În iunie 1985 la Schengen, Franţa, Germania, Belgia, Olanda şi Luxemburg au semnat un acord prevăzând eliminarea treptată a controalelor la frontierele lor comune şi introducerea liberei circulaţii a persoanelor, resortisanţii semnatarilor dar, de asemenea, ai altor ţări din UE şi din afara Uniunii. Dispoziţiile acestea au intrat în vigoare în martie 1995.

La vremea aceea, ne simţeam ca cetăţeni de categoria a doua, şi acest sentiment a durat chiar şi până după aderarea Poloniei la UE în 2004. Eram verificaţi la frontiere, în timp ce toţi ceilalţi, europeni mai buni decât noi, nu trebuiau niciodată să-şi prezinte paşaportul. Noi stăteam la coadă, în timp ce ei îşi continuau drumul, bucurându-se de călătorii uşoare şi fără pierderi de timp, de economiile substanţiale care rezultau şi de posturi de control al imigraţiei rezervate pentru frontierele externe ale Uniunii.

Schengen, un dulce cântec de sirene

Astăzi, facem parte dintre aceşti privilegiaţi. După intrarea Poloniei în spaţiul Schengen, în 2007, polonezii trăind în Vestul Varşoviei au delăsat aeroportul Frederic Chopin din capitală. Să ajungi cu maşina la un aeroport din Berlin ia într-adevăr mai puţin timp, şi în curând, vom putea ajunge la Varşovia cu avionul de la Berlin mai curând decât de la Poznan şi Szczecin.

A trebuit să vină Schengen pentru a apropia oraşele înfrăţite Cieszyn, din Polonia, şi Tesin, în Republica Cehă. Schengen a reînviat Pomerania, letargică înainte, aglomeraţiile germano-poloneze Goerlitz-Zgorzelec şi Slubice-Frankfurt. Iată în sfârşit Europa la care am visat, spun polonezii. Desigur, rapoartele poliţiei germane au constatat o creştere a furturilor de maşini în regiunile de lângă graniţa poloneză, dar şi aşa, oamenii sunt mulţumiţi : germanii vând mai mult, şi schimburile transfrontaliere sunt în plină expansiune.

Cu toate acestea, Schengen este mai puţin roz văzut de la graniţa estică a Poloniei. Înainte de Schengen, regiunea ducea un negoţ înfloritor cu ucrainenii şi bieloruşii. Astăzi, această epocă de aur este terminată, iar Eldorado-ul se rezumă adeseori doar la un loc de muncă permiţând o viaţă decentă, de multe ori singurul gen de loc de muncă disponibil în această regiune, printre cele mai sărace din UE.

Oponenţii extinderii spaţiului Schengen se temeau de un aflux de imigranţi din Est, o creştere a criminalităţii şi ţigani cerşind pretutindeni pe străzi. Temeri vădit nefondate.

Şi totuşi, UE se confruntă cu probleme de imigraţie, legală şi ilegală. Zilnic sau aproape zilnic, cotidianele greceşti (dar şi spaniole, italiene şi franceze) publică reportaje despre toţi cei care nu vor ajunge niciodată pe pământul făgăduinţei. Şi despre cei care sunt arestaţi la frontierele UE, adeseori datorită celor mai recente tehnologii, precum detectorul de bătăi ale inimii.

Spaţiul Schengen este un magnet atât de puternic încât unii sunt capabili de orice: pasagerii unui camion-cisternă maghiar au fost descoperiţi ascunşi în pudră de cacao pentru fabricarea de ciocolată, iar un clandestin afgan aproape a murit de frig ascuns printre portocale într-un camion frigorific.

Dar şi un bilet pentru rai

Parlamentul European a adoptat o directivă stabilind norme comune întregii UE pentru expulzarea imigranţilor fără acte. Fiecare ţară trebuie să facă o alegere : expulzare sau regularizare. Statele situate la frontierele spaţiului Schengen, cum ar fi Polonia, sunt nevoite să oprească migranţii şi să-i trimită în ţara prin care au intrat în zonă. Vamele mobile şi patrulele de poliţie pot opri şi controla oricine oriunde şi la orice oră din zi sau din noapte. Vameşii polonezi pot urmări delincvenţii pe partea germană a frontierei, şi invers. Infractorii nu mai sunt în siguranţă în spatele frontierelor. Convenţia Schengen armonizează cooperarea poliţienească, politica în materie de trafic de droguri şi de arme precum şi cooperarea guvernamentală şi judiciară în materie de drept de azil şi de extrădare.

În est, o viză Schengen este ca un bilet pentru rai (chiar dacă Schengen este considerat, de asemenea, şi un nou Zid al Berlinului, construit de data aceasta de către o Europă democratică). Un bilet greu de obţinut : cine intră trebuie să justifice scopul vizitei, să arate că are suficienţi bani, un bilet de întoarcere, etc. Toate aceste informaţii sunt verificate de consulate, conectate prin celebrul Sistem de Informaţii Schengen (SIS).Procedura poate dura câteva zile.

Sub atacul imigranţilor, Schengen opune rezistenţă

Asediat de mafie, sistemul său de înregistrare piratat de hackeri, consulatul din Lviv este serviciul consular cel mai solicitat din Europa. Din cauza procedurilor de verificare mai complexe, numărul de vize eliberate de consulatele poloneze a fost totuşi înjumătăţit de la intrarea Poloniei în Schengen. Cu toate acestea, cu numai 1% din cererile de viză respinse, Polonia dă dovadă de o relativă liberalitate – în comparaţie cu Franţa, cunoscută pentru regimul ei de vize foarte restrictiv. Acum că a aderat la zona Schengen, Polonia nu mai este ţară de destinaţie, ci numai un punct de tranzit către ţările mai bogate: Germania, Franţa, Elveţia.

În opulenta Elveţie, intrată în spaţiul Schengen la sfârşitul anului 2008, beneficiile tratatului sunt oarecum umbrite de un aflux masiv de romi din România şi Bulgaria, şi de albanezi din Serbia şi Macedonia. Dintr-o dată, la fiecare colţ de stradă, pe fiecare pod, în toate tramvaiele şi autobuzele de la Geneva, au apărut cerşetori, şi cu ei mai mult gunoi, murdărie, şi impresia unui deteriorări a securităţii. Populiştii elveţieni anti-Schengen doreau să interzică cerşitul şi să alunge romii, dar şi prostituatele slave cu picioare lungi. Ţiganii au mers la tribunal şi au câştigat. Schengen a câştigat.