Este timpul ca preşedintele UE să fie ales

De ce europenii îi cunosc mai bine pe Obama şi Romney decât pe Barroso sau Van Rompuy? Pentru că ei nu îi pot alege pe liderii UE. Cea mai bună metodă pentru a remedia “deficitul democratic” european este să fie aleşi, prin sufragiu universal, consideră jurnalistul suedez Martin Ǻdahl.

Publicat pe 11 iulie 2012 la 14:46

În toiul crizei euro, am întâlnit un înalt funcţionar al Comisiei Europene. El mi-a descris situaţia sa profesională în felul următor: în urma alegerii lui François Hollande la preşedinţia franceză, Comisia regăsise în sfârşit un pic de putere.

Anterior, "Merkozy", duo-ul format de cancelarul german Angela Merkel şi de preşedintele francez Nicolas Sarkozy, punea, sistematic, restul sistemului european în faţa faptului săvârşit. Dar, odată cu venirea lui François Hollande, Germania şi Franţa s-au cam certat, iar Comisia a ajuns pe postul de mediator. Iată cum este guvernată una dintre primele trei cele mai mari economii din lume într-o perioadă de criză acută.

Şi această situaţie numită diplomatic "deficitul democratic" - faptul că noi, cetăţenii europeni, nu-i alegem pe cei care conduc Uniunea Europeană, ca şi faptul că cei din urmă nu sunt obligaţi să ne dea socoteli - este acum atât de flagrantă încât a devenit jenant.

Ţările mari - în practică, două ţări - sunt la cârmă. Deciziile sunt luate în spatele uşilor închise. Politicienii aleşi pentru funcţiile naţionale sunt cei care-i guvernează pe toţi europenii. Niciunul dintre ei nu a fost vreodată investit cu un mandat pentru a vorbi în numele Europei.

Newsletter în limba română

O necesitate politică

Iată de ce, ceea ce nu era până acum decât o idee himerică este acum pe cale să devină o revendicare populară şi o necesitate politică: Europa trebuie să fie împuternicită să-şi aleagă liderul prin sufragiu universal direct. Funcţia primordială a unei democraţii este fără îndoială aceea de a putea concedia, prin urnele de vot, un conducător care nu mai este dorit, şi de a alege un altul în locul său.

Alegătorii nu ştiu cum să o facă. Cetăţenii Uniunii ştiu mult mai multe despre Romney, Obama, Clinton şi McCain decât despre Barroso şi Van Rompuy. Suntem mai pasionaţi de campaniile care au loc în Statele Unite, unde totuşi nu votăm, decât de campaniile europene (ele nu există).

Se aude adeseori că ar trebui să se dea mai multă putere Parlamentului European. Dar acesta nu are legitimitate, nu este decât un obiect de descărcare a nervilor alegătorilor între două alegeri. Nu există într-adevăr nicio adevărată alternativă în sânul Parlamentului European. Grupurile parlamentare nu conduc campanii electorale comune şi nu au programe sau linii politice clar identificabile.

O altă propunere este de a fuziona "adevăratele" parlamente, adică parlamentele naţionale, şi de a organiza comisii ale afacerilor europene permanente, ale căror membri s-ar întâlni la Bruxelles. Acest lucru ar consolida legitimitatea, dar nu ar rezolva problema de bază: cum poate cetăţeanul să voteze ca să schimbe politica UE?

Acesta este motivul pentru care trebuie să ne putem alege direct liderii noştri. Numai atunci se vor putea cristaliza ideile din întreaga Europă în jurul candidaţilor şi programului acestora. Am alege de preferinţă preşedintele Consiliului, printr-un scrutin de două tururi, în care primul şi al doilea s-ar înfrunta în turul al doilea pentru a obţine o majoritate.

De unde vine presiunea

Curentele politice europene ar fi obligate atunci să se unească în spatele unor candidaţi. Cel care ar fi ales şi ar sta alături de Angela Merkel şi de François Hollande ar avea în spate vocile a sute de milioane de europeni. Oricare ar fi sarcinile oficiale ale acestui lider, el sau ea ar fi îndreptăţit(ă) să vorbească în numele Europei.

O idee greşită adeseori auzită este că o astfel de situaţie înseamnă a introduce mai mult federalism şi de a instaura Statele Unite ale Europei. Ori, cel care ar avea încrederea poporului european ar putea de asemenea avea ca mandat de a reduce puterea Uniunii şi de a înapoia ţărilor membre o parte din puterile decizionale. Scopul reformei nu este de a determina ceea ce trebuie sau ceea ce poate fi decis la nivel european, ci cum trebuie luate aceste decizii.

O altă greşeală este de a spune că germanii, francezii sau italienii ar câştiga toate alegerile. Marile naţiuni suscită şi ele - din păcate - antipatie şi rivalităţi. Candidaţii micilor ţări inofensive ar putea deci la fel de bine să fie avantajaţi. Iar cetăţenii din ţările mari şi-ar putea acorda încrederea unor persoane cosmopolite atipice, precum fostul ministru german de Externe, ecologistul Joschka Fischer, pentru a avea atât grijă de Brålanda [oraş mic din sudul Suediei] cât şi de Berlin.

Şi ar fi preferabil ca această idee să nu fie zămislită în Europa "de Sus", în urma unor noi negocieri interminabile la Bruxelles sau în mintea liderilor de vârf - cum ar fi cei zece miniştri de externe care tocmai au lansat ideea unor alegeri prezidenţiale europene în cadrul proiectului lor de a crea un nucleu de super-state. Presiunea în favoarea unui scrutin european direct trebuie să vină de la Europa "de Jos".

Tags

Are you a news organisation, a business, an association or a foundation? Check out our bespoke editorial and translation services.

Susţineţi jurnalismul european independent

Democraţia europeană are nevoie de publicaţii independente. Voxeurop are nevoie de dumneavoastră. Alăturaţi-vă comunităţii noastre!

Pe același subiect