Baroneasa Ashton, şefa afacerilor externe ale Uniunii Europene, a făcut valuri cu vizita pe care a făcut-o în Israel şi în Fâşia Gaza săptămâna trecută. Aceasta ar trebui să ia în calcul oportunitatea reechilibrării poziţiei UE faţă de procesul de pace din Orientul Mijlociu. Dacă nu va face acest lucru, a făcut această vizită în zadar. Multe dezbateri s-au concentrat pe lipsa de influenţă a UE asupra Israelului.

Anul trecut UE a îngheţat negocierile asupra unui acord de asociere cu Israel şi şi-a schimbat poziţia pe probleme cum ar fi abordarea statutul Ierusalimului dintr-o perspectiva pro – palestiniană. Dar refuzul Israelului de a opri construcţia de colonii în ţinuturile ocupate, sugerează că aceste măsuri au avut un impact redus. Afirmaţia făcută de Miguel Angel Moratinos, ministrul de Externe Spaniol, cum că preşedinţia spaniola a UE va deplasa acţiunile diplomatice asupra procesului de pace înspre un acord definitiv, este văzută mai degrabă ca o fanfaronadă.

UE, principal donator al teriitorilor ocupate

Dar influenţa Europei este cu adevărat importantă în ceea ce priveşte sprijinul acordat construcţiei instituţiilor palestiniene. UE a fost multă vreme cel mai mare donator al teritoriilor ocupate, investind miliarde de euro pentru construcţia de instituţii în ipoteticul stat Palestinian. Din nefericire, modalitatea prin care aceste fonduri au fost livrate au adâncit şi mai mult divizarea palestiniană. De când guvernul Hamas a fost ales în urmă cu 4 ani, ajutorul european acordat teritoriilor ocupate a crescut în mod semnificativ. În mod paradoxal, totalul fondurilor europene aproape s-a dublat în primele 12 luni de la preluarea puterii de către Hamas. În timp ce UE refuză să colaboreze cu Hamas, izolat în prezent în Fâşia Gaza, toate finanţările sunt îndreptate acum înspre instituţiile aflate sub conducerea Fatah, aflată în Cisiordania.

Aceste ajutoare nu mai servesc la punerea în aplicare a unor reforme pe termen lung ci sunt orientate spre finanţarea unor proiecte de dezvoltare pe termen scurt şi pentru acordarea de ajutor de urgenţă. Alocarea acestora a devenit opacă, iar Europa se pune cu greu de acord asupra necesităţii unei mai bune contabilizări a acestor fonduri. Adoptarea unor mai bune standarde la nivelul conducerii ar fi putut tempera polarizarea între Fatah şi Hamas. Creşterea în putere a acesteia din urmă este pusă pe seama numulţimirilor populare faţă de corupţia din sânul Fatah. Cu toate acestea, UE manifestă acelaşi nepotism şi control politic centralizat. Aceasta foloseşte limbajul politic al reformelor, dar a conceput reforma ca un suport evident în favoarea liderului moderat – preşedintele Mahmoud Abbas.

Sprijin acordat fără garanţii sigure

Misiunea Uniunii Europene a oferit sprijin forţelor de poliţie din Cisiordania şi a întărit organismele de securitate ale Fatah împotriva forţelor aflate sub control Hamas. Misiunea oficială include activităţi în domeniul repectării drepturilor omului şi instituirea de dispoziţii legale, dar în practică se pare că dotează forţele Fatah în lupta lor pentru supremaţia asupra Hamas. Asemenea tentative mascate de înfrângere a Hamasului sub eticheta reformelor guvernamentale pot doar să ascută diviziunile existente între palestinieni. Preţul politicii părtinice a UE este acum confirmat. Speranţele au fost investite într-un lider care este în pericol de a nu mai recâştiga alegerile. De fapt, UE a sprijinit decizia lui Abbas de a amâna alegerile electorale de anul trecut. Şi cu toate acestea a eşuat în încercarea de a desena o rută clară în direcţia construirii unui guvern palestinian unitar.

Divergenţe există chiar între statele UE în ceea ce priveşte costurile condiţiilor cerute de către membrii Hamas pentru realizarea unui astfel de guvern. În particular, diplomaţii europeni admit că ei înşişi au sprijinit impasul de după alegerile din 2006, prin chiar gestul de a se limita la a purta negocieri doar cu o parte a spectrului politic palestinian. Începutul unei noi etape a ciclului electoral reprezintă oportunitatea pentru UE de a ieşi din acest impas. Lady Ashton ar putea face o bună impresie în soluţionarea acestei probleme : o deficienţă serioasă a ultimilor ani a fost sărăcia diplomatică în teren, a celor care au condus programele UE de ajutorare – mărturie fiind misiunile de monitorizare a morţilor înregistraţi la frontieră – şi care acum protestează împotriva opresiunilor colective ce au loc în punctul de trecere Rafah.

Unitatea guvernamentală nu constituie o soluţie, susţin diverse voci palestiniene. Ceea ce este necesar nu este o înşiruire opacă de negocieri în camere închise între liderii Fatah şi Hamas, ci o mai puternică politică de deschidere. Donatorii europeni ar trebui să nu mai acorde ajutoare elitelor care conduc cele două părţi : Fatah şi Hamas. Urgenţa actuală este a de a ajuta la construcţia unei societăţi democratice palestiniene prin direcţionarea ajutoarelor înspre anumite organizaţii de bază. Doar acest lucru ar putea da cetăţenilor un sentiment al proprietăţii şi de depăşire a fanatismului, ca un prim pas necesar în negocierile cu Israelul.