Alegeți o limbă
În timp ce Haiti se confruntă cu unul dintre cele mai grave dezastre din istoria sa, unii se întreabă: a cui este vina ? Pentru geologi, este vina faliei între plăcile tectonice ale Caraibelor şi ale Americii de Nord. Pentru alţii, acest cutremur este un semn al mâniei lui Dumnezeu. Alţii mai luminaţi arată cu degetul spre succesiunea de tirani care au jefuit bogăţiile insulei de ani de zile.
"Perla Antilelor", de la glorie la tragedie
Însă, pentru mulţi haitieni, vina datează de peste 200 de ani, din timpul colonizatorului francez. În secolul al XVIII-lea, Haiti era bijuteria coroanei imperiale franceze, "Perla Antilelor", şi cel mai mare exportator mondial de zahăr. Sclavii de aici erau deosebit de maltrataţi pe plantaţii, chiar şi pentru standardele timpului. Ei mureau atât de repede încât Franţa trebuia uneori să importe în jur de 50 000 de sclavi pe an pentru a-şi menţine forţa de muncă şi profiturile. Inspiraţi de principiile Revoluţiei Franceze, sclavii s-au revoltat în 1791, conduşi de autodidactul Toussaint Louverture. După un teribil război de eliberare, forţele lui Napoleon au fost în cele din urmă învinse şi Haiti şi-a declarat independenţa în 1804.
Dar Franţa nu a iertat atât de uşor impertinenţa care a costat-o 800 de plantaţii de trestie de zahăr şi 3000 de cafea. Un embargo strict a fost impus insulei. În 1825, ca preţ pentru recunoaşterea independenţei Haiti-ului, Franţa a cerut indemnităţi de compensare uriaşe: 150 milioane de franci de aur, fie de cinci ori veniturile anuale din exporturile haitiene. Ordinul Regal a fost transmis însoţit de 12 nave de război înarmate cu 150 de tunuri. Termenii acordului nu erau negociabili. Neavând de ales, tânăra republică a acceptat. Haiti a trebuit deci să-şi cumpere libertatea şi a plătit un preţ mare, timp de 122 de ani. Chiar şi atunci când valoarea compensaţiei a fost redusă la 90 de milioane de franci, insula a continuat să se sufoce sub greutatea datoriei. Haiti a trebuit să împrumute la rate cămătăreşti de la băncile americane, germane şi franceze. Ca şi comparaţie, Franţa a cedat Louisiana - teritoriu de 74 de ori mai mare decât Haiti - Statelor Unite pentru 60 de milioane de franci.
Statul haitian practic s-a născut în stare de faliment. În 1900, rambursarea datoriei continua să reprezinte aproape 80% din bugetul naţional. Pentru a păstra forţa de muncă pe plantaţii şi a produce cât mai multe culturi cu putinţă pentru a-şi compensa datoriile, guvernul haitian a adoptat Codul rural, instituind o divizare - care încă mai persistă astăzi - între oraşe şi ţară, adică între elita de mulatri şi majoritatea de negri.
O datorie care a durat mult prea mult
Datoria Haiti-ului a durat până în 1947. Economia haitiană era atunci iremediabil dezechilibrată, pădurile ei devastate iar locuitorii adânciţi în sărăcie, pradă instabilităţii politice şi economice şi supuşi capriciilor naturii, ca şi cum ar fi fost autocraţi. În 2003, guvernul haitian a cerut despăgubiri de la Franţa, reclamând aproape 22 de miliarde de dolari (cu tot cu dobândă) în memoria diplomaţiei navelor de război care au făcut din această colonie bogată cea mai săracă ţară din această parte a lumii.
După seismul din 12 ianuarie, ale cărui consecinţe au fost atât de brutal exacerbate de fragilitatea economică a insulei, Franţa a fost repetat solicitată cerându-i-se să onoreze datoria morală faţă de Haiti. Ceea ce nu riscă să se întâmple. Din punctul de vedere al Elysee-ului, cazul datoriei haitiene este închis din 1885.
În 2004, preşedintele Chirac a creat o comisie de reflecţie condusă de filozoful Régis Debray pentru a examina relaţiile dintre Franţa şi fosta ei colonie. Concluzia comisiei a fost clară: cererile de reparaţii din partea guvernului haitian au fost considerate "lipsite de relevanţă, atât din punct de vedere istoric cât şi juridic". În momentul în care Haiti este ameninţată de haos social, paralizia puterii şi violenţă pe scară largă, ministrul francez al finanţelor a solicitat o anulare rapidă a datoriei insulei.
Ironia istoriei este că dacă Franţa nu ar fi înăbuşit ţara sub un munte de datorii chiar de la naştere, Haiti ar fi fost mai bine pregătită pentru a face faţă acestui dezastru natural. Bernard Kouchner a cerut organizarea unei conferinţe pentru "reconstrucţie şi dezvoltare în Haiti". "Trebuie să rupem blestemul de care Haiti pare copleşită", a declarat de asemenea Nicolas Sarkozy.
Mai puţine cuvinte, ceva mai mulţi bani
Haiti, cu toate acestea, nu are nevoie de cuvinte, de conferinţe sau de comisii de reflecţie. Are nevoie de bani, şi repede. Până acum, ajutorul oficial francez reprezintă mai puţin de jumătate din cel al Marii Britanii. Colonizarea otrăveşte relaţiile între multe ţări din întreaga lume, dar există puţine cazuri ca Haiti, unde ororile prezentului sunt atât de direct legate de greşelile trecutului. Franţa ar putea ajuta la vindecarea rănilor haitienilor, măcar prin recunoaşterea responsabilităţii ei istorice în tragedia a căror victime sunt aceştia astăzi.
Dar Franţa nu-şi plăteşte greşelile din trecut. Data viitoare când primiţi o notă deosebit de sărată într-un restaurant francez, imaginaţi-vă că aţi declara plata acestei facturi irelevante, aţi constitui o comisie de reflecţie şi aţi pleca liniştit.
Din Bruxelles
O dezordine umanitară şi instituţională
La mai mult de o săptămână de la seismul care a distrus Haiti, Uniunea Europeană nu are încă un punct de vedere comun în ceea ce priveşte asistenţa umanitară, regretă presa europeană. "După toate frumoasele discursuri asupra rolului Uniunii ca actor al scenei mondiale, este penibil să constaţi slăbiciunea şi opacitatea cu care UE a gerat situaţia", regretă astfel Dagens Nyheter. Cotidianul suedez constată că "ţările membre pun în mişcare propriile operaţiuni umanitare", în timp ce responsabilii europeni fac declaraţii contradictorii. "Preşedintele Consiulului Uniunii, noul numit Herman Van Rompuy, afirmă că vrea să creeze un 'task force' [forţă de intervenţie rapidă] pentru catastrofele umanitare". Dar Înalta reprezentantă pentru Afacerile externe, Catherine Ashton, "nu s-a referit niciodată la acest aspect", observă ziarul. "Până de curând, scuza pentru a justifica slaba prezenţă a UE pe scena internaţională era întârzierea intrării în vigoare a tratatului de la Lisabona", remarcă La Vanguardia.
În prezent, "se dă vina pe lipsa de rodare a noilor instituţii: criza din Haiti a întrerupt turneul lui Van Rompuy în capitalele europene iar Lady Ashton a preferat să rămână la Bruxelles, ascultând sfaturile preşedintelui Comisiei, José Manuel Barroso". În faţa inerţiei UE, Spania, care asigură preşedinţa rotativă a Uniunii, "a trimis-o în Haiti pe Maria Teresa Fernandez de la Vega, numărul doi al guvernului, pentru a arăta susţinerea UE către haitieni". "La Bruxelles, se spune că preşedenţia spaniolă ar fi trebuit înainte de orice să acţioneze în coordonare cu Catherine Ashton", regretă cotidianul slovac SME. "În timp ce scopul noului post este să facă diplomaţia europeană mai eficace şi mai transparentă, se pare că din nefericire ea nu aduce decât încă un impas birocratic la Bruxelles". De fapt, conchide sec SME, "dacă vreţi ajutor, rapid, e mai bine să nu-l cereţi la Bruxelles".
