Pioz, orașul cel mai îndatorat al țării

Ansamblul clădirilor unite, unele de culoare bej deschis, altele de cărămidă roșie, încadrează, de la distanță, silueta aproape intactă a castelului din secolul al XV-lea. Indicatoarele pentru acces în Pioz (Guadalajara), la vreo 55 de kilometri Nord-Est de Madrid, sunt marcate cu semnale de atenționare: cruce periculoasă, acces spre complexele rezidențiale.

Peste tot apar ansambluri de căsuțe noi construite în timpul furiei boom-ului imobilar. Trascastillo, El Bosque del Henares, Valcastillo, Las Suertes, Montealto, La Arboleda, Los Charquillos, Madrebuena. Unele pe jumătate goale. Deloc diferit de ceea ce se poate vedea în alte multe puncte din Spania. Singurul lucru special este că Pioz este considerată localitatea cea mai îndatorată a țării. Potrivit primarului său, Amelia Rodríguez, de la PP [Partidul Popular], datoria orașului, care are un buget de două milioane de euro, ajunge la nu mai puțin de 16 milioane.

În plin vârtej cotidian al crizei, Pioz este un exemplu la scală mică al eșecului modelului de dezvoltare care a pus stăpânire în ultimele decade pe Spania. O localitate care la mijlocul anilor nouăzeci nu avea nici 1 000 de oameni a investit milioane pentru a se transforma într-un oraș-dormitor de 25 000 de locuitori. Așteptările nu s-au îndeplinit și astăzi Pioz are 3 800 de locuitori și o gaură colosală în finanțe.

Dar să fie arătați ca locuitorii cei mai îndatorați chiar de cea care îi conduce nu le-a prea plăcut oamenilor. Și mulți se întreabă de ce a fost atât de sârguincioasă Amelia Rodríguez în demersul ei de a identifica Pioz cu localitatea care va avea nevoie de 7 058 de ani pentru a-și plăti datoria (ținându-se de planul de plată pentru furnizori), la care s-a referit acum câteva zile secretarul de stat pentru Administrație Publică, Antonio Beteta. Mai ales că Beteta a vorbit de o localitate din Guadalajara, dar a avut grijă să nu dea nume.

Alegeri pentru comunitate

“Nici eu nu am spus că este vorba de această primărie. Doar că ar putea să fie”, lămurește primarul din Pioz, care o primește pe jurnalistă cu o față serioasă, pentru că se declară “sătulă de interviuri” și foarte ocupată. Amelia Rodríguez, de 45 de ani, cu părul scurt foarte negru, este îmbrăcată cu pantaloni închiși la culoare și o bluză roz, și pare foarte conștientă de agitația pe care a provocat-o cu denunțul său.

“Sunt de acord că nu este bine pentru localitate, dar ce să fac, să tac?” Nu pare a fi stilul lui Rodríguez, aflată de mai bine de două decenii în politica municipală, care în iulie 2011, la puțin după ce a obținut postul de primar, a trimis circulare la toate Administrațiile explicând situația disperată a finanțelor locale.

“Aici sunt facturile” spune semnalând o grămadă de dosare albe stivuite pe un raft din biroul său. Datorii de sute de mii de euro pentru furnizori și întreținere, pentru iluminat public, consilere urbanistică, curățenia în școli sau plăți pentru piscina municipală. Pentru aceasta din urmă, potrivit lui Rodríguez, s-au folosit doar 300 000 de euro, iar factura cu dobânzi depășește cu mult un milion.

În fața acestei situații, “în acest an a trebuit să se renunțe la tauri, pentru că trebuia să se aleagă între sărbătoare sau încălzirea în școli iarna” afirmă doamna primar, care insistă că denunțul său nu este politic. “Problema nu este că a guvernat PSOE sau PP. Problema e să ai puțină minte”, adaugă ca o aluzie clară la Emilio Rincón, predecesorul său în această funcție.

Rincón, consilier al Partidului Regionalist din Guadalajara în 1999, a fost primar până la ultimele alegeri din 2011, mai întâi cu o formațiune independentă, apoi cu PSOE, și apără cu pasiune gestiunea sa împotriva “minciunilor” succesoarei sale.

Pentru început, reduce datoria la jumătate. “În planul de ajustări care s-a aprobat în plen s-a vorbit de 5,4 milioane de euro, care ar echivala cu 80% din datorie, adică vreo 8 milioane de euro, nu 16 milioane”.

Fostul primar, care a lucrat în construcții și acum e în șomaj, este unul dintre cei doi consilieri socialiști din Pioz după scindarea partidului și crearea Cetățenilor pentru Schimbare [Ciudadanos por el Cambio (CuC)], care a obținut patru mandate de primar și care a făcut front comun cu el pe această temă. “Doamna primar vobește de facturi, dar nu le arată. De un an cerem să vorbim cu funcționarul care se ocupă de ele și nu am reușit”, povestește la telefon Vladimiro Pastor, purtător de cuvânt al CuC la primărie.

O mare parte din datoria localității provine de la instalația de epurare a apei, care a fost construită după aprobarea planului de urbanism din 2003 și a cărei factură, în jur de 5,5 milioane de euro, a fost pe cale să fie asumată de guvernul regional ce își încheie mandatul. De ce nu s-a făcut pe etape ? Erau momente prielnice pentru construcții.

De la finalul anilor nouăzeci, “se dubla populația la fiecare trei sau patru ani”, spune Pastor. Și Corporația își freca mâinile. “Ne gândeam să construim aproximativ 7 000 de locuințe cu obiectivul de a ajunge la 25 000 de locuitori”, explică Rincón, de 49 de ani, la barul Los Cazadores, al unei rude. “Veneau oameni din Madrid și din Corredor del Henares să cumpere apartamente aici. Puteam să ajungem la cel puțin 10 000 de locuitori”.

Investiții, pentru cine?

Serviciul de Urbanism a cerut un plan de infrastructură: instalație de epurare, canalizare, iluminat. “O investiție de 12 milioane de euro, din care s-au plătit 8 milioane”, asigură Rincón. Au urmat și piscina, centrul cultural, centrul medical, absolut necesare într-un oraș-dormitor de 25 000 de suflete. Dar în vara lui 2007 vântul s-a schimbat brusc.

“Agențiile au oprit lucrările când au văzut că nu vindeau într-o primă fază” își amintește fostul primar, și toate proiectele s-au dezumflat. “Da, dar oamenii au beneficiat de toate acestea. De piscină și de centrul medical, care înainte era un grajd, și de centrul cultural, care are bibliotecă și o scenă foarte frumoase”.

Cel care vorbește, Emilio Varela, proprietarul unei brutării din centru și locuitor al unui astfel de complex rezidențial gol, din Pioz, se declară consternat de polemică. Chiar dacă biblioteca este închisă de luni de zile pentru că bibliotecara e în concediu medical, și minunatul centru medical este deschis doar dimineața.

Pentru urgențe trebuie să te deplasezi în localitatea învecinată Chiloeches. Dar aici avem activitatea centrului cultural Cervantes, care a folosit, spune Varela, ca liant al vieții sociale într-un loc ce a adunat cei mai mulți oameni din afară. Chiar dacă nu sunt cei 25 000 visați, ci o mică fracțiune asupra căreia planează îndoiala.