\

În locul unde Drina ţâşneşte din acest masiv cu toată forţa sa de apă spumoasă şi verde ...se află un pont imens cu curbe armonioase sprijinindu-se pe 11 largi arce”, scria Ivo Andrić.

Câţiva metri mai jos de celebrul pod peste Drina, construit la Vişegrad [în secolul al XVI-lea] la porunca lui Mehmed Paša Sokolović, un oraş nou este pe cale să apară, şi el tot din piatră. Celebrul regizor Emir Kusturica, încununat cu gloria de dublu laureat la Festivalul din Cannes şi încurajat de politicienii regiunii de unde îşi conduce războiul său personal împotriva globalizării, este pe cale să construiască Andrićgrad [oraşul lui Andrić] pe malurile Drinei, în omagiu scriitorului Ivo Andrić, premiul Nobel iugoslav pentru Literatură (1961).

De origine croat din Bosnia, autorul cărţii "Podul peste Drina", a trăit mult timp la Belgrad şi a optat în operele sale majore pentru limba sârbă. Din păcate, acest oraş ameninţă să reînvie certuri vechi de mai multe decenii asupra apartenenţei lui Andrić şi să stârnească şi mai mult freamăt privind trecutul întunecat al regiunii.

Şantierul a fost început anul trecut, în 28 iunie, ziua sărbătorii Vidovdan, care comemorează bătălia prinţului sârb Lazăr împotriva turcilor în 1389, la Kosovo Polje (Câmpia mierlelor). Probabil că Andrić se răsuceşte în mormânt în timp ce regizorul celebru îl zideşte în noul oraş pe care îl construieşte în periferia Vişegradului. Cincizeci de clădiri vor băga Republica Srpska pe harta Nobel a lumii, întru desfătarea primului său ministru, Milorad Dodik şi a generoşilor finanţatori.

Manipularea valorilor

Andrićgrad "va răspândi spiritul Republicii Srpska, pe care opera literară a lui Andrić o anticipase", asigură Kusturica. Aşa, deci se pare că Andrić anunţase Republica Srpska! Andrić, garant al Republicii Srpska!

Proiectul Andrićgrad este conceput pentru a fi un loc de întâlnire între Bizanţ, Renaştere şi civilizaţia otomană. Cu toate acestea, potrivit Ljiljanei Ševo, istoric de artă şi membru al comisiei de stat pentru protecţia patrimoniului cultural şi istoric din Bosnia şi Herţegovina, proiectul este doar rezultatul unei întâlniri nefericite între o imaginaţie săracă şi o cunoaştere deficitară a trecutului. Consecinţa este inevitabil o manipulare a valorilor culturale şi istorice.

Bosniacii percep Andrićgrad drept "faza terminală a genocidului comis la Vişegrad [în 1992]". Sârbii se aventurează într-un fel de hegemonism literar şi urbanistic.

Dar, când Kusta şi-a pus în minte un proiect, el trebuie să-l realizeze. Cine ar putea spune "Nu" marelui patriot sârb apărător al Kosovo-ului? Fostul guvern al lui Vojislav Koštunica i-a făcut un cadou un teren idilic şi a finanţat dezvoltarea oraşului Drvengrad – "Oraşul din lemn", un sat creat de regizor pentru filmul său "Viaţa este un miracol" – pe care Kusturica se zice că îl va lăsa moştenire nepotului său, Janko, "astfel încât să poată fi crescut într-un mediu îndepărtat de regulile zbuciumate ale lumii capitaliste".

Dar Kusturica s-a izbit de oameni şi mai încăpăţânaţi decât el. Sârbii din Herţegovina au refuzat să-i dea "piatra autentică" pe care acesta intenţiona să o integreze în clădirile din Andrićgrad. El decisese să demoleze mai multe clădiri vechi din regiunea Trebinje pentru a obţine piatră de construcţie. După ce a demolat nişte case şi grajduri părăsite, Kusturica s-a apucat să dărâme ruinele unei cetăţi austro-ungare, Petrinja.

Dar aici herţegovenii au dat cu pumnul în masă. Ei au uitat, ingraţii, că Kusturica le promisesă să creeze Centrul balcanic al cinematografiei! Adică un fel de Hollywood în Trebinje. Enervat de obrăznicia neaşteptată a compatrioţilor săi, Kusturica a renunţat la proiectul său, după o polemică exacerbată. El a aruncat totuşi o anatemă asupra herţegovenilor: "Îi las să continue să se bucure de simbolul austro-ungar al războiului şi al uciderii a două milioane de sârbi".

Un Andrićgrad mai frumos şi mai vechi

Dezamăgit de lupta dintre ei pentru o cetate oarecare, care nici nu apare pe lista monumentelor istorice, Kusturica i-a acuzat deci de "a dori să păstreze simbolul ocupaţiei". Ocupaţia? Dar ocupaţia este una dintre puţinele constante în aceste părţi ale lumii. Dacă urmăm ideile realizatorului pătimaş, ar trebui să demolăm şi cetatea Kalemegdan, din Belgrad, Ćele kula la Niş [Turnul de cranii ridicat de otomani după o revoltă a sârbilor în 1804], Baš-čaršija [cartier din vechiul Sarajevo], sau fabrica de bere austro-ungară din Sarajevo. Poate chiar şi catedrala din Zagreb?

Toate acestea îmi amintesc de "cel mai mare urbanist" al spaţiului ex-iugoslav din timpul războiului, fostul primar al oraşului Trebinje, Božidar Vučurević, care promitea, în timpul bombardamentelor din Dubrovnik, [în 1991], că va construi "un Dubrovnik şi mai frumos şi mai vechi". Se pare că Emir Kusturica îşi dă silinţa să construiască "un Andrićgrad mai frumos şi mai vechi" din pietrele unei cetăţi vechi de 130 de ani. Bravo! I-aş propune lui Kusturica, atât de grijuliu cu privire la multiculturalismul noului său totem, să introducă în Andrićgrad câteva pietre din Kalemegdan. Andrić a iubit Belgrad. Kalemegdan conţine amintirile otomanilor şi ale austro-ungarilor.