Alegeți o limbă
Comisia Europeana a fost întotdeauna o instituţie hibridă, iar identitatea sa a început să fie definită în termeni foarte precişi, în raport cu Parlamentul European şi cu capitalele statelor membre, abia odată cu Tratatul de la Lisabona. Autentic executiv, Comisia Europeană este ceea ce se apropie cel mai mult de ideea unui guvern european, iar comisarii corespund, fiecare, unui ministru. Practic, singurul domeniu pentru care nu există un comisar – deci un ministru - european este Apărarea. Tările Uniunii Europene nu au avut niciodată, şi nici nu se pregatesc să aibă, o apărare comună.
Fără nici o surpriză, Parlamentul European reunit în şedinţă plenară a aprobat compoziţia noii Comisii Europene, cunoscută şi sub numele de Barroso II, întrucât preşedintele ei, José Manuel Barroso, tocmai şi-a început cel de-al doilea mandat de cinci ani.
Rezultatul a fost de 488 voturi "pentru", 137 "împotrivă" şi 72 de abţineri. Parlamentul a votat acceptarea în bloc a celor 26 de comisari europeni (Barroso fusese deja confirmat), întrucât în actualul dispozitiv instituţional Parlamentul nu poate respinge comisari individuali, ci doar întreaga echipă. Parlamentul poate face însă presiuni asupra preşedintelui Comisiei pentru a-l obliga să retragă un candidat – este ceea ce s-a întâmplat luna trecută cu bulgăroaica Rumiana Jeleva, care trebuia să preia portofoliul Cooperării Internaţionale, însă, fiind considerată nepregătită de către Parlament, a fost înlocuită de Barroso cu compatrioata ei Kristalina Gheorghieva. Noua Comisie va funcţiona până în octombrie 2014. Alegerea ei prin voturile cumulate ale celor mai mari grupuri politice din Parlament (conservatorii, socialistii
şi liberalii) a stârnit critici violente din partea opoziţiei.
Astfel, seful grupării "Verzilor", Daniel Cohn-Bendit, a denunţat de-ndată "Coaliţia ipocriţilor", alcatuită din cele trei mari formaţiuni care s-au aliat pentru a aproba o Comisie "nehotarâtă şi fără viziune". "Barroso şi-a croit această Comisie cu ideea de a diviza pentru a conduce", a continuat Cohn-Bendit. "A repartizat portofoliile fără să ţină cont de competenţele comisarilor candidaţi. Mai rău, a deplasat în alte posturi comisarii care făceau o treabă bună. Noul colegiu de comisari riscă să fie sfâşiat de lupte interne pentru putere, în loc să lucreze ca o echipă, din pricina neclarei repartizări a responsabilităţilor." Chiar şi printre eurodeputaţii din cele trei mari grupuri care au votat în favoarea echipei lui Barroso mulţi împărtăşesc criticile lui Cohn-Bendit, însă au votat potrivit disciplinei de partid. Neclara repartizare a responsabilităţilor reiese cel mai bine din faptul că în anumite domenii ale politicii externe a UE se suprapun responsabilităţile a trei comisari: Catherine Ashton (Inalta Reprezentantă pentru Politică Externă), Kristalina Gheorghieva (responsabilă cu Cooperarea Internaţională) şi Barroso însuşi (presedintele Comisiei).
Contrapunct
O măsură înţeleaptă
José Manuel Barroso a trebuit să asculte multe critici şi cereri, dar asta face parte din funcţionarea unui parlament care s-a politizat. În prezent s-a ajuns la un bun echilibru între principalele familii politice europene, între vechii şi noii comisari, între micile şi marile ţări, între noile şi vechile ţări membre. O poveste care a început prost se termină bine - să ne amintim de ezităriile provocate de candidatura sa pentru un al doilea mandat.
Barosso a navigat pe furtună cu abilitatea tactică care îi este bine cunoscută. A avut noroc cu alegerea liderilor europeni pentru cele două posturi care ar putea rivaliza cu al său. Herman Van Rompuy şi Catherine Ashton nu au greutatea politică care i-ar putea face umbră. Nu în acest moment. Acesta posedă toate atuurile pentru a conferii Comisiei Europene un rol conducător important, rol pierdut puţin câte puţin în mandatul precedent. Iar pentru asta nu trebuie să ezite şi nu trebuie să mai facă pe placul nimănui. Nu este rolul său, ci al lui Van Rompuy de a asigura consensul în cadrul Consiliului European. Rămâne de văzut dacă va fi la fel de inteligent atât ca strateg cât şi ca tactician. Pentru binele Europei, acest lucru este de dorit. Público (extras)
