De când am început să ne alegem deputaţii prin sufragiu universal, în 1979, puterile lor – legislative şi bugetare – au crescut, în timp ce interesul alegătorilor se evaporă.

Participarea electorală, care a fost de 62%, s-a prăbuşit de atunci la doar 45,4% în 2004. Ni se repetă că Europa este ceva misterios şi îndepărtat. Nu este adevărat. Uneori de neînţeles, dar cu siguranţă nu distantă. 80% din legislaţia noastră naţională provine din matricea comunitară, produsă de Parlamentul European, dar şi de Consiliul de Miniştri. Moneda în euro, rata dobânzii, lupta împotriva inflaţiei şi a hiper-deficitelor, studii, călătorie fără paşapoarte, norme de siguranţă, protecţia mediului, consum: în toate aceste domenii şi în multe altele Europa face parte din cotidianul nostru.

Dacă Europa nu exista, ar fi trebuit inventată. În furtunile prin care am trecut – globalizare, apariţia coloşilor China, India şi Brazilia, marea criză socio-economică – ea a fost un scut providenţial. Desigur modelul nu este perfect, dar este un amortizor preţios pentru Statele a căror suveranitate nu le mai le permite să facă faţă singure perturbărilor majore din lume.

Totuşi, Europa nu este înţeleasă de către oameni, nu suscită decât apatie. Chiar şi ostilitate. Conform ultimului sondaj efectuat de către TNS Opinion, publicat cu câteva zile în urmă, jumătate din electorat (49%) va vota. Presupunând că ultimele pronosticuri nu se înşeală, teorema nemulţumirii crescânde a europenilor faţă de o Uniune care nu maltratează dar nici nu ignoră nici una din cele 27 de ţări membre rămâne de nerezolvat.

De ce Europa place din ce în ce mai puţin ?

Cauzele sunt numeroase. Cea mai convingătoare este probabil şi cea mai paradoxală: reîmpăcarea de după război, raţiunea însăşi a existenţei originilor s-a dizolvat treptat într-o mare poveste de succes economic şi cultural. Europa de azi nu este numai sinonim de pace pe întregul continent, aceasta transmite şi o cultură pacifistă care – trebuie notat totuşi – datorează totul contribuabililor americani ce i-au finanţat dintotdeauna apărarea.

Proiectul european, deposedat de legitimitatea sa, populară, comprehensibilă şi accesibilă pentru toţi, nu a reuşit să-şi întrunească una nouă. A devenit rece, tehnocratic, s-a concretizat într-o maşină ultra-complicată care scuipă fără încetare regulamente, interdicţii şi controale forţate. Proiectul european se reduce la comerţ şi la moneda unică. Are şi câteva (jumătăţi) succese, dar nimic care să impresioneze popoarele.

Extinderea spre est în marş forţat şi asalturile concomitente ale concurenţei mondiale şi a fluxurilor migratorii au dat lovitura finală. Astăzi, Europa nu pare a fi în măsură de a inspira altceva decât frică iraţională şi adeseori nejustificată. În aceste băltoace se zbat noile partide anti-UE şi xenofobe care îşi găsesc public atât în Est cât şi în Vest speculând pe nepăsarea şi incompetenţa unor guverne – care de asemenea, de multe ori utilizează Europa ca ţap ispăşitor pentru a vinde decizii impopulare.

Înaintea cetăţenilor, guvernele lor ar trebui să fie primele care să înţeleagă că Europa este şi mai necesară astăzi decât era ieri. Atâta timp cât alegerile europene vor rămâne un test naţional, enormul potenţial al Europei va servi nu atât europenilor cât a-i îngrăşa pe alţii. Păcat.