe González. Populaţia europeană, care în 1900 reprezenta un sfert din populaţia lumii, acum este de 7% din aceasta, şi va continua să scadă până la 5,6% în 2050. Situaţia europeană combină doi factori demografici opuşi : în primul rând, o mai bună speranţă de viaţă, pe de altă parte, o rată mai scăzută a natalităţii. Astăzi în UE, 35% dintre oameni au peste 65 de ani. În 2050, vor fi 73%. Pentru a face faţă problemei demografice, UE trebuie să ia măsuri interne precum lungirea duratei muncii (care va suscita desigur dificultăţi), dar trebuie de asemenea să se întoarcă spre exterior. Fără noii imigranţi, populaţia activă în UE ar trebui să scadă treptat până când, în 2050, ne vor lipsi aproximativ 72 de milioane de muncitori !

"Ca niciodată, tema identităţii naţionale domină dezbaterile naţionale"

Experţii observă că pentru ca imigrarea spre UE să fie mai bine calificată, trebuie mai întâi să fie mai bine considerată. Statele Unite, Canada şi Australia atrag crema imigrării [cei mai buni şi cei mai străluciţi] în timp ce muncitorii puţin calificaţi vin în Europa. Nimic nu se va schimba dacă aceasta nu dă jos baricadele în faţa accesului la piaţa muncii şi creării de îmtreprinderi, sau dacă nu-şi revizuieşte cerinţele de teste de limbă sau de restricţii privind practicile culturale şi religioase. Frica nu este uşor de depăşit. Percepţia imigraţiei este negativă, în special în societăţile omogene. Imigranţii deranjează, pentru că busculează sentimentul de familiaritate.

"Ca niciodată, tema identităţii naţionale domină dezbaterile naţionale ...", constată sociologul olandez Paul Schnabel: "Se doreşte să se verifice neapărat loialitatea oricărei persoane ai cărei părinţi nu sunt olandezi". În Franţa dezbaterea pe tema identităţii naţionale este în toi. În Slovacia şi Ungaria, tensiunile cresc în relaţiile cu minorităţile, deşi nu este vorba de imigranţi, ci de populaţii stabilite pe loc de ani de zile.

Un punct de vedere şi mai sumbru este emis de raportul"Global Trends 2025" al Consiliului Naţional de informaţii american. El avertizează cu privire la apariţia intoleranţei faţă de diferite rase, naţionalităţi şi religii, care poate duce până la tulburări civile. Pentru a reveni la problemele UE, lipsa de control la graniţele în interiorul UE necesită găsirea unei politici comune de imigrare, de control la frontierele externe ale Uniunii şi de coordonare a vizelor. În sfârşit, trebuie permisă o adevărată integrare a imigranţilor şi refuzată orice formă de discriminare. Acest lucru înseamnă cu siguranţă o uniformitate a drepturilor sociale, ceea ce va cauza rezistenţă în multe ţări. Fără o abordare coerentă, Uniunea va fi obligată să acţioneze în urgenţă şi pe termen scurt.