Alan Rusbridger nu este un fricos. Redactorului-şef al cotidianului britanic The Guardian îi plac bătăliile. Liberal de dreapta, acesta abordează politici, personalităţi şi mari intreprinderi de aceeaşi manieră. Anul trecut însă, lucrurile s-au înrăutăţit pentru Alan Rusbridger, când a primit o scrisoare de la cabinetul de avocaţi Carter-Ruck. În spatele juriştilor se află gigantul american al distribuţiei: Tesco. Într-o hârtie foarte bine documentată, The Guardian dezvăluise faptul că Tesco caută să reducă taxele pe care le practică, prin intermediul a două acorduri complexe. Ceea ce nu era fals, doar că autorii articolului au confundat cele două tipuri de taxe.

Redacţia şi-a recunoscut greşeala şi s-a scuzat de două ori în paginile sale. Dar [cabinetul Carter-Ruck](http://www.carter-ruck.com/Media Law) nu a renunţat la afacere. Pentru a renunţa la litigiu, acesta ar fi cerut aproape 5,6 milioane de euro – o catastrofă pentru ziar, aflat deja în deficit. The Guardian a fost norocos: conflictul s-a rezolvat printr-un aranjament. Dar pentru Alan Rusbridger, această afacere demonstrează o dată în plus faptul că legislatia britanică nu serveşte la restabilirea reputaţiei ştirbite. Ea serveşte mai degraba la a face bani. Şi e vorba de sume uriaşe.

Edituri, oameni de ştiinţă, apărători ai dreptuilor omului şi o asociaţie a scriitorilor – Pen Club – au decis să se mobilizeze împotriva legii numite "libel law" (legea împotriva calomniei), a cărei rol ar fi de a proteja persoanele fizice şi întreprinderile de atacurile la reputaţia lor. Naţiunile Unite însăşi au publicat o critică acerbă, din care am putea crede că ar fi vorba de o problemă legată de vreo ţară africană în curs de dezvoltare.

Conform Naţiunilor Unite, legea împotriva calomniei riscă de a se transforma într-o ameninţare a dreptului la opinie şi a libertăţii presei – nu doar în Anglia, ci în lumea întreagă deoarece, în teorie, aproape orice plângere poate fi prezentată în faţa justiţiei britanice. Astfel, miliardari din Orientul Apropiat şi oligarhi ruşi care doresc să îşi reducă calomniatorii la tăcere, îi cheamă de preferinţă în faţa tribunalelor britanice. În 2007, banca islandeză Kaupthing Bank, supărată datorită unui reportaj critic publicat într-un ziar danez, a intentat proces acestuia şi a ales Londra ca loc unde să se judece procesul. Un cetăţean ucrainean a chemat un alt ucrainean în faţa tribunalului englez din cauza unui text redactat în ucraineană, publicat pe un site web ucrainean.

Beneficiul prezumţiei de vinovăţie acordat reclamantului

Pentru a intenta o acţiune împotriva unui editor în capitala britanică, este suficient în majoritatea cazurilor ca doar câteva exemplare ale publicaţiei să fie vândute în Marea Britanie sau, ca o duzină de internauţi să se fi conectat pe situl web care a publicat articolul. Ministrul justitiei, Jack Straw, a anuţat crearea unui grup de lucru însărcinat cu misiunea de a formula propuneri de reformă la o legislaţie veche, în cea mai mare parte, de mai bine de un secol. [Pe 27 decembrie, guvernul britanic a anunţat că va prezenta în martie un proiect de reformă pentru "libel law".] Parlamentarii sunt furioşi de când cabinetul Carter-Ruck, în contul unei companii petroliere, nu doar ca a ameninţat că va acţiona în judecată The Guardian deoarece acesta ar fi planificat să publice o lucrare asupra deşeurilor toxice, dar a interzis în acelaşi timp jurnalului de a asista la dezbaterile parlamentare asupra acestui subiect.

Contrar a ceea ce se întâmplă în restul lumii diplomatice, "libel law" (legea asupra calomniei) acordă beneficiul prezumţiei de vinovăţie reclamantului: inculpatul este considerat vinovat până când acesta dovedeşte contrariul. Şi chiar dacă acesta va câştiga procesul (ceea ce este rar), va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare.

Pentru cea mai mare parte a editorialiştilor se pune întrebarea dacă au suficienţi bani pentru a-şi apăra investigaţiile jurnalistice în faţa justiţiei. Rezultatul: marea majoritate a afacerilor nu ajung niciodată la tribunal. Din motive de prudenţă economică, majoritatea ziarelor preferă să ajungă la un acord, chiar dacă acesta le va ştirbi credibilitatea. Sau, se angajează să evite tratarea în paginile lor a unor subiecte sensibile precum terorismul sau corupţia. "Sumele uriaşe cerute drept despăgubiri au devenit o ameninţare pentru mulţi jurnalişti de investigaţie", a afirmat un avocat. Iar perioada de criză constrânge multe ziare să facă economii. Criza financiară a arătat şi crescut importanţa opiniei critice a presei.

Statele Unite legiferează împotriva "libel law"

Mass-media americane în mod particular, nu văd practicile britanice cu un ochi bun. În Statele Unite, justiţia acordă jurnaliştilor dreptul la eroare, dacă aceştia lucrează serios şi fără intenţia de a discredita. Dar Londra poate fi costisitoare până şi ziarelor americane.

California este al cincilea stat federal care a promulgat o lege în virtutea căreia hotărârile ce rezultă din plângerile de calomnie provenite din străinătate nu mai sunt executorii. La Washington, o lege federală anti "libel law" similară este în studiu – o situaţie rară între doi aliaţi. În luna noiembrie, ziare importante din Statele Unite precum New York Times şi Boston Globe au mers până la a ameninţa cu suspendarea livrărilor către Marea Britanie şi cu blocarea accesului la siturile lor web.