După Spania, este rândul Italiei. Acesta este zvonul care circulă pe pieţele financiare, dar nu doar acolo. “Am luat în considerare trei scenarii diferite, printre care cel al eventualei modificări a termenelor de achitare a datoriilor publice”, a declarat pentru Linkiesta un oficial din cadrul ministerului italian al Economiei şi Finanţelor. Obiectivul este acela de a fi “pregătiţi pentru orice, chiar şi pentru cel mai rău caz posibil”. Trebuie să fim pregătiţi pentru colaborarea cu troica formată din Fondul Monetar Internaţional, Banca Centrală Europeană şi Uniunea Europeană, fie în sensul verificării conturilor publice, fie al asistenţei financiare. “Deocamdată nu există cifre exacte, dar cu siguranţă ar fi nevoie de mai mult decât s-a oferit pentru Grecia, Irlanda şi Portugalia împreună”, afirmă cu certitudine funcţionarul din cadrul ministerului Economiei şi Finanţelor. Cu alte cuvinte, peste 350 de miliarde de euro.

“Italia nu a solicitat asistenţă străină. Dar, în cazul în care ar cere, Europa ar fi pregătită”. Declaraţiile Mariei Fekter, ministrul austriac al Finanţelor, au reaprins polemicile în legătură cu viitoarea victimă a crizei economice europene. Nu prea au fost de folos comentariile lui Ed Parker, director în cadrul agenţiei de rating Fitch, care a insistat că situaţia Italiei este diferită de cea a Peninsulei Iberice din punctul de vedere al riscurilor financiare. “Nu credem că va fi nevoie de un plan de salvare a Italiei”, declara Parker.

Trei scenarii pentru Italia

Conform oficialului italian care a făcut declaraţii sub protecţia anonimatului, ministerul italian al Economiei şi Finanţelor a luat în calcul trei scenarii. Primul, cel mai optimist, aduce o rază de speranţă Italiei. O uniune bancară europeană, un fond comunitar pentru garantarea depozitelor bancare, introducerea eurobondurilor şi, ulterior, crearea unei uniuni fiscale depline – toate aceste elemente ar stabiliza situaţia economică în zona euro. Dacă lucrurile ar merge în această direcţie, Italia ar putea să fie salvată. Aceasta este ipoteza ministerului Economiei. Evident, sunt multe obstacole. Eventuala ieşire a Greciei din zona euro, intensificarea crizei în Peninsula Iberică, ulterioara reducere a ratingului Italiei – aceste elemente nu sunt luate în calcul în această ipoteză, care ţine cont de situaţia care exista la sfârşitul lunii aprilie. La acea vreme, randamentul titlurilor de stat italiene cu scadenţa la zece ani era de aproximativ 5,5%.

Cel mai interesant scenariu este al doilea. “În cazul în care, la sfârşitul lunii septembrie, randamentul obligaţiunilor italiene cu scandenţa la zece ani va fi de 6% sau mai mult, actualele dificultăţi grave privind finanţarea Italiei riscă să devină insurmontabile”, explică oficialul citat. În acel caz, reprezentanţii UE, BCE şi FMI vor veni în vizită în Italia, aşa cum s-a întâmplat în Grecia, Irlanda şi Portugalia. Împreună cu experţii internaţionali vor fi identificate fonduri pentru susţinerea nevoilor Italiei, ţară care va avea un acces limitat (dacă nu suspendat în totalitate) la pieţele de obligaţiuni. Acest lucru înseamnă că pentru Italia vor fi puse la dispoziţie aproximativ 770 de miliarde de euro, pentru a asigura nevoile de finanţare în perioada 2013 – 2016. Cu toate acestea, dubliile persistă. Oare Italia are nevoie de o restructurare a datoriei suverane, care se apropie de 2 000 de miliarde de euro?

Răspunsul poate fi dat de scenariul extrem, al treilea, care constă, printre altele, în ieşirea Greciei din zona euro, situaţie în care dobânzile certificatelor de trezorerie cu scadenţa la zece ani vor depăşi 11-12%. În acest caz, o restructurare a datoriei publice italiene este posibilă. Dar, în această situaţie, trebuie evitate acţiuni dezordonate precum cele efectuate de Grecia în perioada martie – aprilie. Mai degrabă ar fi necesară o prelungire a scandenţelor obligaţiunilor existente.

Prea mare pentru a putea fi salvată şi prea mare pentru a eşua

Ca şi în cazul Spaniei, nimeni nu doreşte să se vorbească de soluţia aplicată pentru Grecia. Totuşi, modificând datele proporţional, despre acest lucru se discută în negocierile cu FMI. Deocamdată, procedura operaţională nu prevede nicio solicitare de asistenţă străină. “Ar fi o situaţie fatală în acest moment. Summitul european de la sfârşitul lunii iunie va fi o ocazie importantă pentru a înţelege direcţia în care se îndreaptă Europa”, explică oficialul italian. Şi, cum era de aşteptat, nu există cifre precise referitoare la amploarea posibilei intervenţii financiare. “Toată lumea ştie că Italia este prea mare pentru a putea fi salvată şi prea mare pentru a eşua. Dar se ştie şi că trebuie depuse toate eforturile posibile pentru evitarea unei situaţii dezastruoase”, declară, pentru Linkiesta, un analist al diviziei Fixed Income, a Credit Suisse.

Instrumentele pentru blocarea posibilei “hemoragii” italiene sunt jumătate europene, jumătate internaţionale. Pe de o parte avem Fondul temporar European de Stabilitate Financiară (FESF), Mecanismul European de Stabilitate (MES) şi Mecanismul European de Stabilitate Financiară (MESF), care, împreună, pot furniza aproape 700 de miliarde de euro. Pe de altă parte există FMI, care, cu ocazia reuniunii din primăvară, exprima disponibilitatea creşterii propriilor fonduri cu aproximativ 335 de miliarde de euro, în contextul crizei europene. În total, se ajunge la aproximativ 1 000 de miliarde de euro.

Astfel, asistenţa financiară destinată Italiei ar putea fi multilaterală şi structurată pe mai multe niveluri. Foarte mult vor conta acţiunile pe care Europa va reuşi să le efectueze în următoarele trei săptămâni. Din punct de vedere economic şi politic, ar putea fi o lovitură de knock-out pentru investitorii de pe pieţele financiare, cu efecte necunoscute. Dar, după cum observă oficialul guvernamental italian, “dacă lucrurile merg în acest sens, nu se pune întrebarea dacă Italia va trebui salvată, ci când”.