Europa nu suferă de maladia Parkinson. Europa este o victimă a Legii lui Parkinson. În prezent, orice companie, orice organizaţie care are mai mult de 200 de angajaţi nu mai are nevoie de venituri, de profit sau de clienţi. Contează doar birocraţia şi procedurile interne, care îi ţin pe angajaţi ocupaţi.

Dar acest lucru este valabil atât pentru companii, cât şi pentru Uniunea Europeană, mai bine spus pentru “mumia europeană”, aşa cum o numesc unii experţi.

Sisteme de funcţionare perimate

Uniunea Europeană lucrează din ce în ce mai puţin în favoarea creşterii economice şi a propriilor cetăţeni, dar, din ce în ce mai mult, pentru ea însăşi şi pentru funcţionarii săi. Procedurile şi reglementările europene sunt din ce în ce mai puţin utile şi, în loc să faciliteze activităţile economice, le blochează.

Uniunea Europeană este din ce în ce mai puţin competitivă pe plan global. Statele membre nu mai au mijloacele de finanţare a armatei de funcţionari şi de susţinere a cheltuielilor publice, iar, în acest context, se îndatorează la infinit fie în interior (Belgia, Germania, Olanda, Franţa), fie în exterior (Irlanda, Portugalia, Spania, Italia, Grecia).

Dat fiind că fostele sisteme de funcţionare au devenit perimate, Uniunea Europeană nu mai este capabilă să stimuleze creşterea economică. Reformele propuse în sensul aprofundării integrării politice, mutualizării datoriilor şi politicilor de creştere economică cu preţul exploziei deficitelor nu fac decât să conducă la creşterea armatei de funcţionari şi să genereze noi reglementări, blocând şi mai mult activitatea companiilor.

Nimeni nu doreşte să îşi amintească de istoria recentă, când liberalizarea economiei poloneze, în 1989, a declanşat un spirit concurenţial fără egal. Acum, Europa înclină spre socialism, spre monopolul statului, spre locuri de muncă create artificial, în special în sectorul public şi în companiile de stat, spre raţionalizarea tuturor domeniilor.

Exemplul Comitetului Economic şi Social European

Să oferim un exemplu concret, pe care eu îl cunosc bine. Este vorba de funcţionarea Comitetului Economic şi Social European (din care autorul articolului a făcut parte în perioada 2004-2010), unul dintre organismele UE având rolul de a exprima poziţia societăţii civile asupra legislaţiei europene. Cum se manifestă în realitate vocea societăţii civile?

Consilierii din acest organism sunt desemnaţi de organizaţii nonguvernamentale, de sindicate şi patronate. Candidaturile lor sunt aprobate apoi de guverne şi de Consiliul Uniunii Europene. Majoritatea membrilor Comitetului sunt funcţionari provenind din instituţii reprezentative ale partenerilor sociali. Astfel, în grupul patronatelor este greu să găseşti un adevărat antreprenor, în grupul sindicatelor găseşti greu un muncitor demn de acest nume, iar în grupul ONG-urilor abia dacă există un activist social veritabil. Campionii longevităţii ocupă aceste posturi zeci de ani. Cel mai vârstnic dintre membri are 89 de ani.

De curând, grupul reprezentanţilor patronatelor a practicat votul prin aclamare. Întrebat dacă este om de afaceri, unul dintre reprezentanţi a răspuns că nu, dar că simte că are un spirit întreprinzător! Un răspuns similar a oferit şi un reprezentant sindical; întrebat în legătură cu profilul său profesional, a spus că nu a fost niciodată muncitor. Întrebaţi dacă se pot muta dintr-un grup în altul, au recunoscut că aceasta nu ar fi o mare problemă.

Aceste persoane au sarcina de a ne reprezenta pe noi, societatea civilă. În calitatea de angajaţi ai organismelor sociale naţionale, ei câştigă mai mult decât media naţională. Ce le oferă Uniunea Europeană? O diurnă de 233 de euro pentru participarea la astfel de reuniuni. Este suficient să semnezi lista de prezenţă şi poţi dispărea, ceea ce a devenit un obicei pentru unii. O dată pe săptămână primesc 1 084 de euro pentru costurile de transport. Se adaugă 30 de euro pe zi pentru cazare, indemnizaţiile se dublează pentru sesiunile care nu au loc la Bruxelles şi există numeroase alte avantaje (tichete pentru cantină, acces la sala de sport şi la servicii medicale). În total, pot încasa până la 8 000 de euro net lunar.

Persoanele care deţin funcţii pot câştiga chiar mai mult, cu condiţia de a participa la cât mai multe sesiuni. Iar activitatea constă în evaluarea a sute de noi reglementări. Cu cât sunt mai multe dispoziţii legislative, cu atât este mai bine, pentru că se câştigă mai mult. Atunci când, în urmă cu câţiva ani, Cabinetul preşedintelui Comisiei Europene José Manuel Barroso evoca iniţiativa simplificării legislaţiei, toată lumea a fost de acord, cu excepţia membrilor Comitetului Economic şi Social European.

O nouă realitate socialistă

Iar această situaţie se regăseşte în întreaga Uniune Europeană. Toată lumea lucrează şi câştigă bani creând legi noi. Media este de 100 000 de reglementări în zece ani, adică 10 000 pe an.

Este o cursă a reglementărilor legislative, a căror aplicare va fi atent supravegheată atât la nivel european, cât şi în statele membre, de alţi funcţionari, specialişti în monitorizarea bancară sau în supravegherea generală. Cine petrece o zi sau două într-o asemenea atmosferă se simte într-o nouă realitate cu adevărat socialistă. Nimeni nu doreşte să îşi amintească modul trist în care a sfârşit socialismul.

Uniunea Europeană şi statele membre au nevoie de reforme fundamentale precum cele aplicate de Polonia în 1989: liberalizarea activităţilor economice şi un discurs clar prin care cetăţenii să înţeleagă că viitorul lor depinde de munca pe care o desfăşoară, nu de o armată de funcţionari.

Atât timp cât Uniunea Europeană şi cetăţenii nu înţeleg că nimic nu este gratuit, va fi dificil să întrezărim premisele unei creşteri economice şi unui sfârşit al crizei. Deocamdată, Uniunea Europeană este pe calea cea bună pentru a deveni o mumie europeană.