Săptămâna trecută, când prim-ministrul Jose Socrates încerca să convingă pieţele că Lisabona ar putea reduce cheltuielile sale publice pentru a readuce în patru ani deficitul ei debordant în cadrul parametrilor de la Maastricht, parlamentul portughez a dublat fondurile alocate pentru Madeira şi Azore. O cheltuială încadrată (50 de milioane de euro), dar un semnal foarte negativ pentru finanţele internaţionale.

Acestea văd în mod clar că guvernul socialist, care a pierdut majoritatea absolută la alegerile din septembrie trecut, este acum expus loviturilor venind de la centru-dreapta şi de la extrema stânga, o opoziţie eterogenă, dar care pare să fie de acord pentru a trece propriile sale interese şi cele ale electoratului său în faţa interesului naţional. Acum este clar că Portugalia nu numai că se confruntă cu limitările structurale ale unei economii necompetitive, dar, de asemenea, plăteşte costul unei anumite inadecvări ale clasei sale politice.

Proasta guvernare are un preţ

Conform unui studiu recent al OCDE, Portugalia este ţara europeană în care încrederea în Parlament este cea mai scăzută (19% faţă de 64% în Danemarca, extrema opusă a Uniunii Europene). Acest scepticism pare justificat, din moment ce coincide aproximativ cu clasificarea Băncii Mondiale asupra calităţii guvernării. În general societăţile din sudul Europei, inclusiv Italia, sunt cele care au cea mai puţină încredere în clasa lor politică şi se consideră prost guvernate. Cele mai mulţumite sunt cele din Europa scandinavă, cărora indexurile OCDE le atribuie calităţi de solidaritate internă, încredere în instituţiile lor, precum şi sentimentul apartenenţei comune.

Este probabil că aceste calităţi procură ţărilor care le practică un important avantaj economic, cum ar fi uşurinţa aplicării în mod coerent a normelor colective, politicilor fiscale, luptei împotriva corupţiei, eliminării risipei. În schimb, ţările mai puţin "virtuoase" şi-ar plăti "păcatele" cu grele cheltuieli suplimentare. Într-adevăr, în raportul deficit / PIB, iarăşi Europa de Nord este cea mai virtuoasă, în timp ce Portugalia se află în grupul din urmă cu Grecia, Spania şi Irlanda, nefericiţii "PIGS", porcii, potrivit acronimului cam rasist inventat de analiştii financiari anglo-saxoni. Dacă scoatem Irlanda, a cărei criză are un profil special, şi adăugăm Italia, care este într-o poziţie mai bună, dar care iese de asemenea din parametrii de la Maastricht, Europa în dificultate ar coincide cu Europa neîncrederii şi a fragmentării.

La periferie şi de partea proastă

Portugalia este la periferie şi în partea rea, în vestul îndepărtat al unui continent care-şi mută logistica spre Europa de Est şi de Sud-Est, acolo unde întreprinderile găsesc pieţe în plină dezvoltare, mână de lucru ieftină şi uriaşe avantaje fiscale. Ca şi Spania, Portugalia a încercat să remedieze această situaţie orientându-şi dezvoltarea pe două axe: o axă europeană, cu convingerea acestor ţări care, după decenii de dictatură, au găsit în Comunitatea Europeană o ancorare solidă într-un sistem democratic; şi o axă atlantică, orientată spre fostele sale colonii, Brazilia, dar şi pieţele africane din Angola şi Mozambic, unde investiţiile portugheze nu sunt acum depăşite decât de cele chinezeşti; pieţe ideale pentru bunuri produse la un cost scăzut dar de calitate medie.

O economie demnă

În schimb, piaţa europeană stimulează industria portugheză să se lanseze în specializări tehnologice, în principal energii alternative, un domeniu în care Portugalia a ajuns la un nivel de calitate interesant. Toate acestea formează o economie uneori dinamică dar de multe ori şi somnolentă, totodată demnă şi rigidă, cum este şi Lisabona, capitala ei. Zborul la altitudine joasă are măcar avantajul că, în caz de prăbuşire, doare mai puţin. În decursul ultimului deceniu, PIB-ul Portugaliei a crescut cu 1,5%, un procentaj mai mic decât în restul UE, dar acesta cunoaşte astăzi o contracţie cu -2,6% mai mică decât restul Europei, care este de -4%.

La începutul recesiunii, guvernul a încercat să menţină tonicitatea economiei prin finanţarea infrastructurilor strategice, precum trenul de mare viteză Madrid-Lisabona, pentru a scoate ţara din marginalitatea ei geografică. Dar creşterea cheltuielilor publice l-a forţat întâi să frâneze, apoi să accepte un buget riguros pentru 2010, care nu a convins decât pe jumătate organismele financiare internaţionale. La începutul lunii februarie, Trezoreria a trebuit să amâne o lansare de obligaţiuni, din cauza ratelor excesive de dobânzi cerute de piaţă. După câteva zile, apele fiind calmate, cererea a fost de patru ori mai mare decât oferta. Dar numai un plan de stabilitate riguros, precum cere Comisia Europeană de la Atena şi Lisabona, ar putea evita Portugaliei alte pericole. Dar trebuie ca imprevizibilul Parlament portughez să aprobe acest plan.