Un plasament sigur 100% cu un randament anual de 15%. Un vis? Nu chiar ! Dar, graţie acestor condiţii piaţa cehă a energiei fotovoltaice a reuşit să atragă investitori din cele patru colţuri ale lumii. "Israelul, Germania şi Statele Unite domină piaţa", afirmă Jaromír Řehák, preşedintele Asociaţiei Cehe a industriei fotovoltaice. Investitorii francezi, sprijiniţi în mod direct de către guvernul lor, s-au instalat pe piaţa cehă.

În faţa multiplicării investiţiilor speculative, guvernul a decis să reducă preţul la care companiile electrice sunt obligate să cumpere energia pentru particulari şi producători – mai mult decât dublul preţului la care energia electrică este facturată clienţilor. Dar amendamentul care prevede această reducere nefiind încă aprobat, energia solară cehă devine astăzi una dintre cele mai avantajoase din Europa. Şi asta chiar dacă ţinem seama de faptul că panourile fotovoltaice cehe sunt mai puţin performante decât omoloagele lor spaniole sau cele din sudul Franţei, din cauza radiaţiilor solare mai slabe. Dar precum Franţa, Germania şi Spania intenţionează să reducă foarte curând preţul de cumpărare al energiei solare, piaţa cehă ar trebui să continue să fie foarte avantajoasă.

Ceea ce ne stimulează nu este ecologia ci mai degrabă cifrele

În general întreprinderile cehe asigură construcţia centralelor fotovoltaice. Managerii lor nu sunt ecologişti, ci finanţişti : "Eu nu pretind că suntem ghidaţi de interese legate de mediu. Noi suntem înainte de orice investitori şi ceea ce ne interesează sunt doar cifrele", recunoaşte Ondřej Valníček, de la societatea Solar Global. Astfel stând lucrurile, sensibilitatea guvernelor faţă de mediu este bineînţeles importantă pentru afaceri, deoarece aceasta este prin ea însăşi o garanţie, cel puţin în ziua de astăzi, când statele continuă să susţină energiile regenerabile. Afacerea fotovoltaică a devenit o imensă sursă de locuri de muncă în Republica Cehă.

În sfârşit, ţara este unul dintre cei mai importanţi furnizori de tehnologie solară din lume. Aproape 2000 de persoane lucrează în societăţi specializate în asamblarea de panouri fotovoltaice. Sectorul cercetării şi dezvoltării dă de lucru la aproape o sută de persoane iar cel al societăţilor de distribuţie la aproape 400 de persoane. În total, se estimează că aproape 4000 de persoane, din toată ţara, lucrează în sectorul energiei solare. Martin Sommer, director la Schoot Solar, întreprindere cehă lider în sectorul fotovoltaic afirma că: "piaţa spaniolă, a doua în Europa ca şi importanţă, este la pământ. Criza financiară a blocat investiţiile în marile proiecte". Dar, în ciuda acestui fapt, el se declară convins că dezvoltarea energiei solare este doar la început : "Toate statele europene au obiective foarte ambiţioase în ceea ce priveşte creşterea ponderii energiilor regenerabile în totalul energetic".

Mici comune transformate în zone industriale

"Evoluţia acuală a energiei fotovoltaice este absurdă", a afirmat Jiří Květoň, preşedintele Asociaţiei Cehe pentru energia fotovoltaică. Acesta face referire la marile centrale, capabile de a genera beneficii anuale estimate la câteva milioane de coroane, din care o parte provin din fonduri publice, şi care nu au absolut nimic de a face cu grija primară de conservare a mediului. Fără a mai vorbi de faptul că o parte din aceste centrale sunt instalate pe vechi câmpuri sau în mici oraşe pe care au ambiţia de a le transforma în "centre industriale", pentru a le revinde mai apoi investitorilor care doresc să instaleze panouri solare. Acestea nu îi interesează doar pe speculanti : hoţii au căpătat o pasiune pentru panouri, pe care le demontează de pe acoperişurile caselor, iar uneor atacă chiar şi centralele fotovoltaice.

"În trecut, am avut de a face cu situaţii de-a dreptul comice", spune Zdeněk N., director al unei intreprinderi de securitate, interesat de ceva vreme de protecţia centralelor fotovoltaice : " Hoţul intra într-o centrală, desfăcea suportul de aluminiu al panourilor solare pe care le demonta, apoi pleca abandonând panoul neştiind că acesta ar valoara ceva. Doar de puţină vreme, cu aproximaţie de la începutul anului trecut, am înregistrat furturi de panouri solare".