Alegeți o limbă
Uniunea Europeană suferă de un imens deficit de imagine. Progresul şi rezultatele ei nu pot fi puse în cauză : pentru ea, 2009 a fost un an bun. Şi totuşi, Confederaţia primeşte prea puţină recunoaştere din partea cetăţenilor săi, ca să nu mai vorbim de simpatie. De ce oare ?
Principalul motiv al acestui scandal se află, fără îndoială, în imaginea alegorică pe care continentul nostru îi place să o dea de el-însuşi încă de la începuturile sale. Nimic nu a provocat mai multe daune popularităţii UE decât identificarea ei culturală - adânc înrădăcinată în minţi şi în mod constant încurajată de politicieni - cu o tânără fecioară uşor îmbrăcată, ale cărei numeroase farmece ar vrăji chiar şi cei mai puternici zei. Acestei fantasme mitice (masculine) datorăm încă şi astăzi decalajul bine înţeles dezamăgitor între dorinţele noastre şi experienţa cotidiană. În "lumea reală", Europa a fost creată în 1957 prin Tratatul de la Roma, şi deci afişează 52 de primăveri. Nu este o vârstă uşoară - pentru o femeie.
Increzătoare, educată, de aparenţă îngrijită, fluentă în mai multe limbi, nefumătoare, independentă financiar, inteligentă, deschisă spre ceilalţi, duce un stil de viaţă sănătos, îi plac călătoriile, mânuieşte ironia, apreciază frumuseţea, dar hai să oprim micul anunţ şi să mergem direct la esenţial : 52 de ani. "Participarea" va fi mai mult decât dezamăgitoare. La vârsta de 52 de ani, femeile nu au nici o şansă de a participa la un casting. Şi dacă găsiţi acest diagnostic cinic, aş adăuga că aceste criterii nu sunt numai ale bărbaţilor pentru a-şi hrăni fantasmele, ci şi cele ale redactorilor-şefi pentru a-şi concepe revistele, şi mai ales ale tale, dragă audienţă, pentru a-ţi ghida alegerile în chioşcurile de ziare.
O imagine mitologică?
Acest sentiment de aversiune este, fără îndoială legat de situaţia existenţială a femeilor după 50 de ani. De ce mai poate ea încă visa ? Copiii au plecat de acasă, relaţia cu partenerul ei implică, în cel mai bun caz, o indiferenţă liniştită, farmecele odinioară excitante ale Uniunii miros astăzi a reîncălzit, poate chiar a insipid. Ea şi-a permis poate unele excese. Din punct de vedere profesional, de asemenea, marile momente aparţin trecutului. Astăzi este mătuşa bogată, care strecoară din când în când o bancnotă de 20 de euro în buzunarul mezinilor familiei - ceea ce rezumă aşteptările unei majorităţi de europeni faţă de ea. Dar ea îşi poartă singură partea ei de responsabilitate. Pragmatică şi factuală în rochia ei albastră trecută de modă, ea ţine piept, imperioasă, adăugând că nu ne vrea decât binele, un amestec între Miss Prysselius [învăţătoarea moralistă din Pippi Şoseţica] şi Angela Merkel. Desigur, această imagine este extrem de inechitabilă, mai ales dacă se ia în considerare rolul fundamental jucat de femei de peste 50 de ani în societatea noastră.
Rămânem deci etern retrimişi la imaginea mitologică a Europei: Zeus, zeul zeilor, plin de vitalitate, soţul Herei (arhetipul femeii de mai mult de 50 de ani), urmărind o provincială drăguţă şi nu prea sălbatică , ca un Berlusconi, o prinde, îi face trei copii şi apoi o oferă drept soţie unui rege fără moştenitori. Europa acceptă fără să se plângă şi se bucură apoi de o existenţă paşnică şi lipsită de relief în interiorul frontierelor sale. Şi apoi ? Nu ar fi o perspectivă seducătoare pentru viitorul Uniunii Europene noastre : o coexistenţă liniştită, liberată de setea de aventură şi de expansionism, istorie fără poveşti ? Da, perspectiva este atrăgătoare. Dar pentru a aprecia pe deplin o Europă ajunsă la vârsta maturităţii, concetăţenii noştri vor trebui să depună un efort substanţial pentru a învăţa să iubească cotidianul lor de multe ori fără relief - ori aici este, cum toată lumea ştie, cea mai mare dintre toate provocările.
