Geert Wilders, populistul olandez de dreapta, ar trebui să fie făcut cetăţean de onoare al Europei Centrale. Din două motive: interesul său pentru eficacitatea luptei împotriva corupţiei condusă de noile state membre ale UE, precum şi sprijinul pentru integrarea cetăţenilor acestora în piaţa comună a muncii.

Partidul pentru Libertate al lui Wilders a lansat recent un site Internet pe care olandezi pot semnala cazurile în care un muncitor polonez, ceh sau român le-a cauzat pierderea locului lor de muncă. Ceea ce este populism în forma sa cea mai pură, deja numai din simplul motiv că această iniţiativă este contrară legilor în vigoare în UE.

Guvernul olandez de centru-dreapta îşi păstrează puterea doar cu sprijinul partidului lui Wilders. Miniştrii păstrează deci o tăcere pudică, în timp ce Wilders s-a lăudat că a primit deja 32 000 de sesizări după numai două zile de funcţionare a site-ului. Iar Europa este din nou teatrul unei dezbateri cu privire la (im)posibilităţile pieţei muncii comune.

Schengen – “cea mai mare înfrângere politică a noastră după 1989”

Întreaga afacere ar putea fi considerată folclor, o emanaţie a populismului de dreapta în care se scaldă Wilders dar şi alţii în Europa de Vest, dacă nu ar exista această poziţie mult mai gravă a Olandei, atât din punct de vedere al structurii cât şi al mersului Uniunii Europene, o poziţie care o înscrie împotriva curentului, un pic precum Republica Cehă cu pactul fiscal: ea blochează intrarea României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, reproşându-le incapacitatea de a combate eficient corupţia şi de a avea un sistem judiciar care nu funcţionează cum trebuie.

Să precizăm totuşi, ca să fim în întregime corecţi, că Finlanda, Franţa şi Germania leagă de asemenea extinderea zonei Schengen de problema luptei împotriva corupţiei şi că nouă din cele mai vechi state membre blochează deschiderea pieţei muncii comune către români. Dar numai Olanda şi-a folosit dreptul de veto.

Diplomaţii români au făcut eforturi pentru a explica faptul că locuitorii celei de-a doua celei mai importante ţări post-comuniste din UE se simt trădaţi de integrarea europeană şi zvârliţi în categoria de cetăţeni de mâna a doua, dar aceste eforturi au suscitat foarte puţin interes. "Pentru opinia publică românească şi mass-media, faptul că România se află în afara zonei Schengen este cel mai mare eşec al politicienilor din 1989 încoace", a declarat Daniela Gitman, ambasadorul României în Republica Cehă, cu ocazia unei dezbateri la Praga pe tema României şi relaţiei acesteia cu zona Schengen.

Ultimul raport al Comisiei Europene de monitorizare în domeniul justiţiei a României şi Bulgariei [Mecanism de Cooperare şi Verificare implementat de la adeziunea celor doua state, în 2007, cu o periodicitate bi-anuală], publicat la începutul lunii februarie insistă iarăşi asupra eforturilor pe care trebuie în continuare să le facă România şi Bulgaria în lupta împotriva corupţiei şi în reforma sistemelor lor judiciare.

Uşi larg deschise pentru populişti

Raportul Comisiei de anul trecut judecă în schimb pozitiv progresul lor în prepararea protecţiei frontierelor spaţiului Schengen, ştiind că, cu ai ei 2 070 de kilometri, România are, după Finlanda, cea mai lungă frontieră externă a zonei comunitare.

Intrarea în spaţiul Schengen a fost amânată pe sine die, o decizie considerată extrem de injustă de către politicienii şi opinia publică din cele două ţări. Ele îndeplinesc într-adevăr toate cerinţele tehnice. Politicienii din aceste două ţări balcanice se plâng de faptul că de fiecare dată când reuşesc să îndeplinească o nouă cerinţă, partenerii lor occidentali le impun condiţii noi.

Cea mai recentă este obiectivă şi nimeni nu o întruchipează mai bine decât Geert Wilders: el joacă asupra sentimentului de ameninţare a cetăţenilor din ţările "vechi" membre şi asupra nevoii de a găsi un inamic extern. În afară de greci, românii sau polonezii, dintre care aproape 300 000 muncesc în Olanda, sunt aidoma de potriviţi pentru acest rol.

Românii sunt frustraţi pentru că nu este destulă Europă. Olandezii (dar şi finlandezii, francezii şi germanii) sunt frustraţi pentru că este prea multă Europă. Rezultatul acestei situaţii, laolaltă cu criza economică, este un sentiment de incertitudine şi o uşă deschisă populiştilor precum Geert Wilders. În România şi în Olanda, dar şi oriunde altundeva.