Bursa din Atena, în 7 aprilie 2010

Speculatorii pun în pericol redresarea Atenei

Mişcările speculative din ultimele zile pun în pericol capacitatea Greciei de a-şi redresa finanţele publice. Subminând încrederea creditorilor, speculatorii îngreunează punerea în aplicare a planul de salvare aprobat la sfârşitul lunii martie de către ţările din zona euro şi pun din nou Atena sub presiune.

Publicat pe 9 aprilie 2010 la 14:49
Bursa din Atena, în 7 aprilie 2010

"Pieţele speculează din nou pariind pe falimentul Greciei" denunţă Eleftherotypia : "ca rezultat, bursa de valori este în panică. Ratele de obligaţiuni ale ţării au depăşit 7% pe 8 aprilie, în timp ce Germania împrumută la 3%. Majoritatea burselor europene de valori au încheiat în descreştere şi previziunile nu sunt senine. Numai declaraţiile liniştitoare ale lui Jean-Claude Trichet, preşedintele Băncii Centrale Europene, au permis să se evite catastrofa". Pentru cotidianul grecesc este o "Joia Neagră" (24 oct 1929, prima zi a prăbuşirii bursei care a condus la marea depresiune N.T.), care "riscă să continue", deoarece "speculatorii "joacă" încă pe datoria grecească, lansând zvonuri despre lipsa de structură a planului de ajutor UE pentru Grecia" aprobat la sfârşitul lunii martie de membrii zonei euro.

[Pentru](http://www.ilsole24ore.com/art/SoleOnLine4/Mondo/2010/04/Atene-Ue-vittime-se-stesse.shtml?uuid=07cd4902-43a2-11df-beb3-b277d7659aaf&DocRulesView=Libero  ) Il Sole 24 Ore, slăbiciunile acestui plan se află în "opacitatea privind punerea lui în aplicare" şi "lipsa de sancţiuni împotriva speculatorilor". De fapt, subliniază cotidianul economic italian, mişcările speculative au reapărut deoarece "după referirea timp de luni de zile la măsuri extraordinare pentru a le limita", nimic nu a fost făcut.

Deşi opac şi brut, "Grecia ar trebui să fie silită să recurgă la acest plan, în ciuda afirmaţiei contrare a guvernului, deoarece situaţia economică rămâne îngrijorătoare", a spus Eleftherotypia. Prezenţa a două echipe FMI la Atena relansează de asemenea posibilitatea unui recurs la instituţia americană, ceea ce "nu linişteşte opinia publică grecească", spune cotidianul. Întocmai, observăFinancial Times, "guvernului grec îi este greu să convingă opinia publică de gravitatea problemelor ţării şi de ajustările interne care sunt necesare. În consecinţă, Grecia nu poate oferi suficiente garanţii creditorilor săi, ceea ce accentuează reticenţa obligatarilor externi, precum Germania".

Pentru cotidianul economic britanic, "problema principală în acest caz complex poate fi rezumată astfel : soluţia la problemele Greciei este subminată de incapacitatea actorilor principali de a da dovadă în mod credibil de un nivel ridicat de coordonare şi încredere. Este un eşec de coordonare clasic în teoria jocurilor: cel care acţionează primul va fi penalizat". De unde paralizia, de care speculatorii profită.

Newsletter în limba română

În timp ce Die Presse evocă efectul de domino pe care criza grecească l-ar putea avea nu numai în Balcani, unde băncile şi investitorii greci sunt larg implantaţi şi reprezintă un important factor de creştere economică, dar şi asupra aderării României şi Bulgariei la zona euro, Süddeutsche Zeitung vorbeşte despre posibilele consecinţe pozitive ale crizei pentru Germania: sprijinul Greciei ar costa desigur Berlinului 5.4 miliarde de euro anul acesta, dar odată situaţia stabilizată, ţara ar trebui să-şi ramburseze datoriile la o dobândă de aproximativ 2%, ceea ce ar reprezenta un profit de peste 200 de milioane de euro pentru Germania.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect