Alegeți o limbă
Toţi vorbesc despre Afganistan - dar în fiecare în interes propriu. În Germania, războiul din Hindou Kouch nu este decât un pretext pentru certurile politicienilor. Reprezentanţii Bisericii se implică într-o dezbatere de care nu le-a păsat totuşi în ultimii opt ani. La rândul lor, partizanii NATO constată că credibilitatea Alianţei este pusă în discuţie. Din punct de vedere politic, cancelarul Angela Merkel păşeşte pe ouă: ministrul Apărării este ajuns din urmă de minciunile asupra atacului de la Kunduz.
Toate acestea sunt departe de Afganistan şi de afgani - ceea ce este mai degrabă trist, dacă te gândeşti la nenumărate schelete care putrezesc în Hindou Kouch din 1979 [data invaziei sovietice]. Dar există un alt motiv pentru care trebuie să punem punctul pe i: comunitatea occidentală, şi nemţii cu ea, s-a împotmolit până în gât în nămolul afgan. Întrebarea este de a şti care dintre obiective sunt realizabile şi care nu.
[Pătratul magic](http://www.altastiinta.ro/pagini/poate nu stiati/patrat/magic.html) afgan ar fi următorul: pacificarea şi reconstrucţia ţării; democraţia, Statul de drept şi drepturile femeilor; dezvoltarea generalizată a ţării; părăsirea, de către puterile străine, a ambiţiilor lor geopolitice care sunt în opoziţie de ani de zile. Ca şi în economie, aceste patru obiective nu vor putea fi atinse în acelaşi timp. Nu totul poate funcţiona şi nu totul va funcţiona. Căci acest lucru nu este posibil.
În ceea ce priveşte primul obiectiv, nu va fi pace, reconstrucţie şi împăcare atâta timp cât tradiţionaliştii şi fundamentaliştii nu vor fi ascultaţi. Împreună, reprezintă majoritatea.
Al doilea obiectiv implică faptul că democraţia şi noul Stat de drept vor trebui să amenajeze un spaţiu larg concepţiei islamice a dreptului. Femeile rămân deoparte: cu tradiţionaliştii, şcolarizarea lor, inserţia lor profesională şi abandonul voalului islamic vor trebui să mai aştepte, cu talibanii încă şi mai mult.
Al treilea obiectiv, dezvoltarea generalizată a ţării. Aceasta nu poate avea loc decât dacă sfatul bătrânilor şi extremiştii se pretează acestui joc: este imposibil să construieşti ceva atâta timp căt legea armelor este în vigoare. Pentru a construi şi a ajunge la ceva concret, trebui să semnezi compromisuri: în detrimentul numărului crescând de afgani "moderni".
Al patrulea obiectiv, amestecul puterilor străine. El nu va înceta decât atunci când fiecare clan va considera că nu mai este tributar ajutorului extern sub forma livrărilor de arme. Împăcarea şi participarea tuturor la putere - aşa cum am explicat mai sus - sunt condiţii prealabile. Într-un cuvânt, aceste patru obiective sunt antagoniste. Singura posibilitate de a avansa este de a face compromisuri, de a accepta sacrificii şi de a fixa priorităţi. Căci războaiele civile se termină rareori înainte ca una dintre părţi să preia controlul şi să-şi însuşească puterea reală. Argumentul potrivit căruia Afganistan va cădea din nou într-un război civil de îndată ce forţele internaţionale se vor retrage este perimat: căci războiul civil nu a încetat niciodată.
Iluzia retragerii cu orice preţ
Iată de ce cei care propovăduiesc "retragerea cu orice preţ" se înşeală la fel de mult ca cei care contează pe succesul militar asupra islamiştilor. Într-un fel sau în altul, talibanii vor termina prin a participa la putere. Sunt copiii unei generaţii sacrificate. Cea care a crescut în câmpurile de refugiaţi din Pakistan, aproape fără altă educaţie decât cea a Coranului, învăţată "pe de rost" cu pasiune. A propune vechilor talibani un programe de integrare şi locuri de muncă este o idee bună pe hârtie. Dar punerea ei în practică va lua ani în şir şi nu-i va convinge pe toţi. O generaţie sacrificată rămâne oricum o generaţie sacrificată. Afganistan are nevoie de mult mai mult timp decât îi lasă consideraţiile politice ale unei Angela Merkel. Şi aceasta nu este decât o altă faţă a tragediei afgane.
COALIŢIE
Pentru europeni, din ce în ce mai greu de suportat
După opt ani de război, opinia publică europeană a obosit. În Germania, guvernul se pregăteşte să ceară Parlamentului autorizarea desfăşurării a 850 de soldaţi în plus pentru Afganistan, în timp ce, potrivit ultimelor sondaje, două treimi dintre nemţi doresc întoarcerea celor 4280 de soldaţi trimişi de Berlin. În Franţa, o parte a opoziţiei are dubii asupra bunelor intenţii din spatele intervenţiei din Afganistan şi refuză trimiterea de sprijin suplimentar. Olanda a anunţat recent că ar vrea să se retragă din Afganistan în 2010. Chiar şi opinia publică britanică, care s-a aliniat până nu de mult guvernului său, începe să se sature. "Toate ţările europene şi-au calibrat politica în Afganistan în funcţie de relaţia lor cu Statele Unite în loc să se gândească la interesele şi la capacităţile lor", regretă Nick Witney, fost patron al Agenţiei europene de Apărare.
O problemă pentru Statele Unite
Dacă facem excepţie de armatele britanice, germane şi franceze care, cu respectiv 10 000, 4280 şi 3750 de oameni, reprezintă al doilea, al treilea şi al patrulea contingent al coaliţiei, participările micilor state sunt adeseori atât de simbolice şi de heteroclite (250 pentru Albania, 50 pentru Finlanda, 10 pentru Bosnia, etc.)că ele mai mult complică sarcina responsabililor NATO. Cu atât mai mult cu cât se adaugă şi problema limbii, într-o coaliţie foarmată din 43 de ţări... Ca şi cea a restricţiilor impuse de anumite capitale forţelor armate din teatrul de operaţii. Pentru armata americană gerarea participanţilor europeni este o adevărată problemă. Dar este adevărat că şi americanii, lideri ai operaţiunilor militare în Afganistan - vor avea în curând 100 000 de oameni, faţă de 40 000 de europeni - caută mai degrabă, în participarea aliaţilor, mai degrabă simbolul politic decât eficacitatea militară.
Isabelle Lasserre, Le Figaro (Paris).
