Grecia este avangarda noastră

Cvasi-falimentul grecesc este doar scenariul care le pândeşte şi pe celelalte ţări dacă acestea nu-şi controlează datoria la timp. Ajutorul adus Atenei este un semn că Europa este în viaţă, dar fără disciplina pactului bugetar, aceasta este insuficientă, consideră un economist ceh.

Publicat pe 28 martie 2012 la 10:00

Cele două războaie mondiale, pe care Europa le-a adus Europei (niciun duşman extern, şi nici foametea, nici "lipsa de spaţiu" nu erau în cauză) ne-au condus pe noi înşine să începem să gândim cum că ne-am fi pierdut dreptul politic, economic, militar, moral şi filozofic de a conduce afacerile lumii, sau cu alte cuvinte de a fi o superputere.

Dar atunci Europa s-a afundat în confuzia şi praful reconstrucţiei de după război, din care a reuşit să scape cu ajutorul considerabil al Planului Marshall (americanii au susţinut un continent care fusese teatrul unui război mondial, şi atunci nu se putea vorbi despre împrumuturi, ci de-a dreptul de o adevărată mană cerească!). Apoi, Europa şi-a revenit şi a creat ceva cu totul nou în istoria ei: o unire liberă de naţiuni, care nu se războiesc, ci discută între ele şi fac comerţ.

Cea mai sigură cale spre prosperitate se face împreună

Dar există şi o altă axiomă, şi mai importantă, care trebuie menţionată aici: nu este înţelept de a distruge (sau de a nu ajuta) popoarele sau regiunile economic dărâmate. Odinioară, se credea că un om nu putea prospera decât în detrimentul altora, astăzi predomină ideea contrarie. Cea mai sigură cale spre prosperitate se face împreună şi nu unul împotriva celuilalt. Aici se află frumuseţea economiei: aceasta apropie şi se hrăneşte din diferenţe. Astăzi, comerţul ne leagă atât de puternic iar naufragiul unei mici economii provoacă în noi un asemenea şoc emoţional şi economico-financiar încât vom face totul pentru a îl evita, cel puţin atâta timp cât mai rămâne câtuşi de puţină speranţă.

Între noi fie zis, dacă cvasi-falimentul grecesc (sau maghiar sau irlandez) s-ar fi jucat cu şaizeci de ani sau mai mult în urmă, liderii noştri politici şi economici ai vremii respective s-ar fi concentrat probabil asupra unui singur subiect: de a găsi, într-un fel cât mai iscusit cu putinţă, mijlocul de a ocupa militar ţara slăbită. Astăzi, încercăm, aproape în sensul propriu al cuvântului, din răsputeri (cel puţin cele care ne mai rămân) să ajutăm aceste ţări. Veţi obiecta poate că prin aceste eforturi ne ajutăm noi-înşine. Fie, dar deja atâta lucru este un mare pas înainte.

Newsletter în limba română

Las cititorului şi judecăţii sale sarcina de a spune dacă această solidaritate sporită şi limitarea conflictelor sunt rezultatul lecţiilor de istorie, a unei consolidări a spiritului european sau opera instituţiilor UE (care, de fapt, încă de la începuturile lor, au exclus utilizarea armelor comerciale, precum devalorizarea, drepturile vamale sau protecţionismul). În orice caz un lucru este sigur: Europa nu a cunoscut niciodată o perioadă de pace atât de îndelungată. Şi dacă este adevărat că din acest punct de vedere a fost îndeplinit un obiectiv major al proiectului unei Europe integrate, atunci trebuie să fim recunoscători, chiar dacă uneori el are şi părţi negative.

Grecii, precursori ai colapsului economic

Ca şi în zilele Greciei antice, grecii sunt acum un pas înainte. Ei au dat faliment cu un deceniu înaintea Italiei, Spaniei, dar şi înaintea noastră [Republica Cehă] sau chiar a Germaniei. Dacă continuăm să urmăm aceeaşi traiectorie ca generaţiile trecute, vom ajunge şi noi în faliment. Pieţele se dovedesc a fi paznici prea slabi şi insuficient de reactivi ai nivelului datoriilor suverane. Ele nu sunt capabile, pur şi simplu, de a obliga la timp statele la prudenţă atunci când se îndatorează. Naţiunile democratice şi politicienii lor trebuie să asume această misiune. Dar este evident că nu suntem capabili de aşa ceva. Iată de ce avem nevoie de reguli comune în materie de ne-îndatorare, dar de asemenea, şi mai ales (!) în ceea ce priveşte rambursarea datoriei în anii de creştere economică.

Acesta era şi este tot sensul pactului bugetar pe care l-am respins recent. Republica Cehă va trebui rapid să-şi inventeze propriile reguli fiscale. Altfel riscă foarte curând sa iasă prea în evidenţă. Şi eu sunt dispus să pariez, şi aici o să râdem bine, că regulile noastre vor fi destul de asemănătoare cu cele pe care tocmai le-am refuzat. Trebuie să realizăm desigur că, spre deosebire de restul UE, ne va fi foarte greu să le punem în aplicare, pentru că nu va exista niciun bici împletit împreună care să ne oblige să o facem.

În definitiv, avem noroc că ţările europene ameninţate de faliment nu au fost decât mici economii. Rămâne de sperat că aceste avertismente (care au permis foarte probabil guvernului actual să câştige ultimele alegeri) vor fi îndeajuns. De câte falimente, şi mai importante, mai avem nevoie înainte de a admite adevărul?

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect