Preşedintele François Hollande la Palatul Elysée, 26 iunie, 2012.

Întotdeauna vom avea Parisul

Dificultăţile economice prin care au trecut Grecia, Spania şi Italia, precum şi complexitatea aparatului politic decizional al Germaniei, au fost multă vreme în centrul atenţiei. Dar viitorul UE mai depinde în mod vital şi de o altă ţară, care ar putea relansa dezbaterea despre Europa: Franţa lui François Hollande.

Publicat pe 6 iulie 2012 la 14:41
Preşedintele François Hollande la Palatul Elysée, 26 iunie, 2012.

Intensitatea crizei datoriei publice şi instabiliatea care a afectat euro în ultimele luni au plasat Spania şi Italia în centrul atenţiei. În urma intervenţiilor din Grecia, Portugalia şi Irlanda, întrebarea care se afla pe buzele tuturor este de a şti cât de mult vor rezista în faţa presiunii guvernele lui Mariano Rajoy şi Mario Monti, şi ce se va întâmpla dacă, în cele din urmă, Spania şi/sau Italia vor fi obligate să facă apel la o intervenţie totală.

Urgenţa şi dificultatea salvării Spaniei şi Italiei au contribuit la sublinierea importanţei Germaniei şi au evidenţiat-o încă o dată pe Angela Merkel în rolul persoanei care are puterea de a descâlci nodul complex al Europei.

La fel precum criza i-a obligat pe cetăţeni să înveţe bazele economiei pentru a putea să înţeleagă şi să estimeze ceea ce se întâmplă şi soluţiile care sunt adoptate, poziţia dominantă a Germaniei în această criză ne-a forţat să pătrundem în profunzimile sistemului său politic şi economic, şi a opiniei publice germane.

Astfel, criza europeană ne-a incitat să fim atenţi la alegerile regionale germane, la verdictele Curţii Constituţionale, la procesul ratificării parlamentare a tratatelor europene, la punctele forte sau slăbiciunile partenerilor liberali sau bavarezi din alianţa guvernamentală a CDU, la declaraţiile preşedintelui Băncii Centrale Germane şi la reglajele de fineţe vizând euro-obligaţiunile pe care le poate face opoziţia social-democrată dacă ajunge la guvernare.

Newsletter în limba română

Uniunea politică, din nou pe masă

După cum am învăţat, Germania are un sistem politic extrem de complex, în care o mare parte a puterii este împărţită între numeroase instituţii bine consolidate şi independente, care limitează foarte strict posibilităţile de acţiune ale Angelei Merkel.

Între timp, în Franţa, situaţia este exact opusă. Puterea uriaşă pe care Constituţia celei de-a Cincea Republici o concentrează în mâinile preşedintelui, combinată cu hiperactivitatea compulsivă a lui Sarkozy, face ca atenţia să fie focalizată pe rolul preşedintelui şi simplifică mult analizele.

Şi totuşi, după cum a început să se întrevadă în timpul campaniei electorale, dincolo de ecranul oferit de Sarkozy – care părea că o susţine întotdeauna pe Merkel – clocoteşte o Franţă foarte complexă, tulburată de o serie de probleme existenţiale: îndoieli referitoare la identitatea naţională, îndoieli legate de modelul economic, dubii asupra integrării europene şi ezitări în ceea ce priveşte mondializarea.

Aceste îndoieli au limitat în mod considerabil marja de manevră a partidelor franceze de centru-dreapta, obligându-le să preia doctrina dreptei naţionaliste şi xenofobe reprezentată de Frontul Naţional condus de Marine Le Pen.

Aceleaşi îndoieli au stânjenit de asemenea – considerabil – forţele politice de centru-stânga, obligându-le să colaboreze cu o stângă total refractară mondializării şi care se simte din ce în ce mai îndepărtată de integrarea europeană. Aceasta este percepută ca fiind o mondializare în blană de oaie care doreşte să distrugă statul bunăstare şi intervenţionist specific Franţei.

În mod surprinzător, deşi părea că referendumul din 2005 asupra Constituţiei a pus-o la pământ, uniunea politică a stângii franceze s-a refăcut în mod spectaculos. Hollande este pus acum în faţa încercărilor de pe o poziţie care nu este de invidiat.

O Europă mai eficientă

Pe de o parte, aproape doi din trei alegători care l-au trimis la Palatul Elysée, au votat împotriva Constituţiei europene în 2005. Mai mult decât atât, dificultăţile cu care este confruntat bugetul de stat al Franţei, subliniate săptămâna aceasta de către Curtea de Conturi, fac să coincindă în mod inevitabil discuţiile despre următoarea etapă a unei uniuni politice şi economice cu o serie de măsuri vizând reducerile bugetare care se vor izbi de un zid de contestări politice şi sociale.

În măsura în care opinia publică franceză va asocia paşii făcuţi pentru integrarea europeană cu o nouă limitare a gradului de autonomie a statului pentru a aplica politici de stânga, şi va interpreta uniunea politică precum o nouă încorsetare a modelului său social, va reacţiona puternic la ceea ce vede ca fiind nu o uniune politică, ci o transpunere în Constituţia franceză a modelului economic german şi a măsurilor de austeritate din Europa.

După cum s-a întâmplat şi în anii 1990, atunci când se făceau pregătiri pentru o uniune economică şi monetară, şi în decursul deceniului trecut, când a fost dezbătută Constituţia europeană, stânga va trebui să decidă cât de mult va contribui uniunea politică şi economică cu Germania la reînvigorarea modelului său economic şi social sau, invers, la accentuarea declinului său până la un punct ireversibil.

Ca atare, provocarea lui Hollande este să facă o Europă mai eficientă, ceea ce necesită mai multă integrare şi implicit un transfer de suveranitate, dar care în schimb va respecta, nu va reprima, diversitatea modelelor economice şi sociale. Nu-i va fi uşor, pentru că Franţa de azi este mult mai slabă decât Germania.

Economie

Franţa porneşte pe o cale diferită

Preşedintele Franţei, François Hollande, contestă dogma conform căreia responsabilitatea fiscală trebuie să implice reduceri bugetare mai degrabă decât majorări de taxe, scrie The Irish Times, aprobând noua abordare franceză:

Sloganul dur conform căruia nu există nicio alternativă la austeritate a cedat locul consensului aprobat la nivel general că măsurile de austeritate vor bloca creşterea economică, conturându-se o modalitate mai flexibilă pentru situaţia celor profund îndatoraţi.

Noul guvern din Franţa încearcă să echilibreze bilanţurile bugetare anul acesta prin colectarea a două miliarde de euro din taxe suplimentare, fiind vizate în special familiile bogate şi marile companii. Noile măsuri fiscale includ:

.. coborârea pragului de la care o persoană este considerată bogată şi introducerea unui impozit suplimentar pentru cei care au venituri nete de peste trei milioane de euro; înăsprirea taxelor de moştenire; impozite mai mari aplicate băncilor, companiilor petroliere şi dividendelor; majorarea contribuţiilor sociale pentru angajatori şi dublarea taxelor pe tranzacţii financiare până la nivelul de 0,2%. În toamnă, François Hollande va lansa programul de reforme pe termen lung, inclusiv o taxă de 75% pe veniturile care depăşesc un milion de euro. Hollande a introdus taxe noi pe casele de vacanţă nelocuite – există 200.000 de proprietari doar în Marea Britanie – spre nemulţumirea autorităţilor britanice.

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect