Alegeți o limbă
Acum trei ani, Uniunea Europeană îşi luase un angajament: de a face tot posibilul pentru ca până în 2020, o zecime din energia mijloacelor de transport europene să provină din surse regenerabile. Numărul din ce în ce mai mare de vehicule electrice, alimentate parţial de energia eoliană şi solară, ar trebui să contribuie la acest obiectiv.
Maşinile cu hidrogen, care pot în principiu să funcţioneze cu energie "verde", ar trebui să înceapă să fie comercializate după 2015. Abia atunci va fi poate posibil de a întări securitatea energetică şi de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră. Dar revoluţia tehnologică a fost întârziată şi deci este mai ales sarcina biocombustibililor de a face astfel încât obiectivul să fie atins.
Cu toate acestea, s-au ivit critici în rândul comunităţii ştiinţifice şi al ONG-urilor, care avertizează asupra faptului că energia "cultivată în câmpuri" nu are numai avantaje. Aceasta contribuie la creşterea preţurilor alimentelor la nivel mondial. Agricultorii tradiţionali din ţările în curs de dezvoltare tradiţionale sunt daţi deoparte de pe pământurile lor, pe care dă năvală agricultura industrială cu ale ei pesticide, îngrăşăminte artificiale şi impact negativ asupra biodiversităţii. Şi, mai presus de toate, pădurile tropicale sunt devastate.
Uleiuri vegetale
Europa a susţinut că dorea să impună biocombustibilii într-o optică de dezvoltare durabilă. Potrivit legislaţiei în vigoare, spre deosebire de motorina clasică şi de benzină, plantele din care este extrasă materia primă pentru biocombustibilii din motoarele europene trebuie să garanteze cel puţin o reducere de 35% a emisiilor de gaze cu efect de seră. Deci nu pot fi cultivate pe terenuri cu păduri sau alte ecosisteme valoroase, deoarece astfel pragul fixat nu ar putea fi atins.
De ce atunci, mai mult de o sută de organizaţii non-guvernamentale au trimis recent Comisiei Europene o scrisoare deschisă de avertizare? Răspunsul are patru litere: ILUC, Indirect Land Use Change, adică "schimbarea indirectă a utilizării pământurilor". În acest moment, cultivarea de rapiţă în câmpurile europene pentru a produce biodiesel este conformă legislaţiei europene actuale. Şi se obţin fără îndoială reduceri de emisii de carbon, chiar dacă se include în calcul motorina folosită pentru recoltare, pentru a produce îngrăşăminte etc.
Dar, odinioară, uleiurile comestibile acopereau nevoile locale. Astăzi, producţia de rapiţă sfârşeşte în motoarele diesel şi UE importă uleiuri vegetale. Acestea sunt de exemplu produse din palmierul de ulei african, cultivat în Malaezia şi Indonezia pe plantaţii uriaşe, pe terenuri care au fost adeseori cucerite prin distrugerea pădurilor tropicale şi asanarea mlaştinilor. Luând în cont aceste emisii indirecte, se pare că biocombustibilul din rapiţă are un impact mult mai negativ asupra climatului decât petrolul tradiţional.
În căutarea unei soluţii
Pentru Comisia Europeană aceasta este o descoperire cel puţin deranjantă şi şocantă. După doi ani de discuţii, se pare astăzi că emisiile indirecte ar putea fi introduse în legislaţie. O propunere urmează să fie prezentată în vara aceasta. Ceea ce nu va însemna sfârşitul biocombustibililor. Astăzi, biodieselul reprezintă 80% din piaţa europeană de biocombustibili, restul fiind acoperit de bioetanol, un echivalent pentru biodiesel pentru motoarele cu benzină.
Istoria biocombustibililor este o dovadă în plus a greutăţilor întâmpinate pentru a găsi o soluţie uşoară la criza actuală de mediu. Europa riscă acum să devină ţinta batjocurii scepticilor climatului şi a altor adversari ai teoriei originii umane în încălzirea globală. Totuşi, ideea de a crea un viitor durabil, chiar şi ciobită de câteva rateuri, rămâne o cauză legitimă.
