"Cetăţenii sârbi trebuie să aleagă liderii care le convin". Acesta este răspunsul executivului de la Bruxelles la întrebarea "ce interlocutor ar prefera la Belgrad după alegerile prezidenţiale, legislative şi locale", care vor avea loc în 6 mai în Serbia. Dar, în particular, se doreşte victoria preşedintelui în exerciţiu Boris Tadić, şi a coaliţiei formate în jurul Partidului său Democrat, deşi, pentru prima dată de la tranziţia democratică, subiectul aderării la UE nu a dominat campania electorală. Situaţia era foarte diferită acum patru ani.

În 2008, UE a făcut ce putea ca să-l sprijine pe Tadić. Asta a fost patru luni după proclamarea independenţei regiunii Kosovo. În ajunul acestor alegeri, Uniunea Europeană deschisese dialogul privind liberalizarea regimului de vize care a condus, în 2009, la eliminarea vizelor pentru sârbii care călătoresc în spaţiul Schengen. Între timp, a intrat în vigoare acordul interimar de stabilizare şi de aderare. La vremea respectivă, UE se temea că Serbia s-ar putea întoarce "la timpurile macabre ale naţionalismului", în caz de victorie a "naţionaliştilor", ceea ce îi explica sprijinul "forţelor care garantează un viitor european al Serbiei".

Unda verde dată recent candidaturii Serbiei pentru aderarea la UE poate fi de asemenea interpretată ca un sprijin pentru Tadić, în ajunul alegerilor din 6 mai. "Tadić ne-a dezamăgit puţin. Dar rămâne cea mai bună opţiune pentru noi. Nu se ştie ce se va întâmpla cu dialogul între sârbi şi kosovari dacă vin naţionaliştii la putere", ne încredinţează anonim un înalt funcţionar european.

Este interesant de observat că, de data aceasta, nimeni nu-l percepe pe Tomislav Nikolić (liderul Partidului Sârb al Progresului, preconizat de sondaje la egalitate cu Partidul Democrat în alegerile legislative) ca fiind o "ameninţare" pentru viitorul european al Serbiei . Atenţia este mult mai atrasă de tergiversările lui Ivica Dačić, liderul Partidului Socialist, fost colaborator al lui lui Slobodan Milošević, deşi s-a dovedit foarte cooperant, când era ministru de interne, în timpul negocierilor asupra eliminării vizelor. Nikolić a călătorit de mai multe ori la Bruxelles pentru a discuta cu Stefan Füle, comisarul european pentru Extindere. Nikolić şi-a trimis acolo şi ceva partizani în scopul de a-şi îmbunătăţi imaginea.

Şi deci, deşi demersurile sale au fost destul de eficiente, UE îl preferă încă pe Tadić. Cu toate acestea, ea se îngrijorează mai puţin de fosta mână dreaptă a lui Šešelj [lider naţionalist acuzat de crime împotriva umanităţii şi de crime de război de către Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie, în aşteptarea procesului de la Haga] (Nikolić i-a fost adjunct în Partidul Radical înainte de a pleca şi a fonda Partidul sârb al Progresului) sau de Dačić, mâna dreaptă a lui Milošević, decât de Vojislav Koštunica pe care ea îl ajutase să câştige alegerile din 2000 şi a-l înlătura de la putere pe Milošević. Văzut de la Bruxelles, Koštunica rămâne singurul adevărat "euro-sceptic" în Serbia.