Alegeți o limbă
Revoluţiile în curs în Europa au un impact enorm asupra vieţii fiecărei persoane. Şi totuşi, numai câţiva observatori le remarcă influenţa. Şi pe bună dreptate : în peisajul nostru revoluţionar nu există nici partide revoluţionare, nici lideri îndârjiţi, nici baricade, nici căderi ale Bastiliei. Nimeni nu vrea să măture puterea Statului sau să o înlocuiască. Aceste revoluţii nu explodează, ele alunecă.
Ele sunt mai ales vizibile prin creşterea presiunii pe care cetăţenii o exercită asupra aparatului de stat, în special atunci când se simt ameninţaţi sau dispreţuiţi. Ei se organizează atunci în mod spontan în afara instituţiilor politice oficiale. Există mii de exemple de astfel de mişcări în Europa, inclusiv în Polonia, cele mai cunoscute fiind cele ecologiste şi feministe.
Ecologiştii au început acţiunea lor în grupuri mici răspândite în afara cercurilor politice, cu mai multe decenii în urmă. În anii '90, au început să formeze alianţe în mai multe ţări europene, şi, mai important, să creeze o reţea globală compusă din asociaţii şi iniţiative de toate felurile.
Mişcările de femei, în avangarda noului
Mişcările de femei şi luptele lor împotriva discriminării, de asemenea, s-au consolidat considerabil. Percepute cu câteva decenii în urmă în Europa şi până foarte recent în Polonia, ca fiind marginale, chiar ridicole, mişcările femeilor au impus noi modele de gândire şi de comportament în viaţa politică şi socială.
În Europa, toate partidele se caracterizează printr-o "structură autocratică şi oligarhică, prin lipsa de democraţie internă şi de libertate, prin pretenţia unei infailibilităţi", scria Hannah Arendt în 1963, în cartea "Eseu asupra revoluţiei" (On revolution, ne-tradusă încă în limba română). Acest sistem nu încurajează participarea cetăţenilor la viaţa publică: ei sunt doar reprezentaţi, iar această reprezentare priveşte interesele sau bunăstarea lor, şi nu acţiunile sau opiniile lor.
Arendt judeca sever democraţia vremii sale, dar privirea ei este valabilă şi asupra democraţiei noastre contemporane, dependentă de moda momentului, supusă aparatelor partizane. Soluţia pe care Arendt o preconiza pentru a introduce mai multă libertate în politică este depăşită, rezultat al tradiţiei pierdută a consiliilor revoluţionare, aceste forumuri de discuţii din care ieşeau cele mai importante decizii. Dar accesul liber la dezbaterea publică, prima condiţie a unei politici în sensul nobil după Arendt, renaşte acum sub o altă formă.
Elitele se formează diferit
Trăim acum o revoluţie a participării în sfera publică şi asistăm la o schimbare revoluţionară în modul în care elitele sunt formate. Această revoluţie nu este nici de stânga, nici de dreapta şi trece dincolo de ideologiile politice tradiţionale, născute în secolul al XIX-lea şi din ce în ce mai inadaptate timpurilor noastre.
Acum, cetăţenii îşi aleg liber angajamentele lor private sau publice, independent de stat. Datorită uşurinţei de comunicare, ei îşi creează reţele şi formează diferite grupuri de presiune. "Chiar şi sportivii au organizaţii puternice. Acelaşi lucru este valabil pentru homosexuali, negustori de arme, şoferi, persoanele cu handicap, părinţii, divorţaţii, ecologiştii, teroriştii, etc.", comenta acum aproape 20 de ani intelectualul german Hans Magnus Enzensberger. Astăzi, acest fenomen s-a intensificat.
Nimeni nu ştie ce vor aduce aceste revoluţii. Vor da naştere la o societate de egoism fără limite şi sursă de violenţă ? Există această ameninţare. Poate că, din contră, vor vindeca democraţia şi partidele ei, formând în acelaşi timp bazele unei politici mai nobile, bazată pe o participare liberă în sfera publică. După cum scria Hannah Arendt, libertatea este posibilă numai între egali.
Angajament
Noi clivaje politice
Lipsa de încredere în instituţii, manipulare a opiniei publice; superficialitate a programelor politice... tot atâtea motive pentru care cetăţenii se dezinteresează de politică. Şi totuşi, spune politologul Michael Zürn în Die Zeit, angajamentul politic este în creştere. Dar este exercitat în afara graniţelor, în ONG-uri, în conferinţe şi în alte summit-uri internaţionale în care aceste organizaţii se exprimă. Astfel, 55% dintre germani cred că organizaţiile internaţionale sunt în măsură să rezolve problemele legate de globalizare, faţă de 11% care atribuie această sarcină statului. Zürn vede o nouă linie înlocuind vechea divizare stânga-dreapta: "Integrare contra demarcaţie". Cei care favorizează deschiderea societăţilor lor spre internaţional împotriva celor care luptă pentru o zidire naţională. Ei se înfruntă atât în dezbaterea asupra imigraţiei în Olanda, cât şi în controversa cu privire la liberalizare sau la protecţia industriei franceze sau la viitorul integrării europene. "Ofensiva cosmopolită se joacă în arena internaţională", ea cunoaşte codurile, ea ştie cum să mobilizeze mass-media şi profită, prin urmare, de un tratament preferenţial. În timp ce "apărarea comunitaristă joacă la nivel naţional" cu mare succes. Pentru Zürn, această separare este cea care slăbeşte întreaga politică: "trebuie, a spus el, ca politicieni şi mass-media să abandoneze în sfârşit mitul atotputerniciei statului-naţiune şi să confrunte cetăţenii cu complexitatea afacerilor internaţionale".
