Atunci când, în octombrie 2011, guvernul de dreapta al Ivetei Radičová a căzut în urma disensiunilor privind participarea Slovaciei la ajutorul financiar destinat statelor îndatorate din zona euro, mulţi considerau că problemele europene urmau să redefinească peisajul politic şi ideologic al Slovaciei. Alegerile anticipate din 10 martie trebuiau doar să înceapă o nouă eră, în care orientarea pro-europeană ar fi reprezentat un ferment de coaliţie mai important decât tradiţionalele opoziţii ideologice – şi culturale în cazul Slovaciei – între dreapta şi stânga.

Dar astăzi, totul s-a schimbat. Europa este lăsată deoparte şi subiectele care domină viaţa ţării sunt afacerile interne de corupţie, a cărei amploare fără precedent cangrenează înseşi fundamentele politicii slovace. Divulgarea dosarului Gorila – un raport al Serviciului de Informaţii Slovace (SIS) despre legăturile între lumea politicii şi lumea afacerilor – a împins alegătorii, în special cei tradiţionali de dreapta, spre noi partide, care au apărut ca ciupercile după ploaie. Dar, rapid, unul după altul, au căzut şi acestea în scandaluri şi lupte interne, din care, distruse, au ieşit iremediabil schimbate. Consecinţele previzibile ale acestui haos sunt că estimările ratei de participare la vot sunt extrem de scăzute (45%), ştiind că aproape o treime din persoanele care declară că nu ştiu încă cu cine vor vota.

O clasă politică care şi-a pierdut faţa

Pentru a ilustra această situaţie, putem menţiona câteva cazuri care, pe lângă scandalul Gorila, au dominat scena politică şi în care au fost implicaţi noii-veniţi politici. SaS, partidul politic liberal [fondat în 2009], care prin poziţia sa anti-europeană a făcut să cadă guvernul Radičová, şi-a distrus el-însuşi reputaţia, pe care o construise din greu, anume cea de partid integru şi virtuos, prin două revelaţii: Ľubomír Galko, ministru al Apărării şi membru SaS, a pus serviciul de informaţii să spioneze jurnalişti; iar Richard Sulík, liderul partidului, a cerut unui om de afaceri cu o reputaţie mafiotă să conducă o anchetă de "lustraţie" asupra responsabililor propriului său partid. Un videoclip clandestin publicat anonim îl arată pe acesta în casa lui, cu prietenul său ciudat comunicându-i informaţii despre culisele politice, atunci când era preşedinte al Parlamentului.

Un alt candidat la intrarea în Parlament: Igor Matovič şi partidul său Oamenii Obişnuiţi. Acest tânăr lider populist a părăsit SaS acum un an şi a adunat pe lista partidului său personalităţi care aparţin mai ales cercurilor intelectuale conservatoare. În urma izbucnirii afacerii Gorila, el le-a cerut să treacă testul detectorului de minciuni pentru a dovedi că nu au mituit pe nimeni şi nici nu au primit vreodată bacşiş. Ei au refuzat, preferând să se retragă colectiv de pe lista de candidaţi. Numai Matovič a trecut testul. L-au considerat nebun şi un mincinos patentat.

Partidul „Cei 99%” este de asemenea un nou-venit. Fondat în octombrie anul trecut, el a întrunit nume necunoscute, dar a reuşit să finanţeze o campanie pre-electorală enormă datorită sprijinului unei întreprinderi de armament. Acest proiect evident cu structură antreprenorială, care a exploatat cu îndemânare idealurile şi sloganul ["Suntem cei 99%"] al mişcării Occupy Wall Street, strânge aproape 5% din intenţiile de vot. Ceea ce este o dovadă a confuziei din mintea a mulţi alegători slovaci. Dar, pe baza unei plângeri, poliţia a început să examineze validitatea celor 10 000 de semnături obligatorii ale petiţiei de sprijin care permite înregistrarea unui nou partid. Şi se pare că majoritatea au fost falsificate. Judecătorii Curţii Constituţionale au avertizat că există deci un risc de invalidare a alegerilor.

Toate aceste scandaluri, şi multe altele, ocupă în mare măsură spaţiul mass-media. Politicienii sunt nervoşi, refuză să răspundă întrebărilor jenante ale jurnaliştilor, dacă nu chiar părăsesc pur şi simplu platourile de televiziune, cum a fost cazul recent cu Ján Slota, liderul partidului naţionalist SNS [Partidul Naţional Slovac], care se prăbuşeşte rapid în sondaje. În acest context, sistemul informatic al Oficiului Fiscal a picat în pană. Ca urmare, deasupra bugetului de stat, într-un adânc deficit din luna februarie, atârnă ameninţarea unor pagube considerabile, fără a mai menţiona greutăţile care îi aşteaptă pe toţi cei care trebuie să-şi facă declaraţiile fiscale.

Aşteptându-l pe Fico

Sentimentul că politicienii corupţi sunt vinovaţi pentru incapacitatea statului de a asigura funcţiile de conducere de bază este foarte larg răspândit, deşi poate părea oarecum nedrept. Mai ales un partid profită de această situaţie: SMER, de stânga, al lui Robert Fico. Dacă micile partide mai sus-menţionate, covârşite de scandaluri, reuşesc să intre în Parlament, ele vor provoca un haos absolut în sânul unei drepte slăbite. Dar, în caz contrar, vocile lor "pierdute" vor fi contribuit în mare măsură să-l ajute pe Fico. Probabilitatea ca SMER să obţină o majoritate absolută în alegeri nu este deloc neglijabilă. Şi în anumite condiţii favorabile, ar putea obţine chiar şi majoritatea constituţională.

Prin urmare, întrebarea principală a alegerilor este de a şti câte scaune va câştiga partidul SMER în Parlament. În caz de victorie covârşitoare, va începe o nouă eră, a cărui geneză va fi fost eşecul absolut al unei clase politice întruchipate de Mikuláš Dzurinda, liderul partidului de dreapta SDKÚ [Uniunea Democratică şi Creştină Slovacă], de două ori prim-ministru. Partidul său asistă acum, cu groază, la o scădere în intenţiile de vot în favoarea sa în jurul pragului electoral de 5%. Îi rămâne doar de sperat că alegătorii frustraţi îl vor salva.

Într-o situaţie în care sondajele de opinie nu sunt decât o vagă reflecţie a toanelor extrem de schimbătoare ale societăţii, în zadar facem divinaţii ale rezultatelor alegerilor. Nu putem decât să sperăm că, odată alegerile terminate, acest sentiment opresant în care se afundă societatea, al unei situaţii haotice şi fără scăpare, va dispare, şi că noul guvern îşi va aminti adevăratele probleme, precum viitorul Slovaciei în Europa.