Alegeți o limbă
Dacă ne-am lua după discursul lui Radosław Sikorski în faţa Dietei [Parlament, în 29 martie], am putea crede că Polonia este pe cale de a deveni o mini-superputere europeană: o situaţie politică stabilă, Germania ca partener privilegiat, o înlănţuire de succese în Uniunea Europeană şi o influenţă crescândă în Est. Într-un discurs de o oră, ministrul de Externe polonez nu s-a mărginit numai la auto-promovare, ci de asemenea a epilogat asupra noţiunii de suveranitate naţională şi viziunii sale asupra unei Europe federale, cu multe citate din Valéry, Havel, Kołakowski, Hume, Ioan Paul al II-lea, Sfântul Ioan, Wittgenstein şi, desigur, Sikorski însuşi.
În schimb, nu a făcut nicio referinţă la Nicolas Sarkozy. Ministrul polonez nu este un fan al preşedintelui francez, nici pe departe. Şi totuşi cei doi bărbaţi au mai multe trăsături în comun: ambii sunt hiperactivi care nu prisosesc cu iniţiative ale căror rezultate sunt foarte modeste. Sunt profesionişti, dar impulsivitatea lor le cauzează de multe ori dificultăţi. Când seducători prin galanteria lor, când surprinzător de grosolani. Ambii sunt capabili atât să descrie viziuni politice de mare amploare cât să uzurpe întru cont propriu rezultatele unei munci colective. Ei îi critică din belşug pe alţii, dar nu suportă să fie la rândul lor criticaţi.
Asemeni lui Sarkozy, momente de trufie dar şi de glorie
Desigur, nu putem reproşa ministrului Sikorski de a fi inert, lui, care se poate spune că a reconstruit Ministerul de Externe după plecarea Annei Fotyga [ministru în 2006-2007], modernizând în acelaşi timp politica externă, în comparaţie cu epoca lui Bronisław Geremek [ministru în 1997-2000]. Sikorski este omniprezent, dar puterea Poloniei pe scena internaţională, depinzând de factori externi incontrolabili, nu pare să crească proporţional cu energia ministrului nostru. Şi totuşi acesta crede încă în capacităţile sale, şi evident îi este greu să-şi recunoască limitele. Astfel, în urma "discursului său din Berlin", (discurs intitulat "Polonia şi viitorul Uniunii Europene", rostit în 28 noiembrie 2011), el a sugerat căintervenţia luia fost cea care a influenţat poziţia Germaniei privind rolul BCE în salvarea băncilor, şi că a influenţat chiar şi alegerea lui Joachim Gauck pentru preşedinţia germană. Nici mai mult nici mai puţin!
Ca şi Sarkozy, Sikorski îşi are momentele sale de glorie: astfel, în acest discurs de la Berlin a devenit într-adevăr audibilă preşedinţia poloneză a UE,ceea ce nu era cazul înainte. Şi totuşi părţile cele mai bune vin împreună cu cele mai rele, atunci când anumite comportamente ale ministrului lasă publicul literalmente fără glas: pentru a cita doar unul dintre cele mai recente, şi anume "intervenţia sa diplomatică" la hotelul Adlon din Berlin, ca răspuns la lipsa de canale poloneze pe televizoarele hotelului. Atunci când pentru un asemenea de motiv ministrul trimite o scrisoare oficială şi apoi se laudă pe Twitter, se înţelege că acesta este pentru el sensul diplomaţiei. Dar nu ar fi corect.
Propuneri ademenitoare dar greu de aplicat
Ar fi preferabil ca ministrul să lase altora să facă elogiile politicii sale, mulţumindu-se să precizeze măsura succesului său în lunile viitoare. Cum a afirmat el-însuşi : "Avem nevoie de o evaluare pragmatică a potenţialului nostru şi a posibilităţilor noastre de acţiune".
Dar pragmatismul lipsea din prezentarea lui; şi dacă Polonia ar avea o surpriză neplăcută, de exemplu ca fondurile care îi sunt alocate să fie considerabil reduse faţă de aşteptări în viitorul buget al UE, propaganda bazată pe succesele viitoare se va întoarce împotriva creatorului ei. Ne amintim că preşedintele Sarkozy a prezentat de asemenea viziuni încântătoare de viitor, pe care nu a ştiut să le realizeze. El plăteşte acum un preţ pipărat.
Contrapunct
Varşovia, noua putere a Europei
"Trebuie citit şi auzit" ceea ce a spus Sikorski în faţa Dietei poloneze, asigură Le Monde. Cotidianul parizian consideră că acest discurs
sacralizează locul inedit ocupat de Polonia în UE; el ilustrează o viziune a Europei şi a periferiei acesteia care nu se mai regăseşte în sânul clasei politice franceze, pândită de egocentrism. Integrarea dorită de Varşovia se doreşte depărtată de "federalismul utopic", potrivit d-lui Sikorski. Ca şi de construcţia unui "super-stat birocratic". Polonia crede în fuzionarea posturilor de preşedinte al Comisiei Europene şi de preşedinte al Consiliului, ales de Parlament sau prin sufragiu universal.
Varşovia, observă Le Monde, a făcut "o apropiere între Varşovia şi Berlin, un mare pas având în vedere istoria lor", se poziţionează ca "avocat al virtuţii bugetare" şi conduce "o politică mai decomplexată, simbolizată prin Parteneriatul Estic, lansat laolaltă cu Suedia în direcţia ţărilor din vecinătatea post-sovietică". Pe scurt, Polonia este "noul grande ale Europei".
