Cancelarul german, Angela Merkel, şi premierul Italiei, Mario Monti, sunt de acord că este necesară o atitudine “mai europeană”; în acest context, doar o largă armonie politică poate oferi speranţe. Observăm încă o dată că austeritatea care marchează economiile noastre în contextul recesiunii este excesivă tocmai din cauza lipsei de încredere între state. Situaţia s-ar îmbunătăţi dacă ne-am uni mai mult.

Rămân însă dubii în legătură cu momentul în care cancelarul Germaniei doreşte să se îndrepte în această direcţie, existând critici că ritmul este prea lent. De la Berlin vin recomandări corecte, dar prea puţine fapte, aşa cum notează un distins german, filosoful Jurgen Habermas. Pentru a identifica soluţii mai durabile la problemele existente, poate că ar trebui să mai aşteptăm încă un an şi jumătate, până la alegerile care vor avea loc în Germania, în toamna anului 2013.

Înţelegerea manifestată marţi de Angela Merkel şi Mario Monti are totuşi valoarea sa, în contextul în care în campania electorală din Franţa se vorbeşte doar puţin despre Europa, iar preşedintele Nicolas Sarkozy recuperează procente în sondaje criticând unele politici ale Uniunii Europene.

Marea criză economică a arătat că instituţiile politice sunt absolut necesare pentru corectarea tendinţelor de instabilitate de pe pieţele financiare şi pentru a ţine sub control energia acestora. Dar arată şi că anumite structuri politice – statele naţionale din zona euro – nu sunt suficient de puternice. Iar, la Paris, acest lucru pare să nu fi fost înţeles nici de preşedintele în funcţie, nici de cel care ar putea să îl învingă, socialistul François Hollande.

Din fericire, alte elemente ale ecuaţiei par să se modifice. Compromisul la care s-a ajuns ieri cu Spania, care permite o anumită stare de relaxare în privinţa aplicării măsurilor de reducere a deficitului bugetar, conferă un aspect mai puţin dur viitorului Pact fiscal european. Dincolo de complexitatea aspectelor tehnice, noile reguli disciplinare destinate gestionării bilanţurilor publice sunt mai puţin rigide decât păreau iniţial.

Bizarele speculaţii privind eventuala candidatură a lui Mario Monti la preşedinţia Eurogrup, în afară de a evidenţia preţuirea de care se bucură premierul Italiei, sunt efecte colaterale ale unor jocuri de culise în curs de derulare. Probabil că preocupările Băncii centrale germane (Bundesbank) vor fi atenuate prin numirea în consiliul de conducere al Băncii Centrale Europene a luxemburghezului Yves Mersch (“o voce dură” apropiată de cercurile politice germane), într-o funcţie care până acum părea destinată unui spaniol. Dacă lucrurile vor merge în această direcţie, va deveni urgentă înlocuirea de la preşedinţia Eurogrup a luxemburghezului Jean-Claude Juncker, confirmat până acum în lipsă de alternative.

Chiar dacă măsurile politice vor fi tardive şi lipsite de îndemânare, atât la Bruxelles, cât şi la Paris şi Berlin, etapa de relaxare a pieţelor financiare va avea anumite efecte. Discrepanţele dintre state la nivel de competitivitate, care fac dificilă în prezent funcţionarea zonei euro, s-ar putea atenua în Germania, dar nu prin acţiuni ale Guvernului, ci prin cele ale sindicatelor, care solicită creşteri salariale semnificative. Dacă le vor obţine, avantajul economic al Germaniei faţă de alte ţări se va reduce.

Cu toate acestea, noile evoluţii sunt puţin confuze, existând riscul apariţiei unor obstacole. Alegerile anticipate din Grecia, dacă într-adevăr vor fi organizate luna viitoare, aproape sigur vor afecta calitatea guvernului, în contextul în care noi măsuri de austeritate sunt solicitate pentru anul 2013. Probabil că în cursul verii va trebui să fie convenit un nou pachet de asistenţă economică destinat Portugaliei.

Italia nu va fi în afara pericolului până când sistemul de producţie nu va trece pe creştere. Nu este însă deloc nesemnificativ faptul că am recăpătat drepturi depline în configurarea deciziilor Europei. Ameninţarea intrării în incapacitate de plăţi ne-a forţat să luăm decizii salutare pentru economie; paradoxal, sperăm să nu ajungem însă în situaţia de a dori din nou aceste măsuri pe fondul riscului instabilităţii de pe scena politică italiană.