Alegeți o limbă
Nu este vorba numai despre tăierea prepuţului, nici despre anumite prevederi speciale exotice în islam şi în iudaism, ci despre ceva care bate mult mai departe şi trebuie să intereseze întreaga societate, şi anume, religia în ansamblu. Circumcizia va fi reglementată în Germania, probabil printr-o nouă lege. Asta e bine. Dar adevăratul motiv al dezbaterii este mai profund – disconfortul, câteodată chiar starea de panică pe care o generează religiozitatea intensivă, evidentă şi încrezătoare în sine. Iar asta nu este atât de bine.
Polemica legată de circumcizie a ilustrat atât de evident problema pentru că ea nu priveşte doar o confesiune. Dacă ar fi vorba doar despre musulmani, atunci discuţia ar fi politizată imediat într-un mod banal. Adversarii islamului ar fi cerut interzicerea unui obicei al imigranţilor străini, multiculturaliştii s-ar fi bătut pentru apărarea drepturilor unei minorităţi discriminate. Faptul că acest caz îi priveşte deopotrivă pe evrei şi pe musulmani a desfiinţat însă această logică. Aşa că reiese că nu este vorba pur şi simplu despre o credinţă specială neagreată, care intră în conflict cu societatea modernă; potenţialul de conflict stă în credinţă şi în viaţa spirituală însăşi.
Spiritul neîncrederii şi necredinţei
Pericolul este să nu tratezi această chestiune suveran şi stăpânit, ci anxios şi pedant. Creştinismul, religia majoritară tradiţională din Germania, nu poate să fie tratată de intoleranţi altfel decât Islamul adus de imigranţi. Recenta dezbatere politico-religioasă a început, de fapt, în Republica Federală în 1995, odată cu sentinţa dată de Tribunalul Constituţional federal în legătură cu interzicerea plasării crucifixului în sălile de clasă din şcolile din Bavaria. A urmat disputa legată de portul vălului, în speţă, dacă profesoarele musulmane care-şi acoperă părul au dreptul de a preda în şcoli publice. Iar acum avem discuţia despre circumcizie, declanşată de o sentinţă a unui tribunal, care a găsit că acest obicei motivat în Biblie constituie o vătămare corporală inacceptabilă.
În toate cele trei cazuri se poate observa că duhul neîncrederii şi al suspiciunii este activ. În loc să vadă în cruce un semn al unei tradiţii bogate care te pune pe gânduri, judecătorii constituţionali au perceput-o ca pe un instrument de misionarism şi propagandă, care face presiuni spirituale asupra elevilor de alte confesiuni. Vălul nu este pentru adversarii săi o expresie a unei decizii personale de viaţă, ci simbolul cvasi-politic al unei ideologii îndreptate împotriva libertăţii. Iar circumcizia, pe care am putea-o privi ca pe o intervenţie inofensivă din punct de vedere fizic şi de mare venerabilitate ritualică, apare din perspectiva celor care vor s-o interzică ca un chin, o cruzime, la care este supusă o fiinţă umană fără apărare.
Adesea, autodeterminarea credinţei este dată la o parte şi înlocuită cu o perspectivă exterioară neprietenoasă, care se crede obiectivă. O conştiinţă cotidiană, neinteresată de religie, dacă nu analfabetă religios, decide ceea ce reprezintă "cu adevărat" crucea, vălul sau circumcizia, dincolo de "fantasmele" celor evlavioşi.
Oricine are o zonă de convingeri religioase intime
Evident că invers nici percepţia interioară a credinţei nu poate fi absolutizată. Nu tot ce poartă eticheta "religie" este permis. Nu am permite arderea văduvelor chiar dacă un teolog hindus ar argumenta intens că este vorba despre un obicei divin. Tăierea clitorisului la fetiţe este o mutilare brutală. Chiar dacă ar fi motivată religios printr-o credinţă şi o religie (ceea ce nu este cazul), un stat de drept nu ar avea voie s-o tolereze. Ceea ce contravine demnităţii umane trebuie interzis şi împiedicat.
Doar că există şi demnitatea umană a credincioşilor. Ceea ce uită uşor o societate needucată din punct de vedere religios, căreia pur şi simplu îi lipseşte simţul pentru asta, este profunzimea atingerii cauzate de încălcarea libertăţii religioase. Pentru preotul catolic care vrea să păstreze secretul spovedaniei chiar în cazul în care prin asta îngreunează prinderea unui criminal şi are probleme cu poliţia din cauza asta, pentru băiatul musulman care luptă împotriva conducerii şcolii pentru dreptul de a se ruga în timpul orelor – pentru ei este vorba despre probleme de conştiinţă, de ceva preţios şi poate de neînlocuit, de nucleul persoanei lor. O societate civilizată presupune şi ca aceste probleme de conştiinţă să fie luate în considerare cât mai scrupulos şi generos posibil.
Credincioşii din Germania, indiferent de confesiune, nu cer mai mult. Nimeni nu trebuie să fie religios sau să aibă o părere bună despre religie. Când te gândeşti la nenorocirile pe care le-a provocat fanatismul de-a lungul secolelor şi le mai provoacă şi astăzi, scepticismul răspândit în legătură cu religia este uşor de înţeles, dar să te porţi cu mănuşi, blând, cu ceea ce este sfânt pentru oameni este în interesul tuturor pentru că fiecare are o zonă de convingeri intime, o zonă de conştiinţă care vrea să-i fie protejată şi respectată.
