Dacă viitoarele alegeri vor permite stăvilirea dezintegrării politice şi a exodului alegătorilor spre extreme, se va putea spune că actuala criză din Olanda va fi servit totuşi la ceva.

Dar doar un optimist incorigibil poate spera o astfel de posibilitate. Deoarece semnele prevestitoare nu sunt deloc de bun augur. Nimic nu pare să arate că situaţia politică va lua calea unei coaliţii puternice şi coerente. Trebuie din contră să ne aşteptăm la o înrăutăţire a dezintegrării şi instabilităţii. În zece ani – din 2002 – am avut cinci guverne. În acest interval, centrul a fost aproape eradicat din peisajul politic. Nici chiar împreună, cele trei mari partide tradiţionale – PvdA [social-democrat] CDA [creştin-democrat] şi VVD [liberal] – probabil că nu vor avea o majoritate în parlament după alegeri [care ar putea avea loc în luna septembrie].

Între timp, am asistat la apariţia unor mici meteori. În explicaţiile sale despre comportamentul lui ciudat la Catshuis [reşedinţa primului-ministru],Geert Wilders a declarat în 21 aprilie că Europa este sursa tuturor relelor. Pentru acesta, Bruxelles-ul a forţat "coaliţia de toleranţă" [CDA-VVD-PVP] la noi reduceri importante.

Dacă este în mod clar un nonsens, această declaraţie totuşi nu este lipsită de orice interes. PVV [populist] face din Europa un ţap ispăşitor. Lunile care urmează promit o campanie răsunătoare.

Alegătorii batavi împotriva Europei sau împotriva islamizării Olandei?

Şi dacă ne bazăm pe ideologia partidului naţionalist, această strategie are sens. Curioasa salată a PVV – foarte la dreapta pe teme sociale, foarte la stânga în ceea ce priveşte apărarea cimentului crăpat al statului bunăstării – are un adversar logic: Bruxelles. Bruxelles doreşte ca noi să respectăm acordurile cu privire la libera circulaţie a lucrătorilor, care, în ochii PVV, este atât o ameninţare pentru statul bunăstării cât pentru puritatea societăţii olandeze.

Geert Wilders a ajuns la concluzia că este mult mai uşor să mobilizeze alegătorii împotriva Europei decât împotriva islamizării Olandei.

Pentru tot felul de motive (proaste), viitorul nostru în Europa nu a fost niciodată în inima campaniilor electorale de când cu referendumul [adică respingerea, în 2005, a tratatului constituţional european]. Geert Wilders intenţionează să remedieze această situaţie, şi trebuie sperat că va reuşi. Deoarece forţele politice se poziţionează diferit faţă de Europa, dar nu pe teme clasice cum ar fi economia (naţională). Clivajul tradiţională stânga-dreapta nu prea mai există.

Alte controverse apar când se pune Întrebarea cu Î mare, cea de a şti ce vrem să facem cu Europa. O întrebare care trebuia pusă demult şi cu insistenţă în dezbaterea politică. Întrucât această temă conţine de asemenea posibilitatea unei schimbări radicale a relaţiilor de putere pe scena politică.

Geert Wilders vede aici mai ales o şansă pentru el-însuşi. Dar celelalte partide nu au niciun motiv să nu accepte şi ei provocarea şi să nu demonstreze că viitorul Olandei constă în consolidarea cooperării europene. Ar fi de asemenea o ocazie pentru centru de a redeveni un actor pertinent al peisajului politic şi de a ajuta astfel a face această ţară guvernabilă.