Germania: Vor democratiza Piraţii Europa?

Un susţinător al Partidului Pirat în timp ce se difuzau rezultatele sondajelor, după alegerile parlamentare. Berlin, 27 septembrie 2009.
Un susţinător al Partidului Pirat în timp ce se difuzau rezultatele sondajelor, după alegerile parlamentare. Berlin, 27 septembrie 2009.
12 aprilie 2012 – Die Welt (Berlin)

Mai mult decât o hoardă de protestatari pe Internet, Partidul Pirat apare dintr-o dată ca fiind a treia forţă politică din Germania: pentru Die Welt, acesta ar putea fi iniţiatorul unei noi democraţii ale erei post-industriale, şi nu numai în Germania, ci în întreaga Europă.

\

Este încă prea devreme pentru a şti dacă Piraţii vor reprezenta mai mult decât un detaliu în istoria democraţiei europene. Şi totuşi, dacă nu se pierd în greşeli de tinereţe, aceştia au şanse bune să transforme forma democraţiei din secolul al XXI-lea, să digere fondul sfârşitului erei creşterii, să ajungă la o justă repartiţie între generaţii pe plan demografic, şi să devină pe deasupra primul partid cu adevărat european.

Ideea de reprezentare a poporului prin intermediul unor organizaţii zise "de masă" este la fel de învechită şi de depăşită ca şi era industrială. În faţa dislocării organizaţiilor lor, care mergeau odinioară atât de bine, industria muzicală şi industria turismului sunt în criză, iar sistemul politic va suferi aceeaşi soartă. Software-urile on-line [de participare cetăţenească], precum "Liquid Feedback" al Partidului Pirat, sunt capabile de a dizolva în mod foarte eficient o organizaţie politică apărută la vremea îndepărtată a "democraţiei minimale" (Paul Nolte).

Transparenţă şi participare cetăţenească

Abolirea separării stricte între producători şi consumatori se va extinde asupra sferei politice. Mulţi dintre cei care erau consideraţi înainte drept specialişti politici nu văd în acest fenomen decât o scădere a nivelului politicii, o urcare la putere a amatorilor. Şi totuşi aici constă poate cea mai bună şansă a noastră de a trece de cataclismul economic care ne aşteaptă, prin intermediul unei democraţii cu adevărat funcţionale.

Deoarece, dacă într-adevăr sistemele politice occidentale ştiu să structureze societatea în vremuri de creştere economică, în schimb ele dau rapid de turbulenţe atunci când nu reuşesc să rezolve o stagnare persistentă a PIB-ului. Problemele care au zguduit Grecia sau grevele care s-au desfăşurat în Spania permit o întrezărire a ceea ce se întâmplă atunci când, după ani de austeritate şi de reduceri bugetare, tot nu se vede lumina de la capătul tunelului.

În această "eră a mai puţinului" (Age of Less, David Bosshart) care este pe cale să înceapă, nu vom mai reveni la vechiul model economic de creştere, şi va trebui deci să instaurăm un nou model politic. Dacă acesta rămâne democratic, un astfel de model va trebuie însoţit de mai multă transparenţă şi de o participare cetăţenească mai puternică decât ceea ce partidele la putere – nu doar în Germania, ci în toată Europa – vor să permită.

Transparenţa şi participarea cetăţenească sunt cea mai bună cale de a scoate moneda comună şi Uniunea Europeană din şanţul în care au intrat. Înseamnă pentru democraţie un mijloc de a trece peste eşecul previzibil al tehnocraţilor. Soluţia nu va veni de la Piraţii-înşişi. Dar ei ne vor arăta calea de urmat.

Terenul de încercare al alegerilor europene

Tineretul – această parte a populaţiei care este astăzi de facto exclusă – ar putea astfel fi integrată în societate şi asociată în luarea deciziilor la nivel european. Aproape pretutindeni, criza economică a condus la o creştere deosebit de însemnată a şomajului în rândul tinerilor – culminând cu peste 50% în Grecia şi Spania. Născuţi în perioada baby-boom-ului, părinţii se ţin încleştaţi de locurile lor de muncă şi de privilegiile lor, lăsând copiilor lor doar strada. Ei, tinerii, formează nucleul obiectivelor Partidului Piraţilor.

Această "generaţie pierdută" a tentat deja o primă rebeliune în 2011. Aceasta a început în mai, cu revolta indignaţilor în Spania, înainte de a se răspândi pe întregul continent sub forma mişcării Occupy. Adepţii acestei mişcări erau uniţi de un sentiment contestatar comun, din care însă nu a rezultat niciun obiectiv clar. Fără capacitatea de a găsi un ecou în sfera politicului, acest sentiment este menit să se amplifice şi va sfârşi prin a exploda în acţiuni contra-productive.

Pentru a integra această mişcare în sistemul politic, ar trebui inventat ceva de genul Partidului Pirat. Dacă nu ar fi existat deja. Piraţii au doi ani – până la alegerile europene din primăvara anului 2014 – pentru a-şi face un loc la scară europeană. Ceea ce le dă timp să se doteze cu o structură internaţională suficient de preponderentă. Aceste alegeri sunt destul de importante pentru ca efectul lor să fie răsunător, dar în acelaşi timp şi suficient de nesemnificative pentru ca mulţi alegători să fie tentaţi să voteze "altfel", ca să mai schimbe.

Până acum, alegerile europene erau un fel de teren de încercare pentru noi partide care doreau să străpungă la nivel naţional. În 2014, pentru prima oară, s-ar putea foarte bine ca acestea să aducă o nouă formaţiune politică pe scena europeană.

Factual or translation error? Tell us.