Alegeți o limbă
"Stttt, intraţi repede !", murmură portărelul de la "Electrobar 4 Elements" din Piaţa Republicii. Acesta şopteşte "ştttt" şi arată înspre etajele superioare, punându-ne în gardă. În apartamentul de deasupra, luminile sunt stinse. "Tăcere, vă rog !" Este sâmbătă seara, este ora 23,00 la Paris. Am vrea să strigăm "Cheeeeef !" dar nu putem. Parisul, altădată Mecca nopţilor în Europa, doarme în tăcere.
"Paris is burning all night long" (Parisul freamătă toată noaptea), cânta în vara anului trecut grupul Ladyhawke, în timp ce colegii lor de la Mano Negra ştiau deja în 2002 ce înseamnă viaţă nocturnă pariziană : "Totul este atât de liniştit că miroase a putred, Parisul va muri de plictiseală". Şi dacă ar fi să-l credem pe Eric Labbé, vânzatorul de discuri de la My Electro Kitchen, strada Quincanpoix, viaţa nocturnă moare în tăcere, la propriu. În oraş nu se mai aude aproape nimic, multe cluburi s-au închis în ultimele luni, printre care şi legendarul "La Loco" din cartierul Pigalle, care a dat faliment.
În afara unor artişti internaţionali la modă, care mai reuşesc să umple mari săli de concert precum Zenith, la periferia nordică a capitalei, concertele şi festivalurile sunt din ce în ce mai rare. O tragedie culturală se desfăşoară chiar în locul unde a văzut ziua populara sărbătoare a muzicii.
Ultimul stinge lumina
Dar, actorii vieţii de noapte pariziene nu se lasă bătuţi. Eric Labbé, însoţit de alţi artişti a lansat acţiunea "Când oraşul moare în tăcere". Aproape 13 000 de persoane au răspuns chemării acestuia în decurs de o lună, semnând o petiţie în atenţia personalităţilor politice şi culturale din oraş cu scopul de a salva de la o dispariţie anunţată viaţa nocturnă pariziană. Aceştia sublinează importanţa economică şi culturală a distracţiilor de noapte pentru întreaga regiune şi cer o intervenţie imediată a sferei politice, suspendarea obstacolelor administrative şi punerea la dispoziţie de spaţii cu destinaţie culturală. Aceştia consideră instalaţiile anti-zgomot, restricţiile orarelor de deschiderea a barurilor, chiriile exorbitante ale locaţiilor atractive şi interdicţia de a fuma, introdusă în 2008... drept frâne în calea distracţiei. Din ce în ce mai multe discoteci dispar în "oraşul luminilor".
Chemarea Berlinului
Unii oameni sunt fericiţi probabil pentru că nici un "zgomot" nu le tulbură somnul, dar petrecăreţii decepţionaţi se îndreaptă frustraţi spre alte metropole. Muzicienii cântă astăzi la New York, Tokyo sau Berlin. Luaţi-l pe Phil Stumpf de exemplu, un german minimal – DJ, instalat la Paris - care se plânge într-un interviu publicat de cafebabel.com de scena clubbing locală şi de absenţa unei culturi underground. Primarul Parisului, Bertrand Delanoe, ar trebui să îl întrebe pe omologul şi colegul său Klaus Wowereit, de ce Berlinul este de câtăva vreme "Mecca cluburilor". Wowereit i-ar vorbi fără îndoială de chiriile mici, de nenumăratele cafenele care nu trebuie să se supună unor orare drastice de închidere ... L-ar conduce la "Berghain", în prezent "cel mai bun club techno din lume" - dacă ar fi să credem revista electro DHMag. Pe malul Senei, în acest timp, The Deep şi-a închis definitiv porţile iar nopţile calde de la Bain Douches se răcesc...
În timp ce la Spree, tineri toxicomani din lumea întreagă dansează la toate etajele unei fabrici dezafectate, închiriate la un preţ de nimica, la Paris ne înghesuim în baruri minuscule sau în cluburi extrem de scumpe precum celebrul Rex : unde trebuie să plăteşti până la 20 de euro intrarea iar dacă muzica nu este bună, nu berea - vândută la neruşinatul preţ de 6 euro va fi cea care te va face să uiţi durerea de urechi. Totuşi se întrevede o speranţă la orizont, redeschiderea mult aşteptată a "Fleche d'Or" (Săgeata de aur), în arondismentul 20, un bar închis de mai multe luni, unde se ţineau concerte. Atâta doar că nu există nici o garanţie că la capătul săgeţii (fleche) va strălucii soarele.
La periferie
Ar fi prea uşor de aruncat responsabilitatea decadenţei vieţii nocturne în spatele rechinilor imobiliari ori a lacomilor directori de club. Capacitatea parizienilor de a căuta o nouă scenă undergroung se opreşte la bulevardul periferic, care nu reprezintă doar marginea oraşului : de cealaltă parte a autostrăzii, amatorii de distracţii nocturne nu se aventurează sub nici un motiv. Cu toate acestea, vechi situri industriale ar putea foarte bine să primească orăşeni "tehno".
Cu nu foarte multă vreme în urmă, în suburbii, a aparut fenomenul tehno. Această mişcare combinând dansul, muzica şi moda a avut ceasul de glorie în anul 2000, când şi-a făcut intrarea în metropolele internaţionale. De ce un autobuz de noapte nu i-ar putea depune pe toţi amatorii de cluburi, în afara oraşului (mai degrabă decât la New York ori Tokyo...)? În cele din urmă, departe de penibilii vecini, aceştia ar putea striga în gura mare "cheeeeef !".
Romy Straßenburg
