Klaus Walther, purtătorul de cuvânt al companiei Lufthansa este un adept al tehnologiei. Confruntat fiind cu vidul din spaţiul aerian european, acesta deplânge lipsa de intuiţie şi de bun-simţ, trăgând un semnal de alarmă. Tot ceea ce doreşte Walther este să zboare. Şi totuşi, revoltarea lui împotriva interzicerii circulaţiei avioanelor este un prilej al criticii tehnologiei în zorii epocii numerice, şi un capitol din istoria unei societăţi moderne care se leapădă singură de puterea decizională, creând în schimb modele de acţiune.

Este evident faptul că fiecare companie aeriană îşi apără propriile interese. Până acum, Klaus Walther nu avea reputaţia unui om dispus să sacrifice securitatea de dragul profitului. Chiar şi cei care nu doresc să călătorească cu avionul zilele acestea ar trebui să înţeleagă faptul că norul invizibil care paralizează traficul aerian nu este compus din cenuşă şi praf, ci dintr-o sumă de date. Evenimentele provocate astăzi de o erupţie vulcanică pot fi declanşate mâine de către diverse tipuri de explozii, atât geologice cât şi economice sau sociale. La ora actuală, simularea pe calculator blochează traficul aerian, provocând pierderi de sute de milioane de euro pe zi. La ce să ne asteptăm mâine? Ce beneficiu ne aduce acest sistem pe moment? Şi care este preţul pe care trebuie să il plătim?

Pericolul unei noi forme de autoritate

Deciziile în cascadă care au condus la neutralizarea traficului aerian pe continentul european, au fost luate fără nici o bază empirică, fără calcule şi fără compararea datelor. Rezultatele simulării, pe care le-au luat toţi drept postulat, provin de la Met Office, biroul meteorologic britanic. Prudenţa manifestată de către autorităţi este de înţeles. Nimeni nu ar vrea să fie responsabil de un accident. Nu este vorba de a contesta din principiu pertinenţa simulărilor, ci ideea că ele au fost considerate drept fapte, şi că deciziile luate în aceste condiţii nu îngăduie nici o margine experientei, intuiţiei, pe scurt bunului-simţ.

Sunt oare şi regiuni fără nori? Putem efectua zboruri de încercare pentru a localiza extinderea cenuşei? Acest lucru nu a fost posibil: o singură simulare a fost suficientă pentru a schimba destinul a milioane de oameni şi pentru a paraliza Europa. Această situaţie este indusă de faptul că simularea produce proprii săi algoritmi sociali. Iar marginea de apreciere a acestora, care ar fi trebuit să revină autorităţilor competente, este aproape inexistentă. Este vorba de oameni, dar aceştia trebuie să acţioneze ca nişte algoritmi, datorită unei acumulări de parametri declanşaţi de criza financiară.

Astăzi avionul tău este la pământ, mâine va fi rândul carierei

Dintr-o dată, cu toţii au devenit spectatori: pasagerii, piloţii, serviciile meteorologice, autorităţile. Acest "human response", reacţia omului în faţa maşinii, nu mai este posibil. Cu cât gradul de complexitate al calculelor previzionale este mai mare, cu atât dispare noţiunea de "destin". Iar acolo unde nu mai există destin, totul intră sub cupola responsabilităţii juridice. Caci simularea este litera de lege în caz de catastrofe. Conform matematicianului american Steve Strogatz, calculatoarele produc nişte rezultate pe care nici matematicienii cei mai străluciţi nu sunt capabili să le verifice. El adaugă faptul că această situaţie conduce la o nouă formă de autoritarism: informaţia ştiinţifică devine un "sport al spectatorilor"; nu putem decât să o aplaudăm sau să o huiduim, dar nu mai putem să o înţelegem, pentru că nu mai suntem capabili să urmărim sistemul logic care a condus calculatorul la aceste rezultate.

Simularea devine previziune. Într-o epocă a conexiunii sociale numerice, se fac previziuni similare şi despre oameni. Instanţa care decide încarcerarea minorilor în Florida a anunţat recent că va publica pronosticuri referitoare la tinerii deveniţi delicvenţi pe baza unui program de analiză conceput de catre IBM. Acelaşi sistem de "predictive analysis" (analiză previzională) este folosit şi de către justiţia britanică.

Dacă putem prevedea cu certitudine ştiinţifică securitatea deplasării avioanelor, dar şi mobilitatea socială, competenţele intelectuale, sănătatea, câţiva parametrii sunt suficienţi instanţelor care controlează viaţa pentru a interveni. Astăzi sunteţi privaţi de zborul cu avionul, mâine poate că veţi fi privat de cariera profesională. Numai persoanele în vârstă pot crede că nostalgia unei ere pre-industriale se ascunde în spatele scepticismului față de această nouă formă de autoritate. Este vorba mai degrabă de a instaura niște forme de recurs împotriva lumii calculatoarelor, și a stabili ca principiu al societății moderne dreptul de veto, care poate fi bazat exclusiv pe empirism și intuiție. Dacă nu facem acest lucru, în curând nimic nu va mai zbura.