Proporţiile uriaşe ale deficitului şi datoriei publice, balanţa de plăţi larg deficitară, productivitatea scăzută şi proasta organizare a sectorului public, evoluţia inadecvată a structurii salariale şi multe alte probleme, cresc neîncrederea faţă de o ţară care este pe punctul de a furniza în mod curent la Bruxelles informaţii false asupra propriei situaţii economice.

Trebuie totuşi să distingem două probleme. Mai întâi, existăţ riscul ca Grecia, incapabilă de a-şi plăti datoria externă, şi mai cu seamă cea a statului, să devină insolvabilă. Acest pericol accentuează posibilitatea ca insolvabilitatea Greciei să afecteze credibilitatea altor economii care arată semne de slăbiciune, cum ar fi Italia, chiar dacă într-o măsură mai mică. Acest risc rămâne totuşi minim : în afara rarelor accese de panică, pieţele financiare sunt în stare să facă diferenţa între problemele lor, în termeni de calitate şi cantitate.

Lacunele guvernării economiei europene

Adevărata problemă este cu totul alta : cazul Greciei este grav, deoarece demonstrează concret că organizarea actuală a UE permite ca, pe o perioadă relativ lungă, să pierdem integral controlul asupra economiei unui stat membru, permiţând astfel un comportament foarte diferit de normele şi standardele comunitare. Şi aceasta, în ciuda monedei unice şi a acţiunii de coordonare microeconomică, conduse de Comisie şi de Consiliu. Cazul Greciei demonstrează gravele lacune ale guvernării economiei europene, care s-a dovedit prea slabă, distrată şi divizată, dar nu suficient de supranaţională. Fără o conducere mai puternică şi o politică mai ambiţioasă, politicile economice ale diferitelor ţări lasă să se întrevadă profundele divergenţe dintre statele membre şi diferitele regiuni ale Uniunii, şi relevă excesul şi ineficacitatea economiei comunitare, într-o perioadă în care criza şi concurenţa mondială necesită un comportament mult mai coordonat.

Această problemă este din ce în ce mai clară atât la Bruxelles cât şi la Frankfurt. Iată de ce trebuie reconsolidată radical, disciplina şi coordonarea politicilor economice ale celor 27 în ansamblul lor. Un postulat cu atât mai evident dacă căutăm să aplicăm la modul cel mai serios Pactul de stabilitate şi de creştere, care permite controlul deficitelor şi datoriilor publice la nivel comunitar. Grecia este departe de a fi singura care nu respectă termenii Pactului : Bruxelles a deschis o "procedură de deficit excesiv" la nivelul tuturor statelor membre. Efortul colectiv pentru reechilibrarea finanţelor publice europene este extraordinar.

Dar înainte ca acest efort să îşi arate efectele, Europa trebuie să îşi ofere mijloacele de a coordona conceperea şi realizarea de reforme structurale. Politicile economice naţionale trebuie să devină mai puţin autonome, măsurile şi controalele comunitare trebuie să se întărească. În caz contrar, punem în pericol nu doar disciplina financiară dar şi piaţa unică şi soliditatea euro. O problemă care ar fi prea costisitoare pentru ţările care persistă în frânarea comunitarizării politicilor pentru a-şi conserva suveranitatea, convinse fiind de faptul că nu au nevoie de "control din afară".