Alegeți o limbă
Nu cu mult timp în urmă m-am aflat într-o discuţie bătăioasă cu o figură din lupta pentru drepturile omului. Subiectul era viaţa privată. Părerea ei era că exista o nevoie umană înnăscută şi în mare parte invariabilă de viaţă privată. Părerea mea era că viaţa privată este un concept determinat cultural. Gândiţi-vă la acele latrine romane cu mai multe scaune din Pompei, şi imaginaţi-vă că aţi avea aşa ceva instalat la locul de muncă.
Ideea era de a şti dacă există o diferenţă generaţională în atitudinea faţă de viaţa privată, în parte ca o consecinţă a reţelelor sociale de pe internet. Eu credeam că există. Când eram adolescent nu spuneam părinţilor mei absolut nimic, dar lumii ceva mai mult. Unele fete ale acelei epoci s-au lăsat fotografiate cu pieptul gol la un festival de rock, iar unii băieţi au fost prinşi în fotografii fumând droguri, dar în ansamblu, când ieşeam pe uşă, dispăream din vedere. Copiii mei, totuşi, par foarte puţin îngrijoraţi de posibilitatea pentru mama lor de a-i urmări pe ei ca şi vieţile lor sociale prin Facebook. De fapt, ei nu par să se îngrijoreze de capacitatea oricui de a vedea ce fac ei – până când, desigur, ceva nu merge bine. De fapt chiar depun eforturi consecvente pentru a-şi crea identităţi publice pe care doresc ca alte persoane să le vadă.
Facebook şi problemele de confidenţialitate
Cu un număr estimat de 130 de milioane de vizite unice în fiecare zi, Facebook ridică probleme de confidenţialitate care au prea puţin de-a face cu obsesiile convenţionale asupra minării de date de către CCTV sau de guverne. Am aflat recent că unele facultăţi din SUA au început să se uite pe site-urile Facebook ale solicitanţilor înainte de un interviu. În această epocă în care notele la examene sunt completate cu aprecieri de caracter, ce ar putea fi mai util decât o înscriere nepăzită ale adevăratelor pasiuni ale unui student ? Ce altceva a făcut Tristram (Henry Baker, 1822-1906, ecleziast, specialist al Bibliei, explorator şi ornitolog britanic) în călătoria lui lărgitoare de orizont în lumea în curs de dezvoltare ?
Este adevărat că pe mine m-ar fi deranjat profund. Prietenii de facultate ai fiicei mele, spune ea, sunt "destul de înspăimântaţi" de această posibilitate. Un sondaj al Uniunii Europene din 2008 sugerează că este un model mai general. Cercetătorii au descoperit că, deşi jumătate din tinerii chestionaţi au încredere în capacitatea lor de a-şi proteja viaţa privată online, doar o cincime crede că ar fi practică ideea de a oferi utilizatorilor "mai mult control asupra propriilor date de identitate". Cu alte cuvinte, nu-i interesa protecţia suplimentară şi se simţeau mulţumiţi pe cont propriu.
Gestionarea reputaţiei
Între timp, îngrijorarea despre recoltarea de date pe internet de către companii private creşte. Fiind o persoană care de multe ori alege să primească e-mailuri de la societăţi care operează în domeniile mele de interes, mi se pare că se trece pe lângă principala problemă. Atâta timp cât avem dreptul de a spune "nu" la activităţile unei societăţi, nu văd o problemă uriaşă. De aceea, video-urile acum notorii ale agresiunilor italiene par a fi mult mai relevante. La sfârşitul săptămânii trecute trei angajaţi Google au fost condamnaţi in absentia pentru încălcarea vieţii private a unui băiat cu handicap, al cărui oribil tratament în mâinile colegilor lui din Torino a fost postat pe Google Video. Aproape toată lumea este de acord că sentinţa a fost greşită, o lovitură în dinţi pentru libertatea de exprimare, cu implicaţii care ar putea submina Internetul. Şi au dreptate. Dar trebuie să privim, măcar pentru un moment, din punctul de vedere al părinţilor băiatului, sau chiar al băiatului. Aceştia trebuie să se fi simţit neputincioşi şi degradaţi. Cât control poate avea cineva asupra propriei imagini ?
Aici intervine marea întrebare mare despre ceea ce poate fi numită "gestionarea reputaţiei", sau - dacă preferaţi - managementul identităţii publice. Ce doreşti ca lumea să ştie despre tine, şi cum poţi avea controlul asupra acestei informaţii ? Un nou fenomen a încolţit pe internet - subminarea oricărei autorităţi informaţionale inundând-o cu informaţii false. Fiind eu-însumi ţinta ocazională a unei astfel de dezinformări, uneori jucăuşe (ca atunci când o persoană necunoscută a încercat să modifice profilul meu Wikipedia ca să mă facă sârb de origine), şi uneori cu rea intenţie, ştiu că mă pot juca maliţios cu orice simţ al realităţii. Cu alte cuvinte, mi se pare că aceasta este o ameninţare mult mai importantă decât cea asupra vieţii private, adică tentativele, efectuate în numele confidenţialităţii, de a se îndoi sau de a şterge adevăruri esenţiale pentru valoarea internetului. Lipsa de intimitate poate fi inconfortabilă. Lipsa de adevăr este fatală.
