Alegeți o limbă
Acum, când nu mai este negată posibilitatea cererii unui plan de ajutor european, ar trebui poate să ne gândim la momentul efectuării acestei cerei, pentru că timpul ar putea avea o importanţă crucială. Din momentul în care am acceptat că trebuie să ne aruncăm în apă, cu cât mai repede, cu atât mai bine, chiar dacă acest lucru este contrar principiilor guvernului nostru care ia întotdeuna deciziile importante în ultima clipă.
În mod ideal, ar fi trebuit să facem cererea în acelaşi timp cu Spania, pentru a fi fost trataţi în acelaşi fel. Tot ar fi trebuit să luăm unele măsuri – probabil ni s-ar fi spus să reducem salariile funcţionarilor – dar cel puţin totul s-ar fi desfăşurat în mod controlat şi cumpănit.
Dar cum am ratat această posibilitate, guvernul trebuie să facă cererea înaintea alegerilor parlamentare greceşti de duminică, în urma cărora zona euro ar putea fi cuprinsă de haos. Într-adevăr, o victorie a partidului de stânga Syriza – care se opune planului de salvare – ar atrage după sine perspectiva unei ieşiri a Greciei din zona euro, şi ar face ravagii pe pieţe. Este o posibilitate pe care nimeni nu o poate exclude, având în vedere că sondajele de opinie arată că diferenţa dintre Syriza şi partidul favorabil planului de salvare, Noua Democraţie, este mult prea mică pentru a putea desemna un câştigător.
Obligaţiuni inacceptabile
Şi deci, ce mai aşteaptă guvernul? Toată lumea ştie că emisia de acţiuni ale Laiki Bank, la care a subscris guvernul, nu va permite nici pe departe colectarea celor aproape 1,8 miliarde de euro necesare recapitalizării băncii. Mai ştim de asememea că obligaţiunile pe care le-a emis guvernul nu sunt considerate acceptabile de către BCE pentru a fi utilizate în recapitalizări (este inevitabil atunci când obligaţiunile unui guvern nu au nicio valoare) ceea ce însemnă că până la sfârşitul lunii va fi cerut cu siguranţă un plan de salvare.
Crede cu adevărat guvernul că va putea obţine un împrumut din partea unei alte ţări înainte de sfârşitul lunii, pentru a evita punerea în aplicare a mecanismului de sprijin, după cum sugera purtătorul de cuvânt? Până acum ar fi trebuit să renunţe cu siguranţă la speranţa acordării unui împrumut din partea unui alt guvern şi să fi început pregătirile pentru intrarea în mecanismul de sprijin prin finalizarea pachetului de măsuri care trebuie luate. Ar fi fost scutit de asemenea de ruşinea negocierii măsurilor asociate planului de salvare în momentul în care va prelua preşedinţia UE, pe 1 iulie.
Unele relatări de la Bruxelles sugerează că guvernul a informat deja Comisia Europeană de intenţia sa de a face apel la un plan de salvare, dar nu se ştie exact când va fi făcută această cerere în mod oficial. Sperăm ca măcar de data aceasta guvernul să poate estima bine urgenţa situaţiei şi să acţioneze mai degrabă mai devreme decât mai târziu.
Plan de salvare
Făcut pe măsură
Salvarea Ciprului, al cărui sector bancar reprezintă de 7.5 ori greutatea totală a economiei ţării, nu ar trebui să ia calea "clasică" urmată până acum de Grecia, Irlanda sau Portugalia, scrie NRC Handelsblad. Potrivit ziarului olandez, "operaţiunea va fi diferită de ceea ce doresc multe ţări membre din cauza a două precedente".
Primul este cel al Spaniei, care a reuşit să obţină ajutor european fără a avea de-a face cu "Men in Black" ai troicii UE-BCE-FMI, care au intervenit în Grecia, Irlanda şi Portugalia. Al doilea este cel al Irlandei, care, ca şi Cipru, impozitează societăţile la o rată foarte atractivă (12,5% şi 10%), şi care şi-a negociat cu troica menţinerea acestei rate.
Aceste precedente, în care debitorii au negociat aprig condiţiile împrumuturilor, ar putea împinge Grecia să renegocieze planul ei de salvare în cazul în care stânga radicală ar câştiga alegerile din 17 iunie. Dacă Ciprul va adopta aceeaşi atitudine pentru a obţine cele 4 miliarde de euro de ajutoare estimate, acest lucru ar putea provoca nemulţumirea irlandezilor, scrie mai departe NRC:
De ce irlandezii au fost puşi sub curatelă completă, în timp ce Spania, pentru moment, scapă basma curată cu o salvare care lasă Madridul liber?
