Grecii, în proporţie de 87%, doresc menţinerea ţării lor în zona euro. Majoritatea partidelor au adoptat aceeaşi poziţie. Dar cu cât se apropie duminica [alegerilor], cu atât creşte temperatura, incertitudinea sporeşte şi numeroase persoane din Grecia şi din afară se tem că euro va aparţine unei epoci trecute pentru Grecia. Este un fapt demonstrat în cărţi şi în articole, prin declaraţiile politice, de către economişti şi prin estimările analiştilor. Am putea crede că acest lucru este paradoxal. Dar este oare cu adevărat? Fără îndoială, pentru că experţii nu sunt nebuni. Unii dintre ei îşi urmăresc interesele proprii [unii analişti şi oameni politici sunt bănuiţi că speculează pe marginea întoarcerii la drahmă], dar nu toţi fac parte din categoria celor care ar dori ca Grecia să iasă din euro.

Discurs cu dublu sens

Ce se întâmplă deci? Care sunt scopurile? Fără nicio prejudecată, motivul vizibil şi profund este limbajul multiplu folosit de Syriza. În timp ce Coaliţia de stânga radicală [care regrupează 13 partide mici] se bate pentru a prelua puterea, membrii săi nu spun nici în mod direct, nici pe ocolite sau prin alte mijloace că dacă ei sunt la guvernare, vor dori ca ţara să rămână în zona euro. În declaraţiile pe care le fac, lasă loc pentru interpretări logice care nu exclud posibilitatea unei ieşiri din euro.

Dacă această poziţie este de fapt o tactică de negociere pentru a fi în poziţie de forţă mai târziu, este o mare greşeală. Aceasta amplifică incertitudinea, fuga [spre alte partide] şi nesiguranţa cetăţenilor, care, în starea actuală a lucrurilor, reacţionează instantaneu. Aceasta dăunează grav economiei. Alegerile sunt cruciale şi nu tolerează nicio ambiguitate.