Potrivit British Journal of Medicine, Moş Crăciun este un prost exemplu pentru copii. DR

Vade retro Santa Claus

Idol al copiilor şi star supra-mediatizat al sfârşiturilor de an în ţările occidentale, Moş Crăciun - Santa Claus - cristalizează şi numeroase critici. Se pare că bătrânul cu barbă albă ar avea o influenţă nefastă asupra copiiilor: icoană păgână, ambasador al capitalismului, epicurian neruşinat ... presa europeană îşi dă drumul.

Publicat pe 24 decembrie 2009 la 17:11
Potrivit British Journal of Medicine, Moş Crăciun este un prost exemplu pentru copii. DR

Moş Crăciun este el un ticălos, aşa cum îl descrie o celebră piesă de teatru franceză (Le Père Noël est une ordure, trupa de "café-théâtre" Splendid). Pentru Patriarhia Română Moş Crăciun nu este departe, pentru că "unele personaje trebuie să rămână în stadiul de simbol", [scrie](http:// www.gandul.info/life-style/mos-craciun-cel-comercial-luat-la-ochi-de-patriarhia-romana-ce-spune-pf-daniel-5195967) Gândul, citând înalta instituţie religioasă. Într-un comunicat de presă publicat în ajunul Crăciunului, oficialii Bisericii Ortodoxe iau "apărarea lui Moş Crăciun în calitate de simbol religios", spune cotidianul bucureştean, "şi resping omul devenit un bun de consum, personificând materialismul egoist". Mai departe, în acest mesaj adresat instituţiilor de stat ca şi ortodocşilor români practicanţi, patriarhul Daniel, şeful bisericii locale, subliniază că "adevărata semnificaţie a Crăciunului este o întoarcere la valorile creştine". În Republica Cehă, de mai mulţi ani, numeroase persoane sunt nemulţumite de faptul că această sărbătoare creştină este din ce în ce mai dominată în ţara lor de Moş Crăciun, împingând pe locul al doilea figura tradiţională a Pruncului Isus. "Copilul Isus şi celelalte tradiţii Cehe de Crăciun aparţin identităţii noastre", a proclamatEva Fruhwirtová, autoarea petiţiei anti-Moş Crăciun adresată primului ministru Jan Fischer.

Exponent al capitalismului global

"*El vinde orice, automobile, pixuri , carabine, cremă de ovăz, ţigări, cauciucuri, săpun, cafea, etc (...) Moş Crăciun este comercialul numărul unu al capitalismului glob*al", a scris Jean-Jacques Delfourîntr-o tribună în Liberation intitulată "De ce-l urăsc pe Moş Crăciun". "Triada creştină, constând din iubirea divină, distribuitorul universal (Hristos) şi masa de păcătoşi este înlocuită de o altă triadă : capitalismul (în poziţie divină), promotorul universal (Moş Crăciun) şi masa de consumatori. Cadoul de Crăciun este iubirea transformată în marfă", analizează acest profesor de filozofie. Un alt motiv de a-l detesta : el oferă adulţilor o "regresiune în copilărie prin procurare", învaţă copiii că "multitudinea de mărfuri este fericirea însăşi" şi "educă spre conformism, cuminţenie calculată şi ipocrizie". Oferind o analiză psihanalitică a celebrului poem de Clement Moore (1820), Liberation scrie : "Moş Crăciun este un penis care intră în casa mamă, a cărei coş este vaginul, vatra uterul, şi cadourile copiii generaţi. De unde corpul bucălat şi îmbujorat. Aşa se explică apropierea de sărbătoarea Naşterii....".

Prost exemplu obez

Newsletter în limba română

Şi pe lângă a fi un obsedat şi a întruchipa capitalismul neînfrânat, Moş Crăciun ar fi de asemenea un pericol ambulant pentru sănătatea copiilor. În "Moş Crăciun, un paria pentru sănătatea publică", publicat în British Medical Journal, cercetătorul Nathan Grill critică influenţa rea a lui Moş Crăciun în acest domeniu, acuzându-l de a promova mâncarea nesănătoasă. Multe ziare europene au reacţionat la acest articol. Ar fi cazul, spune Le Figaro, să-l "facem să slăbească, să-i dăm un ten mai clar în locul acestei rumeneli epicuriene, (...) de a-l împinge să-şi abandoneze renii şi să distribuie jucăriile mergând pe jos, pentru a încuraja activitatea fizică". Astfel Moş Crăciun ar fi "medical corect". El Mundo subliniază de partea sa că "este adevărat că Moşul emană un mesaj în care obezitatea este direct legată de fericire şi jovialitate".

După părerea lui Nathan Grills, "imaginea unui Moş Crăciun corpulent care carburează pe rachiu şi plăcinte, traversând lumea în sania lui ca să aducă cadouri, nu este foarte propice pentru a promova un stil de viaţă sănătos şi prudent pe lângă tineret". În The Daily Telegraph el crede că Moş Crăciun "ar putea incita eventual la a conduce în stare de ebrietate. În plus, Moş Crăciun ar putea răspândi boli (...) periculoase, cum ar fi gripa mexicană", avertizează Grills. Victima timpului său, Moş Crăciun "a fost un personaj indiscutabil până acum, dar nu mai are nici un viitor. Va veni şi vremea când va fi denunţat fiindcă a maltratat renii",conchide La Vanguardia.

Dar, cu riscul de a dezamăgi câţiva, să nu uităm că Moş Crăciun este deja mort. "Sfântul care a inspirat legenda lui Santa Claus este îngropat într-o mănăstire la Kilkenny, după istorici locali", a amintit ziarul The Independent. "În timpul vieţii sale, St Nicolas lăsa cadouri anonime săracilor, şi datorită acestei legendare generozităţi el a fost sanctificat la scurt timp după moarte, în 346, ceea ce a inspirat legenda tipului jovial îmbrăcat în roşu".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect