"Doamna de Fier", filmul despre viaţa lui Margaret Thatcher, ar trebui să fie însoţit de o limită de vârstă. Într-adevăr, numai cei în vârstă de peste 50 de ani vor fi probabil în măsură să înţeleagă această evocare puternică a bătrâneţii şi a condiţiilor exercitării politicii. Declinul ia formă într-un mod univoc şi crud într-o seară de noiembrie 1990, la Paris, atunci când Margaret Thatcher, la vremea aceea în vârstă de 65 de ani, şi-a luat rămas bun de la putere, în confuzie.

Anunţul său avea să primească într-adevăr o importanţă secundară: jurnaliştii care călătoriseră la Paris la vremea respectivă se aflau acolo pentru primul summit CSCE (Conferinţa pentru Securitate şi Cooperare în Europa), de la căderea Zidului; summit care a arătat că nu mai este loc pentru "măruntul naţionalism britanic" al lui Margaret Thatcher în noua Europă post-comunistă. Până şi Marea Britanie vroia să fie europeană.

Cândva 12 milioane de locuri de muncă noi, azi 17 milioane de şomeri

Cu ocazia unui discurs la Confederaţia sindicatelor britanice, cu doi ani înainte de căderea Doamnei de Fier, preşedintele Comisiei Europene, Jacques Delors, promisese o Europă socială care să apere drepturile sindicatelor şi să garanteze locuri de muncă pentru toţi. Militanţii sindicali s-au ridicat ca un singur om să cânte un "Frère Jacques" întru gloria salvatorului lor. În timpul primilor cinci ani ai mandatului lui Jacques Delors, au fost create 12 milioane de locuri de muncă în sânul Uniunii Europene. Pro-europenismul era atunci un sentiment firesc.

Ce melodie ar intona confederaţiile sindicale europene în cinstea lui Herman Van Rompuy, actualul preşedinte al UE? Unul dintre cântecele compatriotului său Jacques Brel, poate, de exemplu "On n'oublie rien". Astăzi sunt 17 milioane de şomeri în UE.

Săptămâna trecută, organizaţiile sindicale din toată Europa au manifestat împotriva pactului bugetar al UE, care prevede reduceri drastice pe plan social, însoţite de reduceri ale drepturilor şi libertăţilor civice. În acest sens, Europa îngroapă ideologia socială a statului bunăstării, care fusese fluturată atât de creştin-democraţi cât şi de social-democraţi, cele două mari partide europene.

Prin Pactul de Stabilitate, UE impune concepţia thatcheriană a economiei în toate ţările sale membre. Trebuie totuşi reamintit că acel capitalism autoritar al fostului şef de guvern britanic primisese aprobarea populaţiei printr-un vot democratic, în timp ce UE îşi ia deciziile fără nicio legitimitate populară sau democratică. Înaltele instanţe ale UE doresc în primul rând să salveze euro – această monedă simbol al lipsei economice de raţionament şi a neobrăzării politice care sfâşie Europa între regiunile bogate şi celelalte, cele condamnate la sărăcie.

Reformele Uniunii economice şi monetare, un scop secret?

Profesor şi cunoscut specialist european umanist, Fritz Wilhelm Scharpfse întreabă dacă reformele Uniunii economice şi monetare nu ascund de fapt vreun scop secret. El descrie o ideologie europeană care favorizează privatizarea economiei, slăbirea sindicalismului, comercializarea sănătăţii şi a educaţiei.

Obiectivele sale economice sunt stabilitatea şi stăpânirea inflaţiei. În schimb, deplina ocupare a forţei de muncă este dată mai la coadă. Guvernele europene nu au altă alegere decât să se supună regulilor disciplinare economice, oricare le-ar fi consecinţele sociale. Reguli imperative dictate de pieţele financiare – şi în beneficiul acestora.

Invitat să vorbească în sala de conferinţe desuetă a London School of Economics, Scharpf avertiza recent împotriva eroziunii democraţiei în sânul Uniunii: "Legitimitatea democratică presupune posibilitatea de a face alegeri politice chibzuite". Legitimitatea guvernelor alese în mod democratic ar putea fi în primejdie, în special în ţările ajunse recent la democraţie:

Candidaţii nu lipsesc: Ungaria, Grecia, Portugalia, Spania, Italia. În aceste ţări, revolta se poate isca din populismul de dreapta sau de stânga. Şi pentru moment, din păcate, cel care predomină în mare măsură, bazându-se pe xenofobie, este cel de dreapta. Politicile anti-criză favorizează astfel de moduri de gândire primitive şi estompează ideea de cetăţenie europeană. În schimb, se ivesc prejudecăţile: lenea grecească împotriva naturii marţiale germane, corupţia europenilor din sud împotriva asiduităţii luteranilor din nord. Vechile clişee sunt în floare.

Când păşea în sălile de şedinţe ale Uniunii Europene, Margaret Thatcher avea obiceiul să-şi înfigă privirea în ochii omologilor săi europeni şi apoi să exclame: "Îmi vreau banii înapoi!". Această ideologie s-a întors; cu diferenţa că astăzi băncile sunt cele care îşi impun cerinţele.