Poate că ar trebui să ne reamintim câteva lucruri, acum că a început numărătoarea inversă pentru alegeri. De exemplu, cartea americanului Robert Paxton, "The Anatomy of Fascism" [Anatomia fascismului, nu a fost tradusă în limba română]. De aproximativ o jumătate de secol, istoricul studiază fascismul, plecând de la regimul Vichy din Franţa. L-am întâlnit eu-însumi în 2010. Deja atunci, creşterea extremismului în Grecia (şi nu numai) era un subiect sensibil care isca dezbateri. "În vremuri de criză economică, democraţia este în pericol", spunea el pe vremuri. Pentru Robert Paxton, "noile grupuri fasciste sunt violente, dar în acelaşi timp prea slabe pentru a influenţa viaţa politică".

Exemplul francez

În raport cu această observaţie, putem astăzi să ne punem din nou întrebarea în ceea ce priveşte Grecia. Ce poate spera extrema-dreaptă mai bun decât intrarea unui grup violent în Parlament? Această întrebare nu se referă la o dezbatere socio-politică conjuncturală ci la o realitate. Trebuie reamintit faptul că acum aproximativ doi ani, Chryssi Avgi [Zori aurite], partid extra-parlamentar de extremă-dreapta, acuza cu voce tare LAOS [extrema dreaptă], partid de dreapta foarte conservator (intrat în Parlament în 2007 ) de a accepta compromisuri şi de a fi "vândut" valorile patriotice. Astăzi, acesta este pe cale la rândul lui de a intra în Parlament. "Atunci când partidele de extremă-dreapta obţin recunoaşterea, ele trag dezbaterea politică în direcţia lor", mai spunea în continuare Robert Paxton. Şi, încă o dată, lua Franţa drept exemplu: Nicolas Sarkozy, care şi-a însuşit ideile de extremă dreapta şi a atacat romii în vara anului 2010. Doi ani mai târziu, nu putem decât observa revenirea Frontului Naţional (FN) în centrul scenei politice franceze, confirmată de scorul acestuia în primul tur al alegerilor prezidenţiale. Şi FN se va mai afla încă în dezbateri: după alegerile prezidenţiale vor avea loc în Franţa alegeri legislative.

La Atena, situaţia este la fel de îngrijorătoare, dar nu pentru aceleaşi motive. Partidul de centru-dreapta Noua Democraţie (ND) a acceptat deja în rândurile sale unul dintre membrii cei mai puri ai extremei drepte, Makis Voridis, ministrul Transporturilor, şi contează pe sprijinul lui valoros. Desigur, popularitatea lui Makis Voridis nu depinde doar de poziţiile luate de el în calitate de ministru, ci de sensibilităţile noastre faţă de anumite trăsături ale personalităţii sale: mulţi greci sunt fermecaţi de retorica lui, de purtarea, de stilul lui, şi uită de noţiunea de om public. Şi iată-ne astăzi pe cale să dezbatem despre intrarea probabilă a neo-naziştilor în Parlament...

Pentru a termina, o vorbă despre stânga grecească, care îşi poartă de asemenea partea de responsabilitate în creşterea extremismului. Extrema stângă a condus acţiuni violente, desigur, dar trebuie mai ales observată această atitudine îngerească faţă de imigranţi, în timp ce locuitorii din cartierele gheto abandonate de stat au fost, de partea lor, diabolizaţi. Toate acestea au adus apă la moara neo-naziştilor.