Cu 25 de ani în urmă, conştientizarea destinului lor comun şi dorinţa de a se elibera de dominaţia sovietică apropia cele trei state baltice. Legătura emoţională era atât de puternică încât s-a putut menţine un întreg deceniu, deşi pe calea către independenţă, diferenţele între Lituania, Letonia şi Estonia începuseră să se facă simţite.

Mai întâi exista pragmatismul eston, romantismul lituanian şi "dorul" leton, creând de la bun început un pericol pentru unitatea baltică, desigur din punct de vedere politic, dar şi geopolitic.

În timpul luptei pentru independenţă, Rahvarinne (Frontul Popular din Estonia) şi Sąjūdis (Mişcarea reformatoare din Lituania), două organizaţii naţionaliste, au afirmat că Podul Libertăţii între Talin [capitala Estoniei] şi Vilnius [capitala Lituaniei] nu putea fi solid decât dacă se baza pe stâlpii capitalei letone Riga.

Letonia, veriga slabă

Această metaforă poetică, care reflecta perfect atmosfera de atunci, evidenţia un punct important: Letonia, secată de anii sovietici şi numărând cel mai mare număr de străini, este veriga slabă în lanţul statelor baltice.

Un diplomat care a petrecut mai mulţi ani în Letonia reaminteşte o realitate simplă: "Capitalul rusesc deţine ramura economică cea mai importantă din Letonia, porturile. După restaurarea independenţei, rusofonii au fost împinşi în afara politicii şi puterii executive, letonii considerând că îşi vor conduce ţara mai bine. La vremea respectivă, nimeni nu credea că într-un stat democratic, capitalul este cel care dă ordine politicii. Iar capitalul, în Letonia, este în mâinile ruşilor".

Aşa cum a dovedit şi recentul referendum asupra legalizării limbii ruse în calitate de a doua limbă oficială, problema "rusă" în Letonia nu a dispărut nicăieri şi chiar a luat proporţii. Deşi letonii au "câştigat" referendumul, cei 250 000 de rusofoni rămân o forţă politică imposibil de ignorat şi care, nefiind bine integrată în societate, continuă să privească spre Moscova ca fiind centrul identităţii sale politice.

O forţă care reprezintă o sabie a lui Damocles atârnată deasupra Letoniei, dar şi asupra celorlaltor state baltice. Acest factor se simte mai ales în punerea în aplicare a proiectelor energetice comune.

Îndoieli în privința centralei nucleare

În Letonia, unde letonii înşişi recunosc că adevărata putere aparţine câtorva oligarhi legaţi de Rusia, politicienii îşi exprimă cu voce tare îndoielile asupra construcţiei centralei nucleare din Visaginas [în Lituania, un proiect care implică cele trei state].

Se pare că Riga încearcă să formuleze un ultimatum: "Ori terminalul de gaz regional se află la noi, ori nu vom participa la proiectul nuclear Visaginas". Iar dacă terminalul de gaze este în Riga, Gazprom nu va trebui să se deranjeze cu separarea între reţelele de distribuţie şi de gaze. [Această separare, prevăzută de legislaţia europeană, nu a fost adoptată de către Letonia, pentru a beneficia de tarife avantajoase din partea Gazprom].

În ciuda acestor neînţelegeri, proiectele energetice sunt singurele legături fizice între statele baltice. Bursa baltică a electricităţii funcţionează de doi ani. Şi liniile electrice pe cale de a fi instalate vor conecta în curând cele trei state de ţările scandinave.

Întrucât o legătură şi mai puternică între ele sunt banii băncilor şi investiţiilor scandinave. Băncile suedeze, finlandeze şi norvegiene au împrumutat 150 de miliarde de litas [43.44 miliarde de euro] ţărilor baltice. Aceleaşi bănci şi o reţea de benzinării scandinave funcţionează în toate statele baltice.

Ţările scandinave încurajează de asemenea cooperarea militară între ţările baltice. Se poate spune că scandinavii au luat americanilor, care aveau odinioară un puternic statut de parteneri cu balticii, rolul de unificator între Lituania, Letonia şi Estonia. Alături de NATO şi de Uniunea Europeană.