Trebuie să mărturisesc faptul că mă gândesc la acest meci de ani de zile. Îmi imaginez acest moment. Competiţia tocmai a început. Suntem în opt iunie 2012, cu trei minute înainte de ora 6 dupa-amiaza, pe Stadionul Naţional din Varşovia. Echipa poloneză şi cea greacă ies din tunel. Aud vuietele spectatorilor. Îi văd pe cei unsprezece băieţi ai noştri care se vor angaja în luptă peste câteva momente. Aud imnul, cântat de cincizeci de mii de voci, simt cum ma trec fiorii. Hai Polonia!

De acord, toate acestea sună puţin melodramatic şi exagerat, aşa că, de dragul adevărului, trebuie să spun că nu am fi avut parte de această festivitate dacă nu ar fi existat un miliardar ucrainian care, conform celor auzite din popor, ar fi cumpărat suficient de multe voturi ale membrilor din Comitetul Executiv UEFA, încât Domnul Platini, după câte se spune spre propria lui surpriză, a anunţat lumii că în 2012, Campionatul European de Fotbal UEFA va fi găzduit de către Polonia şi Ucraina. Pe calea aceasta îl salut pe Dl. Surkis şi îi mulţumesc. Această zi măreaţă nu ar fi fost posibilă fără el.

Dar nu ar fi fost posibilă nici fără imensa reuşită fără precedent a Poloniei, fără de care ideea organizării campionatului în Polonia şi Ucraina nu ar fi fost decât un vis nebunatic. Această sărbătoare nu ni se datorează doar nouă, dar nici nu s-ar fi putut realiza fără noi.

Euro 2012, un succes dat de Dumnezeu...

Cum se explică acest succes? Pe scurt, acesta se datorează faptului că am ştiut să profităm de oportunitatea care ne-a fost oferită de către (vă las să alegeţi) Dumnezeu, soartă sau istorie. Vă atrag atenţia asupra expresiei "să profităm de". Vorbim aici de polonezii care profită de toate şansele, nu scapă nicio ocazie, ci dimpotrivă, reuşesc să valorifice la maxim ceea ce le-a fost oferit, dezvoltându-şi mai degrabă talentele biblice decât refulându-le. "Polonezii" – sună pretenţios. Vreau să spun: "noi, polonezii"!

La o săptămână sau două după accidentul mortal de avion de la Smolensk, m-a cuprins teama. Am simţit că pătimaşii post-romantici al Poloniei, veşnic în postura de martiri, de perdanţi, de umiliţi şi torturaţi, ne fură steagul, încearcă să decreteze cine este patriot şi cine nu este. Şi prin aceasta marginalizând trei polonezi din patru. M-am gândit atunci că nu trebuie niciodată să iei steagul alb cu roşu din mâinile nimănui, dar nici nu trebuie să permiţi nimănui să ţi-l ia din mâini.

Şi atunci am inventat sloganul "Fajna Polska" ("Polonia faină" sau "cool"). Englezii au folosit expresia "Cool Britannia", iar suedezii "Sverige ar fantastik". Dar Polonia nu este "cool" (ce înseamnă şi rece), este fierbinte, cu emoţiile ei, cu sensibilitatea ei. Şi nici fantastică nu este. Este pur şi simplu "fajna", cu tot ceea ce ne face să o iubim dar şi ceea ce ne deranjează, cu toate lucrurile care ne fac fericiţi, dar şi cele ce ne enervează. Este pur şi simplu "fajna".

Sute de dovezi că Polonia nu este "fajna"

"Fajna Polska?" Ei bine, am peste suta de dovezi că Polonia nu este "fajna". Tribunale leneşe, un sistem de sănătate beteag, trotuare acoperite cu mizerie de la câini, responsabili ursuzi, pseudo-instituţii pentru învăţământul superior, un sistem de impozite absurd de încâlcit. Şi multe alte probleme, a căror listă poate să o completeze oricine.

"Fajna Polska" nu sună convingător? Să încercăm atunci "fajni Polacy", polonezii "cool". Dar şi aici aş avea destul de multe dovezi că nu suntem chiar atât de cool. Forumurile de discuţii on-line pline de spurcăciuni antisemitice, felul barbar de a se comporta la volan, uşurinţa scârboasă cu care atribuim fapte şi intenţii rele altora. Poate că cea mai mare acuzaţie care ni se poate face nouă, polonezilor, poate fi uşurinţa cu care unii – şi în mod special unul – au reuşit să ne întoarcă unii împotriva altora în aceşti ultimi şapte ani.

Deci "fajna Polska"? "Fajni Polacy"? Pai, întocmai. Categoric "fajna Polska" şi "fajni Polacy". De ce? Deoarece în ultimii douăzeci de ani, noi, polonezii, am reuşit să scăpăm de marea majoritate a stereotipurilor negative amplificate de alţii şi pe care le resimţeam. S-a dovedit că ştim cum să muncim din greu şi suntem foarte pricepuţi să identificăm oportunităţile. Că nu ne bazăm deloc pe stat; chiar dimpotrivă: în ciuda statului, sau de fapt sfidând statul, ne ocupăm de treburile noastre, lansăm afaceri, creem locuri de muncă. Nu trişam, dar ne plătim impozitele. Facem tot ce putem pentru a ne asigura un viitor mai bun, pentru noi şi copiii noştri.

Polonia, al doisprezecelea membru al echipei

Fajna Polska este în creştere. În marea sa majoritate, este în opoziţie cu uriaşa campanie de PR negativă pe care unii dintre politicienii noştrii încearcă să ne-o impună. Nu închide ochii când apar probleme, nu se prăbuşeste când avem nevoie să ne bazăm pe ea. Se uită în oglindă şi nu tresare de dezgust, dar nici nu simte nevoia să-şi pună o mască pseudo-patriotică de neprihănire. Se uită la ea însăşi cu simpatie, cu blândeţe şi cu auto-ironie. Este conştientă de virtuţile ei, de meritele şi avantajele ei, dar de asemenea şi de slăbiciunile şi defectele ei.

Aceasta este Polonia pe care o va vedea Europa în curând. Iar mai presus de toate, aceasta este Polonia pe care o vom vedea noi-înşine. Bine, hai să ne reîntoarcem cu picioarele pe pământ, sau mai degrabă pe gazon. Gata cu cuvintele zornăitoare. Suntem cel de-al doisprezecelea membru al echipei lui Smuda [managerul echipei Poloniei]! Hai, Polonia‼!