Alegeți o limbă
În Portugalia, când vorbesc de "MoU", nu se referă la celebrul lor compatriot, antrenor al Real Madridului. MoU (Memorandum of Understanding on specific economic policy conditionality – Memorandum de înţelegere privind condiţiile specifice de politică economică) este ultimul cuvânt care guvernează viaţa economică a acestei ţări de 10,6 milioane de locuitori cu tendinţă spre schimbări radicale când ajunge calendarul în luna aprilie.
În aprilie 1974, democraţia a venit cu Revoluţia Garoafelor. Și în aprilie 2011, guvernul socialist al premierului José Sócrates s-a văzut obligat să trimită o cerere dramatică de salvare Uniunii Europene, urmând paşii Irlandei şi ai Greciei.
Luna următoare, această cerere de ajutor s-a materializat într-un “bailout” (salvare) în valoare de 78 000 de milioane de euro. Un capital cu o dobândă de în jur de 4%, livrat în rate şi condiţionat de o întreagă litanie de profunde şi dureroase reforme. De ce scrie în contract cu litere mici, pentru a pune în ordine finanţele Portugaliei şi a se putea întoarce pe pieţe în septembrie 2013, se ocupă troica formată din Fondul Monetar Internaţional, Comisia Europeană şi Banca Centrală Europeană, ai căror reprezentanţi vin periodic la Lisabona în misiune de audit.
Disperare în tăcere
Tocmai în această săptămână a avut loc una din aceste inspecţii. A patra într-un an de zile, de când portughezii trăiesc cu troica pe cap. Acest tip de audit al angajamentelor îndeplinite presupune trimiterea timp de două săptămâni a unui detaşament de tineri tehnicieni cu laptopuri, în căutare de cifre, termene şi documente. Între timp, trei înalţi funcţionari se ocupă de contactele la nivel politic: Abebe Selassie (FMI), Jürgen Kröger (Comisia Europeană) şi Rasmus Rüffer (BCE).
“În alte ţări au fost primiţi cu proteste încă din aeroport, dar caracterul nostru nu este aşa, noi nu suntem ca voi, spaniolii”, explică sociologul Jorge de Sá, care de ani de zile face sondaje lunare pentru a măsura evoluţia opiniei publice portugheze.
Nicolau Santos, jurnalist economic şi director adjunct al prestigiosului săptămânal “Expresso”, vorbeşte de o “disperare tăcută” la protestele limitate înregistrate în Portugalia în acest an al salvării, al alegerilor, al schimbării de guvern şi al ajustărilor forţate. Potrivit lui João Cantiga Esteves, unul dintre economiştii cei mai expliciţi în privinţa crizei portugheze, există un consens social tacit că “troica este un ajutor necesar, o oportunitate” pentru a rezolva toate reformele pe care guvernele succesive nu au fost capabile să le materializeze.
Acest conformism nu înseamnă că în ultimul an Portugalia nu a acumulat motive mai mult decât suficiente pentru a cânta cel mai trist fado [gen muzical tradiţional portughez] al său. Viaţa cotidiană a fost impactată în mod direct de “austeridade” iar tăierile dictate de troică pentru a reduce un deficit public care în 2010 a depăşit 9% din PIB-ul portughez şi care în acest an trebuie să ajungă la 4,5%. “Am trecut de la foarfecă la ferăstrău”, comentează o tânără poliglotă demnă de invidie, în piaţa Rossio din centrul Lisabonei.
În ciuda faptului că pornesc de la un nivel al salarizării foarte scăzut – “los mileuristas” din Spania în părţile astea sunt, dacă au noroc “560 euristas” – sacrificiile nu au făcut decât să se adune de când guvernul a decis să aplice anul trecut un impozit special de 50% la prima de Crăciun a tuturor portughezilor cu venituri de peste 485 de euro pe lună, echivalentul salariului minim.
Din acel moment, criza şi ajustările nu au mai fost ceva teoretic. Cu tăieri care au urmat în toate părţile: sănătate, educaţie, transporturi publice... În afară de o dureroasă creştere a fiscalităţii, de o TVA care la nivelul său cel mai ridicat ajunge la 23%.
Un pacient exemplar
Chiar dacă termenii salvării au fost negociaţi cu troica de guvernul socialist care a demisionat, implementarea sa este în sarcina noului cabinet prezidat de premierul Pedro Passos Coelho. Este vorba de guvernul portughez cel mai tânăr şi mai redus de la Revoluţia Garoafelor.
Cu patru din cei unsprezece miniştri fără afiliere politică, începând cu titularul de la Finanţe, Vitor Gaspar, care în această primăvară a confirmat că pensionari şi funcţionari vor trebui să aştepte până cel puţin în 2018 pentru a-şi recupera în mod integral plăţile suplimentare de Crăciun şi pentru vară, în prezent suprimate.
Criticii guvernului insistă că sunt “mai adepţi ai troicăi decât troica însăşi”, încercând să accelereze ritmul şi dând importanţă ajustărilor cerute. Deocamdată, singura pretenţie a troicii respinsă de guvernul portughez a fost să scadă Taxa Unică Socială, contribuţia companiilor la fondurile pentru securitatea socială portugheză pentru fiecare muncitor.
În rest, la verificările periodice referitoare la aplicarea MoU, cabinetul lui Passos Coelho a obţinut cele mai bune note. Faptul că Portugalia este un pacient exemplar face totuşi parte din marea dezbatere propusă în Europa despre limitele austerităţii.
Timp, bani, condiţii noi
În ciuda faptului că a făcut tot ce s-a cerut, economia lusitană continuă să fie în stare critică. Pentru anul acesta, se aşteaptă ca PIB-ul să scadă cu între 3,1 şi 3,5%, cu o rată a şomajului fără precedent, superioară nivelului de 15%, depăşind 36% pentru tineri. Raportul între datorie şi PIB-ul portughez era de 107% când a început salvarea, dar în ritmul acesta va ajunge la 118% când se va termina salvarea, în septembrie 2013.
Profesorul Cantiga Esteves argumentează că problemele Portugaliei sunt diferite de criza bancară din Irlanda sau de minciunile Greciei referitoare la datoria sa. În cazul portughez, cheia este că “economia noastră în ultima decadă a crescut cu o medie anuală de 0,7%, şi tot consumul public şi privat s-a sprijinit pe o îndatorare de nesusţinut”.
În faţa polemicii bolnavului exemplar şi a necesităţii unei a doua salvări, sociologul Jorge de Sá insistă cu ironia caracteristică a compatrioţilor săi: “Spuneţi-mi vă rog când a vindecat ceva FMI-ul într-o democraţie”. Nicola Santos, directorul adjunct al “Expresso”, face parte dintre cei care cred că o a doua intervenţie este ceva foarte greu de evitat: “Avem nevoie de mai mult timp, mai mulţi bani şi condiţii mai bune”.
Din Lisabona
La un an de la salvare, troica e pe jumătate fericită
Troica UE/BCE/FMI a aprobat eliberarea unei tranşe de 1 miliard de euro ca ajutor financiar pentru Portugalia. Este cea de-a cincea tranşă de la salvarea de 8 miliarde de euro din mai 2011.
În ciuda aprobării generale a reformelor în curs, troica şi-a exprimat îngrijorarea în privinţa ratei şomajului (15,9%), scrie Jornal de Negócios. Potrivit ministrului de Finanţe, Vitor Gaspar, şomajul
ar putea ajunge la 16% din totalul forţei de muncă, o cifră ce nu a fost văzută niciodată în istoria recentă a Portugaliei.
Cotidianul din Lisabona critică troica pentru că a cerut guvernului urgentarea reformelor pe piaţa muncii portugheze. Luna trecută, timpul de lucru şi legislaţia pentru concediere au fost relaxate, iar unele concedii au fost anulate –
la fel cum a făcut o greşeală – ca noi toţi – în privinţa previziunilor pentru şomaj, troica aplică acum o terapie greşită. Cei mai mulţi economişti au fost convinşi că legile pentru piaţa muncii în Portugalia erau prea rigide. […] dar realitatea crudă arată că legislaţia pentru muncă este deja destul de flexibilă.
