Să fim sinceri, dacă Grecia era o ţară din Europa Centrală, criza grecească nu ar fi avut niciodată loc. Pentru început, niciodată Germania şi Franţa nu ar fi lăsat o ţară cunoscută pentru slabele ei performanţe economice, proastele ei obiceiuri politice şi darul ei pentru deghizarea conturilor să adereze la moneda unică. Apoi, dacă, din accident sau din neglijenţă, această Grecie din Europa Centrală s-ar fi regăsit totuşi în zona euro, Bruxelles i-ar fi descojit meticulos finanţele. Dar Grecia nu este o ţară din Europa Centrală. În timp ce Comisia Europeană pleca într-o cruciadă împotriva corupţiei în ţările din "clubul" Yalta, cei din "Clubul Med" se bucurau de privilegiul de a fi trataţi ca europeni buni.

Imaginaţi-vă ce s-ar întâmpla dacă primul-ministru din Bulgaria sau România ar controla 80% din mass-media naţională şi dacă şi-ar petrece vacanţele cu prostituate. Sau dacă primul-ministru al Ungariei, în ciuda tuturor sfaturilor de la Bruxelles, ar declara că nu va îngheţa salariile serviciului public, în pofida gravei crize economice. Este greu de imaginat tumultul de proteste ce s-ar ridica. Dar ceea ce scandalizează Bruxelles-ul la Sofia sau la Budapesta abia provoacă o ridicare din sprânceană când este vorba de Roma sau de Madrid. Mulţi în Europa dezaprobă conceptul de libertate a presei al premierului italian Silvio Berlusconi, dar guvernele german şi francez preferă să tacă. Mulţi se tem de politica economică a actualului guvern spaniol, dar nimeni nu îndrăzneşte să o critice. Bruxelles este complice la tragedia din Grecia. Putem compara rolul său cu cel al auditorilor din Arthur Andersen, în scandalul Enron din Statele Unite.

Solidaritatea este doar o retorică europeană

Criza grecească dezvăluie realitatea îngrijorătoare mascată de retorica UE. Aceasta vorbeşte desigur de solidaritate, dar ţările europene nu prea împărtăşesc această linie de comportament. Este semnificativ faptul că peste 70% din germani cer ieşirea Greciei din zona euro, iar un membru al Bundestag-ului recomandă Atenei să-şi vândă câteva din insulele sale pentru a trece de criză, în timp ce mass-media grecească se preocupă în primul rând să publice articole despre ocupaţia nazistă a ţării lor şi afirmă că Germania le datorează despăgubiri. Spulberând speranţele unor politicieni şi comentatori, criza economică nu a dus la o renaştere a spiritului de solidaritate în Europa. Din contră, chiar a generat o renaştere naţionalistă motivată de temerile şi furia opiniei publice europene. Şi în cele din urmă, zona de turbulenţe economice se afla deci în Europa de sud, şi nu în Europa Centrală.

Dacă, acum un an, mulţi se temeau că Europa Centrală este prea coruptă şi politic instabilă, iar economiile ei prea liberale (prea anglo-saxone) pentru a depăşi criza, este acum clar că de fapt Europa de Sud era prea împotmolită în comportamente suspecte şi reticentă faţă de reforme. Ceea ce acum distinge Ungaria de Grecia nu este amploarea problemelor cu care se confruntă ambele ţări, ci voinţa politică a guvernelor lor atunci când este vorba să se plătească preţul pentru ieşirea din şanţ. Pentru moment, ţările UE care nu sunt membre ale zonei euro şi îndeplinesc criteriile de la Maastricht sunt mai numeroase decât membrii zonei euro care ar reuşi să le îndeplinească. Polonia este singura economie din UE care nu a basculat în recesiune. Cum declară prim-ministrul Lituaniei, "cât o ţară nu este un membru al zonei euro, criteriile de la Maastricht sunt aplicate cu mare rigoare. Dar, odată înauntru, puteţi face aproape tot ce vreţi".

Criza economica împarte (şi distruge?)

Marea parte dintre economişti sunt de acord că este un pic absurd să fii în afara zonei euro, atunci când acesta merge bine, dar este şi mai rău atunci când nu merge bine. Şi acum, state precum Bulgaria şi Estonia, se tem să nu fie "recompensate" pentru a fi respectat criteriile de la Maastricht în timp de criză, prin a fi nevoite să petreacă încă câţiva ani în sala de aşteptare. Unii se tem într-adevăr că, şocaţi de vulnerabilitatea "PIIGS"-ilor (Portugalia, Irlanda, Italia, Grecia şi Spania), germanii şi francezii vor decide să-şi concentreze eforturile pe consolidarea zonei euro înainte de lărgirea acesteia.

Criza economică a dat naştere la o Europă mai divizată decât a fost de la începutul războiului din Irak. Din fericire, de data aceasta nu se mai pune problema "vechii Europe" împotriva celei "noi", ci a zonei euro împotriva celor care nu sunt membri. Din păcate, atunci când ne uităm la hartă, zona euro acoperă şi ea "vechea Europă". Iar ţările care nu fac parte se regăsesc şi ele aproape toate în "clubul" Yalta.