Alegeți o limbă
În 15 şi 16 martie curent, Europa se întoarce asupra cazului Greciei. Dar, de fapt, se întoarce mai ales asupra ei-însăşi. Prim-ministrul grec, Giorgios Papandreu, i-a făcut de fapt un mare serviciu, accelerând înaintarea spre o adevărată uniune economică. După ce şi-a condus ţara să adopte un plan de austeritate dintre cele mai drastice, el s-a lansat la atac asupra acestor financiari care speculează împotriva euro-ului. Şi a pus Uniunea Europeană în faţa responsabilităţilor ei, anunţând că, dacă nu-şi îndeplineşte partea ei de contract, şi anume de a sprijini Grecia în adversitate, aceasta va apela la Fondul Monetar Internaţional (FMI). Ceea ce ar confirma, din punct de vedere internaţional, slăbiciunea monedei unice.
Din acel moment dezbaterea publică a luat o întorsătură neaşteptată. Nu se mai subliniază pericolul grecesc (care a fost exagerat: economia ei este numai 0,3% din zona euro), ci necesitatea unui răspuns european. Se aruncă tot felul de propuneri de soluţii posibile, pentru cazul foarte probabil în care Grecia ar avea nevoie de ajutor pentru a evita licitaţia excesivă a emisiunilor de datorie, care poate duce la o incapacitate de plată.
O comoară de război comună pentru a acţiona rapid
Problema Greciei nu este numai internă, ci priveşte şi moneda euro. Mai mult decât oricând, este important să fie consolidate mecanismele de uniune monetară şi să ne orientăm spre o uniune economică cu caracter obligatoriu, şi nu doar de voluntariat. Printre aceste mecanisme, permanente şi preventive, ar trebui să se numere un fond de urgenţă permiţând o repunere pe roţi a ţărilor cu probleme. Un astfel de fond ar fi supus unor condiţii de acces stricte (pentru a evita orice tentaţie de laxism şi proastă gestionare), dar clare şi universale.
În mod logic, acest fond ar trebui să fie finanţat de bugetul comun: a dispune de un astfel de fond de război protejează împotriva vremurilor grele şi permite reacţii rapide, precum cea a Washington-ului după falimentul băncii Lehman Brothers. O variantă a acestei idei a fost lansată de Daniel Gros, director al unui centru de reflexie din Bruxelles, Centrul pentru Studii Politice Europene (CEPS), într-un document scris în colaborare cu un important economist din Deutsche Bank, Thomas Mayer, intitulat "Către un Fond Monetar Euro(pean)" [Towards a Euro(pean) Monetary Fund].
Germania ar trebui să dea FME un impuls necesar
Acest FME ar fi un echivalent european al FMI-ului, a cărui intervenţie nu are motiv de a avea loc, susţin autorii. Deoarece dacă ţara în curs de criză se retrage în spatele frontierelor sale (ca Argentina în 2001), nu mai poate fi disciplinată - şi această euro-dramă s-ar încheia cu o tragedie. Cu FME, solidaritatea europeană nu ar mai fi un cuvânt gol. În mod paradoxal, fondul ar fi finanţat de ţările care respectă cel mai puţin criteriile de la Maastricht, ceea ce ar fi aspectul cel mai controversat al acestei propuneri.
Dacă Grecia a trebuit să-şi dovedească capacitatea de a putea reveni la o atitudine mai serioasă, a venit timpul pentru Germania de a da impulsul necesar, de a trage o cruce pe dreapta mânie a contribuabilului "cinstit" lezat de un jucăuş trişor - Atena - care şi-a falsificat conturile şi nu şi-a îndeplinit angajamentele. Ar fi mai bine să se apeleze la interesul general decât să se recurgă la autoritate. Într-adevăr, uniunea monetară a beneficiat tuturor datorită stabilităţii sale, care a permis să se potolească tulburările interne şi speculaţiile externe timp de zece ani, datorită ratelor joase ale dobânzilor şi a importanţei internaţionale a monedei sale care, spre deosebire de marca germană, a devenit o monedă de rezervă, dar şi datorită măsurilor sale de stimulare a curăţirii finanţelor publice.
Interesul general mai bine decât autoritatea
Este adevărat că ţările mai puţin prospere, beneficiarii ajutorului acordat de UE (ţările mediteraneene printre altele), au găsit în politica structurală o pârghie-cheie pentru accesul lor la zona euro. Au obţinut un potop de ajutoare pentru modernizarea lor, echivalând în medie cu 1% din PIB-ul lor pe an. Dar în schimb, Germania şi alţi contribuabili şi-au consolidat excedentul lor comercial datorită penetrării industriale pe pieţele mai puţin dezvoltate, având de exemplu ca rezultat metro-urile germane Siemens de la Atena şi fregatele multi-misiune franco-italiene FREMM la Pireu.
Europa a sprijinit de asemenea unificarea Germaniei. Landurile din fosta RDG reprezintă al doilea beneficiar al ajutoarelor structurale. Fuziunea mărcilor din Germania de Est şi de Vest au necesitat în prealabil o politică monetară restrictivă, cu rate ridicate de dobândă, care a fost aplicată în toate ţările. Mai mult, UE a permis Germaniei (şi Franţei), să depăşească limitele Pactului de Stabilitate în 2003, mergând până la a-l suspenda şi a-i modifica normele în 2005, pentru a putea sustrage din conturi "contribuţiile financiare [...] pentru unificarea Europei". Un adevărat costum pe măsură ! Deci da, toţi pentru unul, dar şi unul pentru toţi.
CONTRAPUNCT
O idee proastă pentru Europa
Există "motive importante pentru a nu crea un Fond Monetar European", ne asigură editorialistul economic Janne Chaudron în Trouw.Nerespectarea Pactului de stabilitate şi de creştere demonstrează că "pe timpuri de criză fiecare ţară depăşeşte cei 3 % [limită impusă pentru deficit în raport cu PIB], dar amenzile nu se mai aplică demult". "Un al doilea motiv, cu mult mai important, este că ţările din zona euro au tendinţa de a nu fi disciplinate pentru că vor avea întotdeauna FMI ca şi colac de securitate", previne Janne Chaudron. "Măsurile drastice luate recent de către Grecia - reducerea salariilor, creşterea vârstei de ieşire la pensie - sunt în legătură directă cu faptul că Grecia nu a avut de ales: celelalte ţări nu sunt nici ele gata să-i vină în ajutor. Şi pentru că este un gest util: aceste reforme sunt indispensabile pentru ca economia să redevină viabilă. A nu face nimic ar avea mai mult impact decât fondarea unui FME", continuă editorialistul.
La rândul său, Wolfgang Münchau, în Financial Times, credecă "FME nu este decât o vorbă-n vânt. El permite ţărilor membre să părăsească euro fără a părăsi Uniunea Europeană. Nu este vorba de a ajuta ţările în dificultate. Este vorba de a le ajuta să iasă". Deoarece ideea lansată de ministrul german al Finanţelor, Wolfgang Schäuble, necesită o modificare a tratatelor europene, cronicarul de la FT deduce că sunt doar posibilităţi. Fie "o uniune monetară a 16 ţări sau mai mult va duce la o uniune fiscală completă", dar aceste este un aspect imposibil de acceptat de toate ţările. Fie uniunea monetară este posibilă între ţări care au aceleaşi caracteristice economice, dar "doar un număr relativ restrâns din aceste ţări este capabil să asigure, din punct de vedere politic şi economic, o uniune monetară cu Germania". Şi întocmai de aceea, estimă Münchau, FME aduce mai degrabă cu un plan destinat a îndepărta toate ţările incapabile.
