Alegeți o limbă
Markus Krall este ultima speranţă a Europei. El ştie: continentul are nevoie de un succes propriu. Aşa că omul de la firma de consultanţă Roland Berger zboară de câteva săptămâni prin Europa şi vizitează aproape în fiecare zi câte o bancă, o societate de asigurări sau un fond de investiţii. Bărbatul în vârstă de 49 de ani vorbeşte aproape zilnic cu un preşedinte de consiliu de administraţie, face o prezentare şi împarte o mulţime de hârtii. Acestea trebuie parcurse şi explicate.
Are 60 de astfel de vizite fixate – iar, la sfârşit, Krall vrea să aibă aproximativ 30 de semnături. Fiecare în valoare medie de zece milioane de euro. Obiectivul lui Krall este să strângă 300 de milioane de euro.
300 de milioane de euro pentru a construi din nimic o agenţie de rating europeană. Mulţi au eşuat în realizarea acestui obiectiv în ultimii 20 de ani. Încercarea lui Krall este probabil ultima ocazie pentru Europa să contrapună ceva celor trei mari agenţii de rating anglo-saxone care domină afacerea cu bonitatea statelor la nivel mondial: Standard & Poors’s Ratings Services (S&P), Moody’s Investors Service şi Fitch Ratings - cei trei granzi, aşa cum sunt numiţi.
O luptă inegală
Markus Krall este animat de sentimentul că ei nu prea mai au niciun prieten în Europa. Dar adversarii lui sunt puternici. Fiecare companie, fiecare bancă, fiecare stat care vrea să facă rost de bani de la investitorii de pe piaţa de capital, are nevoie de o judecată asupra bonităţii sale. Cu cât mai bun este certificatul de bonitate, cu atât mai avantajos se obţin banii.
Şi pentru o astfel de judecată aproape toţi se adresează celor trei mari. Puterea lor este profund ancorată în reglementări legale, iar preţuirea lor de către investitori este de neclintit. Aşa că lupta lui Markus Krall este o bătălie inegală. Dar el se încumetă să se arunce în ea.
Planul (lui) începe cu înfiinţarea unei fundaţii europene de rating. Krall speră ca în 12-18 luni de la lansare să vină pe piaţă cu primul rating. Vrea să înceapă cu clasificarea statelor. Companiilor şi băncilor le vine mai târziu rândul. În numai trei ani, el vrea să angajeze 1 000 de oameni. După doar cinci ani, noua agenţie de rating va trebui să ajungă la o cotă de piaţă de 25% în Europa. Iar în zece ani la o cotă de 25% la nivel mondial.
Concurenţă? Da, există deja alte agenţii de rating. În total sunt, în funcţie de sursă, 70 până la 150 de agenţii de rating în lume, e drept, însă, că multe activează doar la nivel regional sau în anumite clase de obligaţiuni. Investitorii cu averi de miliarde îşi risipesc banii prin lume şi prin toate clasele de investiţii, dar favorizează judecăţile venite de la o singură agenţie. Şi asta le oferă cei trei granzi.
Guvernele protestează. Prin retrogradare devine mai greu şi mai scump pentru o ţară să împrumute bani pe piaţa de capital. Acesta este paradoxul: Atena sau Lisabona plătesc pentru asta sute de mii de euro pe an agenţiilor de rating. În modelul clasic, pe care vrea să-l urmeze şi Markus Krall pentru început, agenţiile sunt plătite de cei pe care-i notează.
Faptul că cele trei agenţii mari sunt expuse astfel unei concurenţe minore reiese clar din câştigurile lor operaţionale: în 2011 marja de profit la Fitch Ratings a fost de 31%, la S&P Ratings Services de 41%, la Moody’s Investors Service chiar de 44%.
O agenţie independentă
Markus Krall, chiar dacă este consultant de companii, nu aspiră la asemenea marje de profit. Agenţia europeană de rating va trebui finanţată privat, pentru că altfel cum poate judeca imparţial? Noua agenţie nu trebuie să fie însă orientată către profit precum cele trei agenţii mari şi cu atât mai puţin listată la bursă ca Moody’s. Toate împreună – numărul mare de 30 de investitori, forma juridică de fundaţie şi lipsa urmăririi câştigului – îi vor garanta independenţa, speră Krall.
În SUA şi UE, legislatorii vor să diminueze importanţa ratingului dat de cele trei agenţii în legislaţiile naţionale. Doar că se pune întrebarea: Prin ce criterii pot fi înlocuite ratingurile? Să le tai pur şi simplu fără să le înlocuieşti aduce noi probleme. Un manager de fond ar fi deodată liber să aleagă obligaţiunile – şi ar fi tentat să cumpere hârtii mai bogate în dobânzi, dar mai riscante.
La aceasta se adaugă şi fidelitatea investitorilor. Cele trei mari agenţii de rating se menţin astăzi la putere pentru că fondurile de pensii, fondurile de investiţii, hedge fund-urile, asigurările şi băncile s-au obişnuit cu ele de-a lungul deceniilor. Ratingurile lor sunt uşoare. Ele reduc complexitatea lumii financiare şi facilitează compararea obligaţiunilor la nivel internaţional.
“Influenţa enormă a Big Three se datorează faptului că există de când ne putem gândi la Wall Street”, spune un bancher cu experienţă din New York.
Prin urmare, chiar dacă Markus Krall va reuşi să fondeze o agenţie europeană de rating, se va confrunta cu problema câştigării de clienţi. Companiile şi băncile angajează agenţii de rating doar dacă investitorii le iau în serios. Investitorii iau însă agenţiile de rating în serios doar când acestea sunt angajate de multe companii şi bănci. O problemă circulară.
Dar Markus Krall luptă mai departe. Pentru Roland Berger proiectul este de mult deja o chestiune de reputaţie, iar firma de consultanţă speră şi la unul sau mai multe contracte substanţiale. Din acest motiv, Krall mai are un as în mânecă, un as care trebuie să ajute la schimbarea pe termen lung a regulilor jocului.
Conflict de interese
Este vorba despre un studiu al Roland Berger, care arată că proprietarii Moody’s şi McGraw-Hill, concernul mamă al S&P, aparţin aceloraşi fonduri de investiţii americane: Vanguard, Capital World, State Street, BlackRock, pentru a nu da decât câteva nume.
Această încrengătură ridică întrebarea cât de mari sunt conflictele de interese, pentru că agenţiile notează şi firme care se regăsesc în acţionariatul lor. În plus, studiul diagnostichează “structuri monopoliste” pe piaţa ratingului financiar, consecinţă a acestei încrengături şi a marii cote de piaţă comune.
Moody’s şi S&P resping ideea unui complex american de rating care funcţionează coordonat. “Numai faptul că un investitor este angajat simultan la Moody’s şi McGraw-Hill nu înseamnă că există o conspiraţie”, spune Daniel Kolter, şeful biroului Moody’s din Germania.
Colegul lui de la S&P este şi mai tranşant. “Nici măcar şeful board-ului nu poate influenţa deciziile analiştilor noştri”, spune Torsten Hinrichs, şeful biroului din Germania al agenţiei de rating. “Analiza şi afacerea sunt strict separate”.
Cât despre eforturile lui Markus Krall şi Roland Berger, Hinrichs este relaxat: “Le dorim mult succes. Şi spun asta foarte serios”.
