Alegeți o limbă
20 de ani după primele alegeri libere care au pus capăt regimului comunist din Polonia, în 4 iunie 1989, Adam Micjnik îşi aminteşte că "1989 a fost anul în care Polonia şi-a depăşit crudul destine". "Poporul, până atunci mut şi neputincios, putea în sfârşit să-şi facă auzită vocea", îşi aminteşte directorul redacţiei redacţiei Gazeta Wyborcza. O voce pe care "toată lumea a auzit-o".
Michnik îi desemnează pe Lech Walesa, leaderul Solidarităţii, şi pe Wojciech Jaruzelski, şeful Statului, ca fiind cele două câmpuri ale "războiului polonezo-polonez". Amândoi au servit Polonia în drumul său spre democraţie. Când au fost organizate alegerile, notează fostul dizident, "noi, oamenii Solidarităţii, ne temeam de reacţia Moscovei". Dar acceptând rezultatul unui scrutin care îi accelera căderea, direcţia Partidului Comunist "a înţeles că mergem pe un strat subţire de gheaţă, că trupele sovietice erau în continuare staţionate în Polonia".
Adam Michnik îi aduce un omagiu şi papei Jean-Paul al II-lea şi Bisericii catolice, care au jucat "un rol foarte important în timpul acesti schimbări de direcţie". În 1989, "polonezii au arătat lumii cea mai bună faţetă - curajos şi tolerant". Pot deci să ciocnească paharul în cinstea "unei Polonii libere, independente şi comune tuturor". Acelora care mai resimt încă astăzi o anume amărăciune faţă de problemele prezentului, Adam Michnik le transmite "că vom putea să ne reproşăm păcatele cu altă ocazie".
Căci ultimii douăzeci de ani pot fi văzuţi altfel. Pawel Lisicki estimă în Rzeczpospolita că ele au fost "o perioadă de amnezie şi de slăbire a sensului civic". Vinovaţii crimelor comuniste nu au fost încă pedepsiţi, iar "criterele binelui şi răului în spaţiul public au devenit tulburi".
În loc să fie mândrii de ţara lor polonezii au învăţat să fie ruşinaţi şi neîncrezători faţă de identitatea naţională, regretă redactorul şef al cotidianului conservator. O explicaţie posibilă este că independenţa Poloniei nu este rezultatul unei victorii asupra comunismului ci al unui "contract cu fostul regim". Alegerile din 4 iunie 1989 nu au fost decât parţial libere. Solidaritatea le-a câştigat, dar în loc "să se gândească să ia puterea din mâinile comuniştilor cel mai repede posibil, a încercat să înnăbuşe entuziasmul propriilor partizani".
Lisicki nu pune însă capac evenimentelor din 4 iunie 1989. Până la urmă, merită să-ţi aminteşti de o zi în care "polonezii au dovedit că erau capabili să se concentreze şi să aleagă libertatea".
