"Imaginaţi-vă! O zi de luni în care metrourile ar fi goale şi şantierele paralizate. În care restaurantele n-ar mai avea bucătari şi universităţile nu ar mai avea profesori. În care şedinţele ar fi pustii, în care 10% dintre întreprinderi n-ar mai avea patroni. Imposibil ? Este totuşi ceea ce s-ar întâmpla dacă imigranţii şi descendenţii acestora – aproximativ 12% din populaţia franceză – "s-ar opri din lucru pentru o zi", scrie Le Point. Această zi, colectivul "24 de ore fără noi", a înfiinţat-o în acest 1 martie, aniversarea intrării în vigoare a Codului de intrare şi de şedere al străinilor şi al dreptului de azil al străinilor, pentru, explică site-ul Internet al săptămânalul parizian, "a dovedi că imigranţii nu sunt o povară, ci o necesitate pentru a face să meargă ţara". Site-ul francez Rue89 trasează de partea lui un portret al tinerilor Peggy Derder, Nadir Dendoune şi Nadia Lamarkbi, cei trei iniţiatori ai evenimentului, povestind că ideea le-a venit inspirându-se dintr-o mişcare născută în Statele Unite – "în 1 mai 2006, orice persoană care resimte o legătură cu istoria migratoare a ţării a fost rugată să înceteze de a lucra şi de a consuma"- şi descrie succesul grupului creat pe Facebook. Il Sole 24 Ore explică în ce fel are loc mobilizarea "în acelaşi timp în Franţa, Spania, Grecia şi în Italia", faptul că este o "premieră absolută în Europa", şi că "din punct de vedere tehnic nu este o grevă", ci o "abţinere de la muncă şi cumpărături", însoţită de "sit-in-uri şi demonstraţii". Născută în Franţa, "revoluţia în galben (culoarea oficială a zilei), a debarcat în Italia" unde trăiesc "aproape cinci milioane de străini" : "50 000 de aderări pe Facebook, 60 de comitete locale şi mai multe organizaţii, inclusiv Amnesty International, implicate", a scris La Repubblica.

Fără imigranţi, economia ar muri...

Citat de cotidianul roman, unul dintre organizatorii evenimentului în Italia a subliniat că "fără imigranţi, ar fi o întrerupere a economiei", începând cu "sectorul construcţiilor, unde mâna de lucru străină atinge 50%. Şantierele s-ar opri. Apoi, ar veni rândul industriei manufacturiere : textile, mecanice, alimentare. Apoi al agriculturii, unde recoltele sunt sarcina lucrătorilor imigranţi sezonieri. Apoi vine industria cărnii, unde străinii reprezintă mai mult de jumătate din muncitori. În oraşele mari, restaurantele, hotelurile şi pizzeriile ar trebui să închidă. Familiile ar fi în panică din cauza prăbuşirii nivelului de trai datorate dispariţiei asistentelor familiale, bonelor şi servitorilor". În cele din urmă, sistemul de sănătate, care se bazează pe zeci de mii de oameni, ar fi paralizat. Şi în timp ce Il Giornale scoate în evidenţă "regia europeană a iniţiativei şi susţinerea ei de către mai multe partide şi sindicate de stânga din Italia", La Stampa observă că manifestaţia "este pe cale să aterizeze în Belgia şi Marea Britanie".

Dacă situaţia lucrătorilor imigranţi nu este roză în majoritatea ţărilor europene, este de-a dreptul neagră în Grecia – unde procentul este de aproape 9% din populaţie – în plină criză economică : "Este greu a fi un imigrant... chiar şi atunci când avem cetăţenie grecească", mărturiseşte astfel ziarului Ta Nea o tânără ucraineană. Ea, care locuieşte în Grecia de zece ani, este căsătorită cu un grec şi nu îşi poate găsi de lucru, deoarece este considerată ca fiind străină. "Nu vom da nici 1 euro pentru o zi. Iar grecii vor vedea ce importanţi suntem pentru economie", clamează organizatorii evenimentului din Grecia.

Exemplul vine din America

Iar organizatorii "se bazează pe frica [de străini] şi pe caracterul său indispensabil" deoarece "opiniile publice sunt împărţite asupra imigraţiei" scrie în Il Sole 24 Ore sociologul algerian Khaled Fouad Allam. Acesta invită europenii să "meargă mai departe şi să se uite la Statele Unite", care, "chiar şi absorbind populaţii ne-europene – arabi, africani, asiatici – nici nu s-a "arabizat", nici "africanizat", nici "asiatisat". Poate că viitorul culturii europene ar putea fi format din muzica lui Mozart, din rap şi din literatura noilor minorităţi. Dezbaterea este încă deschisă, dar aş fi preferat, în loc de o grevă, să aud sau să citesc povestea problemelor lor, pentru că grevele trec, dar literatura rămâne şi marchează dificilele noastre timpuri".